Datorită lui Costin, astăzi ne plimbăm prin Shanghai. Prima poză de genul ăsta, de dimensiuni foaaarte mari, a fost cea cu Obama, apoi a apărut “Dresda – 26 de gigapixeli”, cea mai mare poză din lume în decembrie 2009. Au urmat Parisul, Sevilia, iar azi am redescoperit uriaşa “poză” din Shanghai. Cineva îmi lăsase un alt link la comentarii, dar nu am avut atunci timp s-o explorez şi am uitat de ea. Aşa că m-am gândit să fac o listă cu toate giga-pozele găsite până acum, ca să fie mai uşor de găsit la o căutare ulterioară. Enjoy! Read the rest of this entry »
Posts Tagged ‘foto’
Arta lui Pedro Campos
03
Apr
Atunci când vezi lucrări cum sunt cele ale artistului Pedro Campos, prima reacţie este: “Mda, nişte fotografii drăguţe”. Cel puţin asta a fost reacţia mea. Abia când afli că nu sunt fotografii, ci picturi hiperrealiste, îţi dai seama câtă muncă presupun toate detaliile surprinse. Detalii pe care camera foto le redă instantaneu, dar la care pictorul munceşte ore în şir. Impresionant! Read the rest of this entry »
Primaru’ face trotuaru’
31
Mar
Face trotuaru’ mai mic, am vrut să zic. După cum aflăm din verticala presă locală, primarul Hada s-a ţinut de cuvânt şi iată că “începe marea asfaltare la Hunedoara”. Singura greşeală pe care o văd eu în articolul pe care-l puteţi citi dând click pe link este lipsa menţiunii că s-a ţinut de cuvânt abia după patru ani de mandat. Dar poate sunt eu prea exigentă.
De fapt, dacă mă uit şi la comentariile articolului, am impresia că nici hunedorenii nu-s foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă cu oraşul lor, cu “Hunedoara noastră”, cum îi spune, mai nou, primarul “nostru”. Sigur, orice schimbare în bine aduce cu ea şi o perioadă de tranziţie, în care oamenii au de suferit. Nu poţi să pui borduri noi prin centrul oraşului fără să deranjezi pietonii, nu poţi face o mie de locuri de parcare fără să tai din trotuare, dar… cine mama naibii s-a gândit că Hunedoara are trotuarele prea late şi că pietonii oricum nu au nevoie de atâta spaţiu? Un metru jumate va fi lăţimea maximă a trotuarelor de pe Bulevardul Dacia, după “marea asfaltare”.
Serios, atâta lucru bun avea şi oraşul ăsta, trotuare încăpătoare, iar o minte “luminată” s-a gândit că-s prea late, aşa că acum le invadează cu sute de locuri de parcare. Pentru că, nu-i aşa, pietonii nu-s importanţi, mamele cu cărucioare n-au decât să-şi cumpere maşini dacă vor să-şi plimbe copiii, iar bătrânii să mai stea şi pe-acasă.
Am făcut ieri nişte poze cu trotuarele “muşcate” de pe Bd. Dacia. Dacă Hunedoara era înainte un oraş gri şi trist, acum arată jalnic. Read the rest of this entry »
Primăvară la ţară
26
Mar
Nu ştiu prin alte părţi cum a fost vremea zilele astea [bine, ştiu, nu a venit primăvara chiar peste tot], dar la noi a fost soare, călduţ, vreme numai bună pentru grătărit şi pentru asimilat vitamina D, care fixează calciul în organism. Aşa că în loc să ascultăm ciorile care cântă manele prin cartier, am preferat să mergem la ţară, unde cântă alt fel de păsărele, unele mai paşnice, cu trilul vesel şi fără “banii şi duşmanii”. Am avut şi un alt motiv: bunica mea a împlinit 73 de ani. 
Printre altele, ne-am jucat cu iezii vecinului. Şi a fost tare fain, nimic nu-mi reîncarcă bateriile ca un weekend la ţară. Read the rest of this entry »
Cum se vede Barcelona prin ochii mei
14
Mar
Frumoasă. Curată. Însorită. Agitată. Calmă, în acelaşi timp. Populată. Vie. Însorită. Incredibil de curată şi civilizată. Mult mai frumoasă decât mi-am imaginat-o, mult mai accesibilă decât am crezut-o. Cu oameni gălăgioşi, dar veseli. Cu multe culori, cu mulţi turişti, cu tentaţii la tot pasul.
Aşa cum am mai spus, Nokia m-a trimis, împreună cu Cristina Bazavan, Cristina Chipurici şi Miruna Siminel, într-un photo-trip cu Nokia N9 la Barcelona, fără vreun program impus. Am avut acces la Internet de la Vodafone, iar camera foto a telefonului este atât de bună, încât nu am simţit nevoia să scot aparatul din geantă decât de vreo două ori, o dată la Sagrada Família, pentru că era mult prea impresionantă ca să n-o fotografiez cu obiectivul cu unghi larg, şi a doua oară la fântâna magică, când am vrut să filmez dansul apei colorate în slow motion. În rest, ca turist, cu N9 nu mai ai nevoie de cameră foto. Pe cuvânt de fotodependentă! Read the rest of this entry »
Muzeul jucăriilor şi machetelor din Brighton, Anglia
01
Mar
Colegu’ Winnie a fost într-un “scurt” concediu de două săptămâni în Anglia, lăsându-mă singură cu ziarul. Nu m-am supărat pe el, pentru că şi eu îl mai las cu toate pe cap [chiar săptămâna viitoare 
], în schimb i-am cerut voie să pun pe blog pozele pe care le-a făcut în Muzeul jucăriilor şi machetelor [Toy and Model Museum] din Brighton.
