RSS
 

Posts Tagged ‘idei creţe’

RemembeRings

10 May

În articolul ăsta, ziceam că uneori îmi mut verigheta de pe inelarul mâinii stângi pe un alt deget, ca să-mi amintesc câte ceva. Navigând pe Pinterest din board în board, am dat peste RemembeRings, inele din cauciuc pe care ţi le pui pe deget ca să-ţi aminteşti unul dintre lucrurile următoare:  Read the rest of this entry »

 

Alex şi-a rezolvat problema cu spaţiul

09 May

Îl mai ştiţi pe Alex, amicul meu din online care-şi căuta un apartament de 75 de metri pătraţi cu baie de 50 de metri pătraţi, unde să încapă toate produsele cosmetice ale prietenei sale, Alexandra?

Ei bine, tocmai m-a anunţat că a găsit o posibilă rezolvare a problemei. Dacă sunteţi curioşi, puteţi vedea aici ce idee genială a pus în aplicare. happy

 

Alex şi baia de 50 de metri pătraţi

04 May

Ieri am avut o zi cum n-au mai fost altele. În loc să-mi fac somnul de frumuseţe de joi [după trei zile de lucru, joia sunt ca o legumă, tot ce vreau este să dooorm], am fost “detaşată” la Deva, ca să-i ţin locul unui amic care a fost internat în spital. Long story short, vorba americanului, m-am trezit dis de dimineaţă, adică pe la 12, şi mi-am luat zborul spre Deva. Ca să muncesc. sad

Când am mult de lucru, dacă îmi deschid messengerul fie îmi pun statusul “busy” sau “foarte busy”, fie stau “pe invisible”, ca să nu mă deranjeze prietenii care se plictisesc. Dar chiar şi aşa, sunt unele persoane [vreo trei, vă ştiţi voi] care s-au obişnuit cu asta şi îmi scriu şi atunci când nu mă văd online.  Read the rest of this entry »

 

“Reţeaua”

01 May

Sigur vă aduceţi aminte de serialul The Net, titlu tradus la noi “Reţeaua”, în care juca Sandra Bullock. Nu cred că are vreo legătură cu ceea ce urmează să scriu eu aici [big grin], am împrumutat doar titlul filmului, pentru că mi se pare potrivit pentru “reţeaua” sau “pânza de păianjen” pe care urmează să o descriu eu.

M-a fascinat teoria “Six degrees of separation” încă de când am auzit prima dată de ea, tot într-un film, de data asta cu un Will Smith foarte tânăr. Read the rest of this entry »

 

Mere pădurețe

26 Apr

Cred că am auzit de mii de ori expresia “Sunt sătul de … ca de mere păƒdureţe”. Şi eu o mai folosesc din când în când, din cauză că n-am o variantă alternativă, dar cred că a venit vremea să o adaptăm zilelor noastre. Cine naiba mai mănâncă în ziua de azi mere pădureţe? Şi cât de flămând să fii încât să ajungi să te saturi de mere pădureţe?

Eu propun următoarele variante: Sunt sătul de bârfe ca de … Read the rest of this entry »

 
 

O idee: taxiul rock

03 Apr

Fiecare dintre noi a nimerit, măcar o dată în viaţă, un taximetrist cu gusturi muzicale dubioase. Fie că taximeTRISTUL asculta manele cu bani şi dujmani, muzică de club care n-are nici o legătură cu taxiul lui aglomerat – deci bumţi-bumţi, muzică populară, lista poate continua în funcţie de preferinţele fiecăruia.

Pe mine mă enervează taximetriştii care ascultă muzică în surdină, mă urc încrezătoare în maşină şi câteva secunde mai târziu, îi loveşte cheful de a asculta muzică proastă. Când îi văd că pun mâna pe butonul de volum, îmi vine să sar din maşină. Mai sunt tinerii care ascultă Radio 21 şi, la fel, după ce pleacă de pe loc îi dau tare, să-i auzi şi tu pe “simpaticii digei” care sunt dubios de bucuroşi doar pentru că se află în faţa unui microfon.

