blog my mind
on Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 5 on Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 5 on Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 5 on Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 5 on Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 5
Adică aşa cum i-ar fi plăcut lui Pruteanu, fie-i ţărâna uşoară, să fie toate reclamele:
În Deva, nostalgicii după comunism au un magazin special. Se numeşte Proletar – magazin pentru “tovarăşi” deştepţi şi e situat în apropierea pieţei centrale [ca să nu zic că-i aproape şi de mall]. Mă grăbeam când am trecut pe lângă el, aşa că n-am intrat să văd ce marfă are – sau nu – la vânzare, dar prin vitrină se vede belşugu’, deci cred că numele şi autocolantele de pe geamuri sunt singura legătură cu magazinele Alimentara de pe vremuri. read more »
Dintotdeauna mi-am invidiat hainele pentru felul în care miros atunci când sunt scoase din maşina de spălat. Sunt spălate fără ca ele să depună vreun efort, iar la sfârşitul ciclului de spălare, miros a… primăvară. Nu o dată m-am întrebat cum ar fi dacă şi noi, oamenii, am avea parte de un astfel de tratament.
Spălarea părului la coafor se apropie întrucâtva de o astfel de experienţă, dar nu la fel de mult ca spălarea cu maşina automată de spălat pe cap. Cum ar arăta viaţa noastră dacă ar exista COOLTRONIC 2010, care să ne ia toate grijile de pe cap, automat?
Cum îţi aduci câteva zeci de vizitatori unici – şi noi! – pe blog, dacă ai un blog mic şi ţi-e prea lene să laşi comentarii pe la “ăia mari”? E simplu: scrii un articol despre nemurirea sufletului, despre cum oamenii sunt răi şi alte platitudini, după care intri pe 128 de bloguri mai mult sau mai puţin citite, copiezi linkul celui mai recent articol postat, apoi îl pui în articolul tău şi trimiţi un trackback către acele bloguri. Cum justifici existenţa a 128 de linkuri într-un singur articol de pe blog? Păi sub articol scrii: “Comunic aceste impresii fulgurante bloggerilor care mă citesc sau nu mă citesc:” – şi aici urmează linkurile.
Când văd un link către ei, cei mai mulţi bloggeri intră să vadă ce scrie acolo. read more »
Vineri dimineaţă, la ora 9, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, o tânără [foarte] curajoasă, Romina Agapi, va face duş într-o cabină suspendată la patru metri. Ideea îi aparţine Cristinei Bazavan, de la Tabu, şi este susţinută de Dove şi Radio Zu.
Dove lansează, cu această ocazie, un nou gel de duş: Dove VisibleCare. Gelul de duş “promite” o piele vizibil mai catifelată în doar şapte zile.
Despre duşul făcut în văzul lumii a scris şi Nebu şi sunt de acord cu ce zice ea acolo: s-ar putea să nu fim încă pregătiţi pentru astfel de acţiuni. Felicitări, Tabu şi Dove, pentru curaj!
Vreau un site care să-mi ofere posibilitatea de a vedea doar textul de pe absolut orice alt site. Browserele au opţiunea asta, dar eu vreau un site care să-mi afişeze doar textul. Să intru pe doar-text.ro sau textonly.ro, introduc url-ul site-ului de pe care vreau să citesc ceva şi văd textul şi atât.
M-am săturat de reclame care se întind pe toată pagina şi care nu pot fi oprite decât dacă eşti creatorul lor şi ştii unde este ascuns butonul. Nu mai vreau să văd şapte reclame uriaşe până să citesc un articol. Este motivul principal pentru care nu mai intru pe site-urile ziarelor sau televiziunilor din România. O să-mi spuneţi că site-urile trăiesc din reclamă. Bine. Dar trebuie să fie reclamă nesimţită?
Există LOLinator şi ăsta, nu se găseşte vreun antreprenor de succes care să pună în aplicare şi ideea mea?
Şi apropo de Kinder, mi se pare că noi suntem printre puţinii care nu mai “beneficiază” de ouăle de ciocolată clasice, ci ni s-au băgat pe gât Kinder Joy, care nu se pot compara cu ouăle Kinder cu care am crescut. Dar nu-i nimic, am descoperit la Kaufland seturi de trei ouă cu nouă lei şi în piaţa din Deva, ouă cu trei lei bucata, aduse din Ungaria. Importăm şi noi cum putem.
Ştiţi tricourile alea pe care scria “No school, no job, no money – no problem!”? Cred că Bob Marley nu se adresa vreunei femei cu melodia “No woman, no cry”, ci li se adresa bărbaţilor: no woman = no cry.
Ziarele “quality” au devenit suplimente la cărţi, DVD-uri şi CD-uri cu muzică. Revistele glossy se vând împreună cu şlapi, gentuţe, geluri de duş, şampoane, deodorante şi alte nimicuri aşa cum se vindeau, înainte de 1990, produsele “împerecheate”, ca să se golească stocurile.
În România sunt foarte mulţi cocalari şi piţipoance [altfel nu ar fi existat site-uri dedicate lor].
Pornind de la premisele astea, firmele care editează reviste auto ar putea să facă bani grei dacă ar vinde odată cu revistele, timp de – să zicem – un an, nişte chestiii care nu ştiu dacă există, dar le spun eu cum să le facă: nişte capişoane sau prezervative din plastic moale, care se pun în capătul cheii, aşa cum sunt cele din imagine, dar plasticul să fie negru şi să aibă sigle ale diferitelor mărci de autoturisme. Noiembrie – Mercedes, decembrie – Audi, ianuarie – BMW, februarie – Peugeot şi tot aşa până la Dacia. Contra sumei de 30 de lei, tot cocalaru’ s-ar putea lăuda că are Mercedes şi sunt ferm convinsă că mall-urile autohtone s-ar umple de “proprietari” de maşini scumpe. Parcările n-ar mai fi pline de maşini vechi, pentru că nu poţi afişa pe masa din food court o cheie de Audi şi apoi să te urci în Loganul tău tunat, revistele auto s-ar vinde în draci, iar publisherii şi-ar permite să mai dea afară din redactori, pentru că nu ar mai conta aproape deloc conţinutul revistelor, iar coca şi piţi ar putea să se impresioneze reciproc, măcar pentru câteva secunde, scoţând din buzunar, ca din întâmplare, cheile de la maşină.
Vreau comision.
Foto: 1designperday