Mie mi-au plăcut dintotdeauna trenurile, atât cele adevărate, cât şi cele de jucărie, iar maşinile mă pasionează de ceva timp; din colecţia lui Sebi de machete de la DeAgostini, am decretat că Oltcitul verde este al meu. Şi mai am două, un Ford Focus Tournier şi un Ford Focus sport [pentru că Ford Focus este cea mai bună maşină punct]. Mi-ar plăcea, deci, să vizitez muzeul ăsta. Şi cred că şi vouă.
Dacă ajungeţi vreodată pe acolo, coborâţi sub gara din Brighton şi pregătiţi patru lire, că atât e biletul de intrare. Observaţi că nu spun nimic despre vreo taxă foto, taxele foto sunt numai pentru fraierii de turişti care vor să viziteze România şi puţinele sale muzee. De-aia sunt şi atât de mari taxele foto, pentru că se ştie că străinezii îşi permit, că doar ei au salarii babane, de capitalişti. Iar noi, români săraci, trebuie să le luăm banii fraierilor prin orice mijloace! Read the rest of this entry »
Bucureşti, Bucureşti…
28
Feb
Februarie 2012, o iarnă de ţinut minte şi de povestit nepoţilor. Sigur că s-au făcut mii de poze mai spectaculoase decât ale mele, s-au publicat multe articole ale unor oameni revoltaţi de lipsa de implicare a autorităţilor, eu am vrut doar să consemnez, pentru viitor, că anul ăsta a început urât pentru bucureşteni. Nu că în restul ţării s-ar fi luat zăpada de pe străzi, da’ nici aşa munţi de zăpadă murdară n-am mai văzut pe nicăieri! Vă daţi seama cât de “sexy” o să fie când se va topi zăpada aia mizerabilă? Când soarele va face ca apa să se evapore, iar praful va fi inhalat de către oameni? Minunat…
Am mai văzut o mulţime de maşini pur şi simplu acoperite de zăpadă îngheţată, semn – numai bun pentru eventualii hoţi – că proprietarii nu le-au mai mutat din parcări încă dinainte de a ninge, dar nu am apucat să pozez vreuna. Oricum, cred că vă puteţi face o idee, dacă nu aţi văzut “infernul alb” la Realitatea, RTV sau Lanterna Trei. Read the rest of this entry »
“How It’s Made” românesc sau Cum se fabrică iaurturile: în vizită la fabrica Danone [#launiaurt]
27
Feb
Şoc şi groază! Danone nu foloseşte nici hârtie igienică, nici praf de oase şi nici bacterii provenite din materii fecale sau din flora vaginală. Şocant: Danone foloseşte chiar lapte pentru a produce iaurturile şi celelalte derivate din lapte. Acum, că am lămurit problema asta, să trecem la lucruri serioase.
Vineri, 24 februarie 2012, Danone a primit în vizită 20 şi ceva de bloggeri. De organizare s-a ocupat Standout, în special Elena Cîrîc. Am ajuns la fabrică, situată în sectorul 2 al Capitalei, pe la 10 şi ceva dimineaţa. Într-o sală de protocol ne aşteptau cafeaua aburindă, fructe, croissante şi gemurile pe care Danone le foloseşte la iaurturile cu fructe. Sunt foarte gustoase şi singura diferenţă dintre gemurile făcute de bunica şi cele pe care le găsim în paharele de iaurt Danone este că Danone le cumpără la tonă, noi le păstrăm în borcane de 400.
Nu am zăbovit prea mult şi am mers în fabrică, aflată la circa 200 de metri distanţă de clădirea de birouri. Prima oprire: vestiarul în care am fost echipaţi cu pungi cu care să ne acoperim încălţările, halate de unică folosinţă şi cipilici pentru cap. Ne-ochelariştii au primit şi ochelari de protecţie, iar pentru o comunicare eficientă în locurile unde maşinăriile făceau gălăgie, am fost dotaţi cu nişte căşti speciale în care îl auzeam pe Laurenţiu, cel care a fost ghidul nostru. Ba mai mult, am fost rugaţi să lăsăm la vestiar toate bijuteriile, excepţie făcând verighetele, acolo unde era cazul. După vizită, ne-am întrebat de ce, pentru că toate maşinăriile erau închise şi nici un inel ori cercel nu ar fi avut cum să ajungă în iaurturi. Read the rest of this entry »
Camera foto ideală pentru vacanţă: Sony NEX
15
Jan
Este Sony NEX 5. Evident că nu puteam să recomand altceva decât Sony, pentru că asta am folosit din 2006 până acum. Anul trecut, în vară, am testat un NEX cu obiectiv de 18-55 şi mi-a rămas gândul la el.