Rar de tot dau peste taximetrişti cu gusturi muzicale bune, aşa că am o idee – o dau gratis – pentru potenţialii investitori într-un dispecerat de taxi: taxiurile rock. Nu tre’ să fie multe maşini, cinci, poate zece, dar să fie dotate cu CD sau MP3 player şi şoferul să nu asculte altceva decât muzică rock. Nici măcar atunci când e singur în maşină, în staţie, în aşteptarea clienţilor. Poate să fie îmbrăcat sau nu în piele şi tricouri negre, poate să aibă sau nu tatuaje, poate să fie român, ţigan, ungur, sârb, chinez, negru, nu contează, pentru că rock-ul e universal.  Read the rest of this entry »

 
 

Ieşirea din zona de confort

02 Apr

Despre ideile mele fixe am mai scris în urmă cu puţin timp. Mi-am amintit de încă o chestie care, în urmă cu vreo opt ani, mi-a dat lumea peste cap – exagerez, desigur, de dragul expresiei: felul în care se taie roşiile.

Am crescut cu un tată militar, întrucâtva obsedat de simetrie, ordine şi disciplină. De la el am învăţat cum se curăţă portocalele; cu un cuţit se taie “capacul” din partea de sus a fructului, se taie apoi coaja pe verticală în mai multe felii egale, apoi fiecare felie se desface până rămâi cu fructul decojit. Odată cu tăierea capacului, se scoate şi “tija” sau miezul fructului, iar în gaura rămasă se introduce un deget şi desfacerea portocalei în felii devine foarte simplă.

Roşiile se taie întâi în jumătate, după care se curăţă prin două tăieri bucata unde s-a aflat coada roşiei. În funcţie de mărimea fructului [căci roşia nu-i legumă, ştiaţi, da?], jumătăţile se taie apoi în două, trei sau chiar patru felii de dimensiuni egale.  Read the rest of this entry »

 
 

Idei fixe, pitici pe creier sau pur şi simplu OCD [tulburare obsesiv-compulsivă]

06 Jan

Câte idei fixe poate să aibă un om cât de cât normal? Câţi pitici pot să-ţi danseze pe creier înainte de a fi diagnosticat cu vreo tulburare comportamentală modernă, aşa cum este OCD? Câte obsesii poţi aduna fără să fii trimis “să te cauţi” la un psihiatru?

Eu am reuşit să adun câteva, dar vă rog să vă simţiţi liberi să completaţi lista de mai jos, ca să nu mă simt prea singură în lumea mea! Read the rest of this entry »

 

Super idee: apa minerală, livrată la domiciliu

12 Dec

O firmă din judeţul Hunedoara, care îmbuteliază apă minerală, a venit cu o idee foarte faină, în urmă cu aproximativ un an: livrarea la domiciliu a produselor sale.

Apa [carbogazoasă sau plată] Aqua Sara este disponibilă la PET-uri de 0,5 şi 1,5 litri, iar preţurile acestora sunt de 99 de bani, respectiv 1,49 lei. O singură dată am cumpărat o Aqua Sara minerală, pentru că dacă ajung prin supermarket-uri, cumpăr din inerţie Borsec sau Tuşnad ori, dacă astea nu se găsesc, alte mărci pe care le-am încercat deja. Deci nu aş putea spune că apa e senzaţională. Este bună, ieftină şi aş considera-o perfectă dacă aş primi-o la uşă.  Read the rest of this entry »

 
6 Comments

Posted in azi vreau

 

Diverse [24]

27 Jun
  • Întoarcerea la blog
  • O scriitoare a vrut să-şi scrie opera într-un mod inedit: tatuând câte un cuvânt pe pielea – la propriu! – a 2.000 de oameni.
  • În online, ca într-o corporaţie
  • Un om foarte, foarte răbdător şi pasionat. The cleaner!
  • Şi când o fi să mor, să mă plantaţi! Vreau să fiu un măr, să fac mere galbene sau verzi, tari şi nu foarte dulci, care să răcorească trecătorii în zilele calde de toamnă târzie. Bine?
 

