Denisuca – nevastă de Coşmar

• Ferrero România, firma care importă în ţărişoara noastră dulciurile Ferrero Rocher, printre care ciocolata Kinder, Kinder Pingui, Kinder Felie de lapte şi Kinder Joy, îşi are sediul în Bucureşti, pe strada – n-o să ghiciţi în veci! – Copilului, la numărul 22. Da, da, Kinder de pe strada Copilului!

  Şi apropo de Kinder, mi se pare că noi suntem printre puţinii care nu mai “beneficiază” de ouăle de ciocolată clasice, ci ni s-au băgat pe gât Kinder Joy, care nu se pot compara cu ouăle Kinder cu care am crescut. Dar nu-i nimic, am descoperit la Kaufland seturi de trei ouă cu nouă lei şi în piaţa din Deva, ouă cu trei lei bucata, aduse din Ungaria. Importăm şi noi cum putem.

• Cred că inventatorul gumei de mestecat Orbit, în momentul de geniu, era în baie, read more »

Ştiţi tricourile alea pe care scria “No school, no job, no money – no problem!”? Cred că Bob Marley nu se adresa vreunei femei cu melodia “No woman, no cry”, ci li se adresa bărbaţilor: no woman = no cry.

Ziarele “quality” au devenit suplimente la cărţi, DVD-uri şi CD-uri cu muzică. Revistele glossy se vând împreună cu şlapi, gentuţe, geluri de duş, şampoane, deodorante şi alte nimicuri aşa cum se vindeau, înainte de 1990, produsele “împerecheate”, ca să se golească stocurile.

În România sunt foarte mulţi cocalari şi piţipoance [altfel nu ar fi existat site-uri dedicate lor].

Pornind de la premisele astea, firmele care editează reviste auto ar putea să facă bani grei dacă ar vinde odată cu revistele, timp de – să zicem – un an, nişte chestiii care nu ştiu dacă există, dar le spun eu cum să le facă: nişte capişoane sau prezervative din plastic moale, care se pun în capătul cheii, aşa cum sunt cele din imagine, dar plasticul să fie negru şi să aibă sigle ale diferitelor mărci de autoturisme. Noiembrie – Mercedes, decembrie – Audi, ianuarie – BMW, februarie – Peugeot şi tot aşa până la Dacia. Contra sumei de 30 de lei, tot cocalaru’ s-ar putea lăuda că are Mercedes şi sunt ferm convinsă că mall-urile autohtone s-ar umple de “proprietari” de maşini scumpe. Parcările n-ar mai fi pline de maşini vechi, pentru că nu poţi afişa pe masa din food court o cheie de Audi şi apoi să te urci în Loganul tău tunat, revistele auto s-ar vinde în draci, iar publisherii şi-ar permite să mai dea afară din redactori, pentru că nu ar mai conta aproape deloc conţinutul revistelor, iar coca şi piţi ar putea să se impresioneze reciproc, măcar pentru câteva secunde, scoţând din buzunar, ca din întâmplare, cheile de la maşină.

Vreau comision.

Foto: 1designperday

• De ce să oferi drept premiu la un concurs rochia X, când condiţia de participare este trimiterea unei fotografii a rochiei tale preferate? Adică: tu trimite-ne o poză cu mere, iar noi îţi dăm ca premiu o pară dulce şi aromată. Dacă mie-mi plac doar merele, para ta mă lasă rece.
• De ce ar purta cineva şosete cu flip-flopşi, adică şlapii ăia “între deşte”?
• De ce îmi dai mass cu un link prescurtat prin sp2.ro? Dacă nu ai încredere că văzând link-ul blogului tău voi da click, ce te face să crezi că voi da click pe un link care chiar nu-mi spune nimic?
• De ce, pe Twitter, faci acelaşi lucru, când TwitterFox, de exemplu, ştie să prescurteze singur link-urile? Eu nu intru pe link-uri prescurtate prin sp2.ro, ff.im şi altele, pentru simplul motiv că la acestea, spre deosebire de cele prescurtate automat, TwitterFox nu îmi afişează şi link-ul original.

Aştept cu interes momentul când operatorii de telefonie mobilă sau producătorii de telefoane mobile se vor gândi că o opţiune de genul “Delayed SMS” ar fi utilă pentru clienţii sau cumpărătorii lor.

Mi s-a întâmplat de multe ori să am nevoie de un astfel de serviciu. Să zicem că vreau să trimit cuiva un mesaj [SMS] la ora 9 dimineaţa, oră la care eu dorm. Trebuie să mă trezesc special pentru a trimite acel mesaj, când aş putea foarte bine să-l programez să se trimită singurel la ora 9.

Nu-i aşa că ar fi frumos?

