Vreau să locuiesc în IKEA Land
Denisa | March 24, 2008 | 4:18 amAm spus-o şi o repet, deşi nu sunt deloc mândră de mine: sunt un cumpărător impulsiv şi uneori cumpăr anumite produse doar de dragul de a le cumpăra. Asta sunt şi încerc să mă tratez [u, nu cu “sesiuni” de shopping, nu fiţi răi!].
Totuşi, am câteva slăbiciuni la care nu vreau să renunţ, câţiva pitici pe creier care stau bine acolo şi nu vreau să-i expulzez. Unul dintre pitici este responsabil cu dragostea faţă de brandul IKEA, brand de care m-am îndrăgostit pe vremea când mă uitam la Marcă Înregistrată şi mai apoi la Apropo TV şi vedeam reclamele superbe la IKEA. Pe-atunci, un magazin în România era un vis frumos.
Între timp, cu puţin înainte de deschiderea magazinului IKEA în România, am ajuns la unul din Austria. Eram doar în trecere, în drum spre casă şi trecusem deja de un magazin pe autostradă, eu deja îmi pierdusem speranţa de a mai ajunge la IKEA. Am adormit supărată şi m-am trezit în parcarea unui alt magazin IKEA. Tata, deşi era rupt de oboseală după un drum foarte lung, a oprit şi mi-a făcut damblaua. Now that’s love!
După un an, adică săptămâna trecută, am ajuns la IKEA din Băneasa. Parcă era şi mai mare… şi mai… of! Iar eram pe fugă, iar eram obosiţi, dar tot am stat vreo trei sau patru ore şi mi-am umplut coşul de prostioare. Da, recunosc, am cumpărat multe prostioare, poate că nimic din ce am luat nu îmi era de strictă necesitate, dar am zis de la bun început că ăsta, responsabilul cu IKEA, e un pitic care mi-e drag.
Acum nu mai sper să se deschidă un magazin IKEA mai aproape de mine; sper doar ca măcar peste un an să mai ajung într-unul. Să nu rămână piticul nesatisfăcut.
Ştiu că s-a făcut deja, dar eu chiar aş vrea să locuiesc într-un magazin IKEA.
Aşa de mult îmi place!
Bonus:

















Cei mai "vorbăreţi"