Denisuca

Editorialul pe care cu nesimţire îl voi copia mai jos este scris de colegul meu Adrian Sălăgean. Foarte frumos. Adi, scuze că nu l-am lăudat până acum; e doar din cauză că nu l-am citit până azi. Felicitările mele!

Nu poţi standardiza opinia. Nu poţi reglementa bârfa. Şi nu ai cum să faci matriţe cu care să formatezi fluviul de informaţie ce curge liber pe NET prin valvele blogurilor. Cu riscul de a fi şi portavoce a escrocilor, nebunilor şi “figuranţilor”, blogul îşi adjudecă tot mai mare influenţă în sfera mijloacelor de informare în masă. Fără prejudecăţi, fără jumătăţi de măsură, liberă de orice cenzură, la costuri vecine cu gratuitatea, informaţia promovată prin bloguri îşi lărgeşte zilnic audienţa în cercuri concentrice de rază tot mai mare. Credibilitatea blogurilor face ca parte din ele să ajungă să fie sursă de informare chiar şi pentru jurnaliştii profesionişti. Farmecul blogului stă în libertatea totală de exprimare pe care el o poartă în infrastructura sa informatică; libertate a opiniei, a criticilor, a sictirului, a polemicii on-line, a râsu’-plânsului, a spiritualităţii dezlegate de ultimele convenienţe sociale. Blogul este o formă de anarhie până la urmă care, paradoxal, se mulează perfect pe spiritul unei democraţii.

“Vina” lui cea mai mare este că nu poate fi controlat. De aici apare şi iniţiativa care la Bruxelles, nu la Bucureşti, a născut un raport ce se vrea un preludiu la înregimentarea blogurilor prin controlul lor de către anumite organisme. Iniţiativa aparţine unui europarlamentar socialist, Marianne Mikko, care în raportul înaintat Comisiei pentru Cultură a Parlamentului European cere să se intervină pentru a preveni “poluarea spaţiului virtual”. Cum? Prin crearea unei baze de date despre cine scrie şi de ce pe bloguri. Adică ceva de genul: “Sergentul Garcea! Prezentaţi vă rog buletinul şi tastatura pentru a fi înregistraţi la secţie! Bloguri v-au trebuit, bă!”.

Succesul blogurilor constă în alternativa credibilă pe care acestea o reprezintă în lume la presa corporatistă. Blogurile sunt o adevărată “presă independentă”, unde jumătăţile de adevăr sau chiar minciunile comandate în presa clasică sunt demontate, ridiculizate sau puse la zid după caz.
Cenzura blogului, în numele partizanatului şi riscurilor pe care acesta le-ar avea, e un şah-mat dat ideii de libertate de exprimare şi opinie.

Dacă vorbim de imparţialitate şi dezinformare, până la blog, oficialităţile europene ar avea de lucru din greu cu mass-media oficială şi trusturile de presă. De ce să dăm în blog? Că nu-l putem face să tacă când toată presa tace?

Oficialii de la Bruxelles trebuie să înţeleagă că după bloguri suntem noi. Majoritatea. Iar societatea nu este o turmă de idioţi pentru care cei mari să aleagă meniul informaţional cel mai “sănătos”…

Copiat de aici.

M-am intalnit, intamplator, cu un jurnalist devean - un editorialist pe care-l citesc cu drag de mult timp. Nu stiam ca ma cunoaste, desi ne salutam de ceva vreme. El “saru’mana”, eu “buna ziua” si tot asa.
Ei bine, azi am avut surpriza sa constat ca ma cunoaste, ba mai mult, imi citeste blogul si ii place cum scriu. Sincer, am fost flatata, altfel n-as fi simtit nevoia sa scriu asta pe blog.
Sunt atatia “jurnalisti” care habar nu au ce e un blog, incat am fost chiar surprinsa sa constat ca omul de care vorbesc imi citeste blogul si, cu toate ca nu l-am intrebat nimic, mi-a spus ca-i place cum scriu pe blog.
Pentru intamplari ca asta zic eu ca merita sa “te tii” de blog, chiar daca uneori ti se pare prea mult - serviciu, blog, viata personala etc.
Va multumesc, domnule Gruian.

P.S. N-am diacritice pentru ca-s in deplasare, mi-e lene sa umblu in setari si nu este nici wireless, deci nu pot scrie de pe laptop.

UPDATE: Reacţie la reacţia mea.

N-am nici o treabă cu fotbalul, tot ce ştiu de la meciuri e că urlă tata când dau ai noştri gol, mai mult nu mă interesează. Da’ nu puteam să nu pun filmuleţul ăsta pe blog, să vă amuzaţi şi voi - dacă nu cumva l-aţi văzut la Naşu.

Deci, mâine seară, hai România!

Vezi mai multe video…

P.S. Felicitări lui Marius Ciocan, de la FunGift, pentru felul în care a ales să-şi promoveze produsele. Jos pălăria!

Se pot face fotografii excepţionale şi cu un aparat de doi lei, care arată ca o săpunieră. Am constatat asta azi, când am descoperit cele două fotografii de mai jos în memoria aparatului foto de împrumut pe care l-am luat de la tata.

