Articol publicat în Iaşi Plus
Zilele trecute, mi-a căzut în mână o broşură care era tipărită cu scopul de a încuraja dezvoltarea turismului rural şi acolo erau date nişte standarde pentru dotarea unităţilor de cazare. Ce am citit mi s-a parut absolut normal şi de bun simţ. Chiar fără exagerări, este ceea ce eu aş cere unei unităţi de cazare, dar în acelaşi timp, este şi ceea ce aş oferi, în cazul în care aş fi în această situaţie, unui musafir care vine să-ţi aducă profit.
Nu vreau să repet ce scrie în acea broşură, dar unele prevederi mi se par chiar minime şi decente. Adică, e normal să ai apă rece şi caldă, să ai maximum trei paturi în cameră, să ai televizor, telefon, frigider (dacă nu ţi se oferă masă tip restaurant), să fie cât de cât linişte, nu ca acasă, unde auzi manele din toate colţurile blocului, să ai spaţiu de joacă pentru copii şi loc să-ţi parchezi maşina etc.
Tot ce v-am înşiruit eu înainte se încadrează la 3 margarete, ceea ce nu-i nici prea mult, nici prea puţin, dar în orice caz, nu e “de fiţe”. Cam la acest nivel te duci la o pensiune la ţară şi dai pe noapte aproximativ 70-80 de lei (pentru două persoane). Trebuie ţinut cont de faptul că proprietarul pensiunii de care vorbim are, la rândul lui, nişte obligaţii faţă de stat, trebuie să-şi actualizeze nişte avize de la mai multe organisme ale statului, plăteşte taxe şi impozite etc. Am văzut aşa ceva, există şi chiar mai poţi negocia la preţ, iar ca să te simţi bine te mai serveşte şi cu o ţuică din pivniţă sau îţi face dimineaţa ouă ochiuri cu cartofi pai şi-ţi dă caş proaspăt cu roşii şi o bucată de slănină la care în supermarket îi zice kaizer!
Dar asta n-o pune la socoteală, pentru că a fost prea scump să-şi mai scoată autorizaţie şi pentru alimentaţie publică, însă ţi-o oferă bonus la cazare, “c-aşa-i românul”. E bine aşa, însă ajungi într-un loc în care singurul investitor este bunul Dumnezeu, care a fericit zona respectivă cu nişte daruri de care se pot bucura oameni cu afecţiuni, bolnavi cărora le recomandă medicul să facă cură acolo şi mă refer în special la staţiunile balneoclimaterice, acolo unde omul nu merge chiar din plăcere, merge să-şi oblojească rănile pricinuite de munca în condiţii mai puţin normale, sau chiar să-şi vindece afecţiunile pricinuite de un trai nesănătos, dar despre care n-a ştiut până la o anumită vârstă.
Aici începe calvarul! De ce? Pentru că aici vin oameni modeşti, cu venituri modeste, dar care cred într-o vindecare, dacă nu miraculoasă, măcar vizibilă şi ea există, dar preţul acesteia este incredibil! Nişte căsuţe de lemn pe care le-au vândut agenţiile de turism de pe vremea lui Ceauşescu – trebuiau casate, deoarece nu mai erau bune de nimic şi nu mai erau în ton cu era în care ne aflăm – aduc noilor proprietari de aşa-zise campinguri venituri de 50 de lei pe noapte. De ce? Cu ce? Pentru ce? O priză de curent şi un bec de 25 W, două cearşafuri şi încă doua în loc de pătură, două scânduri pe post de pat, dar care pat nu poate fi folosit decât de o persoană mai scundă de 1,80 m, şi un volum de aer de maximum 7 mc.
Astea sunt norme europene care le dau dreptul unora să facă afaceri în turism? A, dar nu v-am zis? Păi nu ştiam treburile astea dacă nu aş fi închiriat o astfel de căsuţă, e drept, în weekend, care a rămas liberă după ce un cuplu de tineri s-a certat şi a plecat. Ei au plecat şi noi am rugat-o pe recepţioneră să ne închirieze căsuţa cu pricină, ca tot era liberă.
“A, păi nu pot să vă dau căsuţa, că am programări până la sfârşitul lunii august!”, zice doamna.
“Bine, dar ăia au plecat, căsuţa e plătită şi dacă nu plecau nu aveaţi ce programa pe acea căsuţă, nu-i asa?”
“Da… bine, hai că v-o dau, că-mi sunteţi simpatici!”
Şi ne-o dă tot cu 50 de lei, dar fără chitanţă… Sincer, am luat-o mai mult pentru că avea o priza la care mai puteai pune un cooler, laptopul, că era şi meci seara şi l-am vazut online şi uite asa…
Şi acum vin şi întreb: ăştia or avea autorizaţie de funcţionare? Se poate închiria o căsuţă dotată cu… aproape nimic la aşa preţuri?
Nu scriu prostii şi asta o poate confirma orice turist român (pentru că străini n-am mai prea văzut). Dar nici măcar nu băgaţi în seamă ce-am scris despre preţuri, pentru că nu poate fi stabilit nici un preţ pentru a fi umilit la tine în ţară! Umilit de patronii unor locaţii în care nu au investit nimic, totul e de la natură, dar percep taxe.
Poate că terenul de care vă vorbesc a aparţinut strămoşilor celor care-l gestionează; aşa să fie, însă ce ne facem cu regulile din turism care zic: apă caldă, telefon, 100 mc de aer, WC etc.? Am văzut multe terenuri de campare, unde plăteşti să-ţi pui cortul sau rulota, unde ai acces la prize, loc de parcare, utilităţi aproape ca la hotel, numai că preţurile nu sunt de hotel. În schimb, să încasezi o căruţă de bani pe nişte bilete şi atât mi se pare strigător la cer!
Am scris mai sus că mi se pare normal şi să primesti, dar şi să oferi nişte servicii decente într-o formă de turism sau alta, însă dacă m-aş trezi peste noapte administratorul unui asemenea stabiliment, jur că l-aş închide până când condiţiile ar fi măcar decente.
.
on 