“Bebe la bord”

29 Mar

Eu nu conduc [inca], dar am stat multe ore din viata in trafic. Nu la fel de multe ca bucurestenii, ce-i drept, dar destule. Am tot vazut autocolantele alea cu “Bebe la bord”, “Baiat la bord” s.a.m.d. si nu le pot pricepe logica.

Ce vrei tu, soferul unei masini cu un astfel de autocolant, sa-mi comunici mie, co-participant la trafic? Ca ar trebui sa ma port cu tine cu manusi, ca sa nu iti creez vreun disconfort? Ca desi conduci prost, as face bine sa nu sar la bataie, pentru ca ai un copil de crescut? Deci tu conduci ca bou’, ma enervezi [ori suntem soferi, ori nu mai suntem!], iar eu trebuie sa raman calma, cu toate ca imi vine sa-ti f*t natia, doar pentru ca te-ai inmultit, adica, peste 20 de ani, o sa mai fie cel putin unu’ ca tine?!

Mergand pe aceeasi logica, Read the rest of this entry »

 
 

Dimineaţa de după 8 martie

09 Mar

Am o curiozitate: ce gândeşti dacă vezi, în dimineaţa* zilei de 9 martie, o duduie doamnă gajică tanti femeie cu ochii mici, ca o mâţă plouată şi cu flori în mână?
Read the rest of this entry »

 
 

Piele de găină, goose bumps şi fiori pe şira spinării

05 Mar

Pielea de găină – sau “goose bumps”, în engleză – poartă numele “serios” de cutis anserina. Toată lumea a experimentat cel puţin o dată în viaţă senzaţia de piele de găină. Cutis anserina se manifestă prin umflarea muşchilor de la baza firelor de păr şi este o reacţie involuntară la frig sau emoţii puternice [teamă, şoc, admiraţie sau excitaţie sexuală].

Americanilor nu le place să se identifice cu găinile, aşa că au preferat să numească fenomenul “goose bumps”, de parcă gâştele n-ar fi la fel de “nasoale” ca găinile. Uneori spun că au “fiori pe şira spinării”, dar eu declar, susţin şi semnez [sau cum s-o zice] că n-am experimentat niciodată aşa ceva. Apropo de fiori reci, Jennifer Lopez zicea “I get chills up and down my spine whenever I hear that song of mine”, adică îşi iubea muzica atât de mult, încât o treceau fiori reci când o asculta. Ţţţ!

Aseară mă uitam, ca tot românu’, Read the rest of this entry »

 
 

Oddly specific

27 Feb

Am un “nas” foarte fin; nu acum, că-s răcită cobză de mai bine de o săptămână, dar în general simt toate mirosurile posibile și imposibile și de multe ori fac tot felul de asocieri ciudate. Mama s-a supărat de câteva ori pe mine pentru că i-am spus că unele mâncăruri gătite de ea miros ciudat.

Nu era vina ei, chiar face mâncare foarte bună, dar am eu un pitic pe creier care face asocieri dubioase. Și nici asta n-ar fi o problemă, dar mai am un pitic căruia îi place bârfa – prin urmare, stă la povești cu ceilalți pitici și apoi mă face și pe mine să pălăvrăgesc vrute și [mai ales] nevrute. Read the rest of this entry »

 
9 Comments

Posted in personale

 

Corectitudinea politică

22 Feb

De pe messenger:

În SUA se organizează o competiţie pentru cele mai adecvate definiţii ale unor termeni contemporani. Pentru competiţia din 2010, termenul de definit a fost corectitudinea politică [political correctness].
Câştigătorul a dat următoarea definiţie:

“Corectitudinea politică este o doctrină, cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine afirmaţia cum că este întru totul posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată“.