Fotografiile sunt făcute de el şi merită să-l lăudaţi. Să faci aşa ceva cu un BenQ DC2300 pe care mie mi-e ruşine să-l scot din geantă e o chestie!

Cava D’oro “forţează nota” cu cea de-a doua reclamă. Ţăranii care fac mişto de ţărani nu sunt tocmai “la Roumaine realité de la pays”, da’ spotul e la fel de delicios ca şi primul.

Tot sâmbătă şi tot de dimineaţă, m-a sunat Ghiocel, care mi-a făcut un mare favor: a făcut rost de medicamentul de care scrisesem pe blog, pentru mama. Aşa că a venit, împreună cu soţul ei, Ionel [încă o dată LA MULŢI ANI fericiţi!], la Hunedoara şi ne-am întâlnit ca să-mi dea cutia cu medicamente.

N-am stat prea mult la poveşti, i-aş fi invitat la o cafea, dar mi-a fost ruşine, nu ştiu de ce. Cu ăştia mai tineri mi-e mai uşor [vezi Dragoş din Orăştie]. Dar poate data viitoare… ne-om întâlni în Petroşani [ei de acolo sunt]. Oricum, în cele câteva minute, dar şi din ce am văzut pe blogurile lor, pot spune sunt nişte oameni foarte de treabă, iar pentru faptul că au bloguri şi scriu constant pe ele nu pot decât să-i felicit.

Deci încă o dată, mulţumiri pentru “drog”, rămân datoare.

Citeşte mai departe »

Pe Garderoba.ro a fost adăugată colecţia Otto Herman primăvară-vară 2008. Dacă vă face cu ochiul ceva, nu ezitaţi să comandaţi, iar dacă aveţi întrebări, există un formular de contact unde le puteţi adresa. Oamenii sunt foarte de treabă, aşa cum ar trebui să fie toţi proprietarii de magazine online, şi vă vor lămuri.

Cândva, zilele astea, o să mă laud şi eu cu jacheta verde [adică o să revin cu poze]. Aşadar, Garderoba.ro este un magazin online pe care-l recomand nu pentru că există un banner în sidebar, ci pentru că merită; aş vrea să fiu tratată la fel de mişto de toţi reprezentanţii magazinelor online, dar, cum îmi place mie să spun, mai e mult până departe.

Ioan Inişconi, candidatul PD-L la Primăria Deva, are blog. E un lucru bun şi exemplul lui ar trebui urmat şi de ceilalţi candidaţi. Asta dacă i-ar interesa câtuşi de puţin să fie transparenţi. Din păcate, unii - ştim noi cine! - preferă să finanţeze câte-un ziar - ştim noi care! - care să-i reflecte activitatea şi realizările măreţe, în loc să dea dovadă de transparenţă şi să le permită celor care i-ar vizita blogul să comenteze “la liber” ce nu le convine.

Mai e mult până departe… totuşi, felicitările mele lui Inişconi pentru intrarea în blogosferă!

Much later edit: păcat că ultima însemnare este datată 2 mai 2008. Deci nu mai există blogosferă după campania electorală?

În perioada 11-13 februarie, la Casa de Cultură “Drăgan Muntean” din Deva are loc expoziţia foto “Culori”, realizată de Francisca Micola şi Georgiana Rotariu.

Evident că am fost să văd fotografiile expuse, chiar dacă nu mai auzisem de cele două fotografe. Trebuia să merg, chiar şi numai pentru titlul expoziţiei [pentru că şi eu iubesc culorile]. Am fost surprinsă să descopăr că artistele sunt două eleve de liceu, cu resurse limitate, dar cu foarte mult entuziasm şi multă dragoste pentru fotografie. Şi pentru culori, se-nţelege.

Mărturisesc că mă aşteptam să văd mai multe fotografii, dar pentru o primă expoziţie, să zicem că au fost destule. Spuneam că tinerele fotografe au resurse limitate, pentru că fotografiile sunt realizate cu aparate foto compacte sau ceea ce eu numesc “săpuniere”. Iar uneia dintre fete tocmai i se stricase camera, înainte de expoziţie. Dar asta nu le împiedică să facă fotografii foarte frumoase, unele chiar superbe.

E păcat că astfel de evenimente nu sunt promovate în mass-media aşa cum sunt accidentele, de exemplu. Eu m-am săturat să citesc în ziarele locale pagini întregi despre accidente soldate cu n-şpe morţi şi răniţi, în timp ce o expoziţie foto este anunţată printr-o ştire de câteva zeci de cuvinte, într-un colţ de pagină. Ca să nu mai zic că Galeriile de Artă Forma din Deva nu le-au primit pe motiv că nu sunt membre ale Uniunii Artiştilor Plastici. Hmm…

Iată câteva imagini de la expoziţie:

Citeşte mai departe »

Am primit şi eu destule SMS-uri “standard”, cu lumina, noul an, rahaturi de-astea pe care mai bine nu le-aş mai primi. Am trimis doar câteva mesaje, normal că scrise de mine şi compuse special pentru persoanele cărora le erau adresate. Mi se pare stupid să dai copy/paste până şi la o urare de anul nou.