P.S. Articolul ăsta a fost scris ieri, la ora 23, dar l-am programat pentru miercuri dimineaţă. Wordpress poate, telefoanele nu pot.

Nu ştiu voi, dar eu mă mai “lovesc” de texte scrise de către imbecili care au apăsat pe CAPS LOCK şi au uitat sau n-au ştiut să scrie textele cu litere mici. Când ai de transformat un titlu scris cu majuscule într-unul normal, nu e aşa de grav, dar ce te faci dacă ai un text întreg scris AŞA? ÎŢI VINE SĂ-ŢI IEI CÂMPII, SĂ-L DAI PE IMBECIL CU CAPUL DE TASTATURĂ ŞI SĂ-L FACI SĂ ÎNGHITĂ TASTA CAPS LOCK.

Pentru textele fără diacritice există site-ul diacritice.com, care e foarte mişto şi, observ abia acum, util. Dar pentru convertirea textelor scrise cu majuscule în texte normale nu cred că există vreun site. Aşa că ar fi bine să se gândească cineva şi la amărâţii care trebuie să rescrise textele scrise de persoane cărora le-aş scoate vreo doi dinţi şi tasta Caps Lock.

Când vedeţi pe frontispiciul unui ziar aceste două cuvinte, să ştiţi că există toate şansele ca acel ziar să fie finanţat de către un partid politic sau vreun politician care are multe de spus. Oricum ar fi, numai independent nu-i.

Persoanele care lucrează la calculator se murdăresc foarte repede pe mâini. Persoanele care lucrează la calculator şi mai umblă şi cu bani – de exemplu, casierele – se murdăresc şi mai repede pe mâini.

Şi cum faci, ca femeie, să nu ţi se vadă jegul de sub unghii, dacă trebuie să stai 8 – 12 ore la serviciu şi să lucrezi cu publicul? Îţi vopseşti unghiile cu ojă neagră, pentru că aşa vei ascunde jegul care se va aduna sub ele şi vei scăpa de privirile scârbite [sau nu*] ale clienţilor.

Prima tipă la care am văzut unghiile negre lucrează la poştă şi mânuieşte plicuri, colete, chitanţe, timbre, ştampila aia grea, tuşiera, hârtii imprimate, chitanţe de mână, pixuri, mouse şi tastatură. Şi cu toate astea se lucrează în schimburi, deci degeaba curăţă ea tastatura dacă vine colega şi i-o umple de jeg. Aşa că de când o ştiu – şi sunt opt ani de când stau în Hunedoara, are unghiile date cu ojă neagră. Nu e emo, pare femeie serioasă şi cu capul pe umeri. Şi chiar mi s-a părut că e cool cu unghiile alea negre.

Pe a doua doamnă de ghişeu [hai, că sună bine, faţă de "vacă cu cabină". Oricum, nu zic aşa decât cui merită] cu unghii negre am întâlnit-o azi la Domo. Avea, săraca, doar nouă unghii, la arătătorul mâinii drepte nu avea deloc dar alea nouă pe care le are sunt negre. Ştiu ghişeul de la Domo şi ştiu sigur că lucrează mai multe persoane la acelaşi calculator, pentru că plătesc în fiecare lună rata la laptop. Ei bine, tastatura aia era jegoasă rău, plină de praf şi alte mizerii, mouse-ul la fel de mizerabil, acelaşi de mai bine de un an, iar doamna asta tasta întruna.

Şi atunci mi-a picat fisa: ele îşi vopsesc unghiile cu negru din necesitate. Pentru că jegul care le înconjoară îşi face “drum” până sub unghiile lor şi ar arăta dizgraţios cu unghiile parţial înnegrite. Aşa că le înnegresc ele de tot.

De 19 ani, majoritatea legilor româneşti se termină aşa: “cu modificările şi completările ulterioare”. Legislaţia românească ori tinde spre perfecţiune, ori este cea mai întortocheată din câte au existat vreodată, pentru că nu cred că există lege în ţara asta care să fi scăpat de vreo “modificare şi completare ulterioară” şi avem mai multe ordonanţe de urgenţă decât fire de păr pe cap!

România este ţara ordonanţelor de urgenţă, iar “actorii justiţiei” au respectul meu pentru faptul că trebuie să le ştie pe toate.

Cred că e foarte frustrant să ajungi, de la o emisiune de succes, e adevărat că noaptea târziu, dar de succes, în care cereai publicului – sau aplaudacilor, că ştie toată lumea că aşa se numesc – să aplaude la fiecare replică “genială” pe care o emiteai, să ajungi, cum spuneam, să-ţi verşi oful pe un blog. Nu poate fi uşor.

O lacrimă, vă rog, că aplauzele nu se pot cere în scris.