Pentru că l-am primit fără manualul de utilizare şi eu eram obişnuită cu camere foto uşor de setat şi folosit, câteva zile m-am limitat la a-l folosi cu răbdare, pentru că nu reuşeam să-l trec pe focalizarea manuală. Am avut noroc cu Bogdan Beşliu, care a avut răbdare să caute prin multele setări ale lui NEX.
Un singur minus are această cameră foto mirrorless faţă de DSLR-uri: focalizarea. Evident că declanşează mai repede decât bridge-ul meu H5, dar mult mai încet decât un DSLR. Deh, avantaje şi dezavantaje… avantajul lui NEX faţă de orice cameră: dimensiunile sale foarte mici.
Dimensiunile mici şi calitatea impecabilă a fotografiilor îl recomandă pentru vacanţe; ocupă puţin spaţiu în orice bagaj, acumulatorul ţine suficient de mult încât să nu aveţi grija asta [la H5 trebuia să am mereu câte doi sau patru acumulatori de rezervă], iar cu un card de memorie de 4 sau 8 GB nu mai trebuie să vă faceţi griji cu descărcarea fotografiilor.
Câteva poze făcute cu Sony NEX 5: Read the rest of this entry »
Denisa te învaţă: Cum să-ţi organizezi fotografiile pentru a le găsi uşor, oricând
13
Jan
Înainte să-l cunosc pe Sebi, în hardul computerului meu era o harababură de nedescris [dar iată că încerc s-o descriu]: sute de foldere, mii de fişiere “aruncate” peste tot, fără nici o noimă şi niciodată nu reuşeam să găsesc ceva fără să abuzez de butonul F3 [funcţia de căutare].
Atunci, Sebi mi-a arătat cum îşi organizează el pozele în computer, astfel încât să le găsească foarte uşor. I-am copiat metoda, am îmbunătăţit-o şi de atunci mi-e foarte uşor să găsesc pozele făcute într-o anume perioadă. Read the rest of this entry »
Retrospectiva foto a anului trecut: pe unde am fost, ce-am văzut și ce-am făcut în 2011
09
Jan
De două zile lucrez la articolul ăsta, e foarte lung, așa că dacă nu aveți timp, lăsați-l pe mai târziu; sunt prea multe poze și e păcat să nu le savurați pe toate, mai ales că au fost handpicked.
Apropo, dacă nu le-ați văzut pe cele din 2010, le găsiți aici [click, click!]. Sunt 100 și ceva de poze, dar eu zic că merită să le vedeți. Read the rest of this entry »
227 de pliculeţe de zahăr adunate într-un an
30
Dec
Înainte de orice, trebuie să vă spun că acesta este cel mai muncit articol de pe blogul meu. Am “tras” pentru el un an întreg, am îndurat priviri curioase, am văzut sprâncene ridicate, am dat zeci de explicaţii. Read the rest of this entry »
Retrospectiva foto întârzie puțin
30
Dec
Dragilor,
deși mi-am dorit să pun pe blog o selecție a celor mai faine poze din 2011, sunt în criză de timp și pe picior de plecare și nu mai am când să caut, prelucrez, “ștampilez” și explic pozele. Așa că rămâne ca în ianuarie, după ce-mi revin din mahmureală și după un Revelion care se anunță a fi epic, să vă arăt într-un singur post pe unde-am umblat și ce-am făcut în 2011.
Îmi pare rău că nu mai am timp și mă simt de parcă aș intra în noul an cu datorii, dar asta e.
Fotografia magică a lui Vivi
27
Dec
Septembrie 2008. În .ro nu erau atât de multe bloguri ca acum, prin urmare, mi se dusese vestea că le-aş citi pe toate. Nu m-aş mira să fi fost aşa.
Pe Vivi – aka Octavian Costache – l-am “aflat” de la Zoso, că el ştie tot ce mişcă-n online-ul românesc. Mă abonasem la blogul lui mai ales pentru că posta multe fotografii faine; cu harta publicităţii* şi alte subiecte nu m-a cucerit, pentru că mă depăşeau, da’ noah, mie-mi plăcea să mă uit la poze, ştiţi cum e. Oare să mai spun că Vivi posta foarte multe fotografii cu New York-ul în ploaie? Nu mai spun. Read the rest of this entry »
Românul s-a născut la bloc
16
Dec
Scările de bloc româneşti au ceva aparte. Sunt personalizate după chipul şi asemănarea locatarilor, mai ales a celor bătrâni. Aceştia au mult timp liber la dispoziţie şi nu înţeleg conceptul de simplitate. De ce să laşi goală casa scării, când o poţi împodobi cu un ghiveci, cu nişte tablouaşe care nu ţi-au mai încăput pe peretele balconului, cu fel şi fel de postere pe care ţi-e jenă să le lipeşti în casă, pe pereţi? Read the rest of this entry »
on 