Anul ăsta, cel mai mişto mesaj a venit de la tata şi l-am primit şi eu şi Sebi. Luaţi de judecaţi:

Anul nou, 2008, să vă facă blogul copt
Să aveţi vizitatori, câte stele-s după nori
Să aveţi publicitate, până nu vă mai încape
Iar cu banii câştigaţi, câte-o bere să-mi mai daţi!
Mânaţi, măi, mânaţi!

You’ve gotta love it!

Am blogul deja de ceva timp şi ai crede că mi-am găsit “identitatea” în blogosferă, că ştiu exact cui mă adresez atunci când scriu sau că mi-am format, cel puţin, un stil pe care să merg. Dar nu. Nu reuşesc nicicum să pun însemnări foarte personale pe blog. Uneoi mă gândesc la câte un “subiect”, dar nu îndrăznesc să-l dezvolt din diferite motive.

De curând, mi s-a reproşat că pe blogul ăsta nu-s eu. Că nu e Denisa, e doar un blog. Aşa e. Şi poate am exagerat cu noul tagline, 80 percent me, 20 percent crap, poate că nu-s eu nici măcar în proporţie de 50 la sută pe blogul ăsta. Da’ ce să fac?

Cred că, dacă aş scrie aşa cum gândesc, multă lume s-ar declara oripilată şi-ar fugi mâncând pământul. Poate că unii m-ar aprecia mai mult, poate că nu. Sper, totuşi, ca într-o bună zi să pot să scriu despre lucrurile care mi se întâmplă cu dezinvoltura, naturaleţea şi umorul cu care o fac două bloggeriţe cărora le ador stilul: Licurici şi Mirandolina.

Pe Laura aka Licurici o invidiez şi admir în acelaşi timp pentru următoarele însemnări:

• Cum ar fi fost dacă…
• Romantica din mine
• About my rubber boots
• Eu şi Parisul

Licurici - always a pleasure!

Din însemnările Mirandolinei, mi-au plăcut mult astea:

• …just stop!
• blocul cu nr. 13
• Cărtureşti
• Uscătorul de păr de culoarea limei

Mirandolina has lovely details.

Citiţi însemnările de mai sus şi dacă nu v-or plăcea, să-mi ziceţi mie cum vreţi. Printre preferaţii mei [bine, am mai mulţi, dar ăştia-s de cinci stele] se mai numără, aşa cum am mai zis, Groparu, dar de data asta am dat linkuri doar către însemnările fetelor, pentru că aşa am simţit eu. Şi pentru că Groparu are prea multeeeee!
Apropo, toţi cei trei sunt clujeni. Ştie cineva ce se pune în apă acolo? Ziceţi, că mă las de Pepsi!

Aceasta NU este o însemnare plătită.

Tocmai vin de la sediul ING, unde am solicitat deschiderea unui cont, eliberarea unui cardşi am aplicat şi pentru ING Home’Bank. De aplicat am aplicat prin Internet, ieri, iar astăzi am fost chemată ca să semnez ce era de semnat.

Experienţa mea cu băncile s-a limitat la câteva “interacţiuni” cu BRD, BCR şi Banca Transilvania, dintre care doar la Banca Transilvania pot spune că am fost mulţumită de servicii şi de felul în care am fost tratată. Dar la ING… e ceva “de speriat”. Oamenii ăia chiar au fost pregătiţi să se poarte frumos şi sunt conştienţi că de modul în care îşi tratează clienţii depinde businessul lor.  E adevărat că şi reclamele bine gândite au contribuit la construirea unui brand prietenos, dar e important - şi bine -  că eşti întâmpinat şi la bancă cu acelaşi zâmbet.

Abia aştept să vină jucăriile şi am eu un feeling că voi continua să folosesc serviciile lor mult timp de-acum înainte.

Am cumpărat, prin 2002, o combină frigorifică Ariston. Sigur că era foarte mişto, cu atât mai mult cu cât am trecut de la un frigider “clasic”, ce consuma enorm de multă energie electrică [cred că făcea parte din clasa energetică W] şi care cam ruginise, pentru că avea deja vore 15-20 de ani de funcţionare. Odată cu noua combină, am obţinut şi spaţiul eliberat de congelator, aşa că toate păreau bune şi frumoase. Costase o grămadă de bani - vreo 23 de milioane, la vremea aia - dar îl cumpărasem în rate.

De vreo doi ani, a început să “facă urât”. Ba curgeau de prin ea lichide care n-ar fi trebuit să curgă, ba congelatorul nu mai îngheţa, aşa că am chemat ajutoare. 911, chestii, piese schimbate, dar nu şi nu, nemernica se încăpăţâna să nu funcţioneze cum trebuie. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că are o garanţie de vreo opt ani de la producător [nu prea citesc manuale de utilizare, certificate de garanţie şi alte hârţoage], şi cum nenea depanatoru’ a tot încercat să-l repare şi nu a reuşit - aici vine vestea bună -, de câteva zile, combina frigorifică a fost înlocuită cu una nouă, de valoarea celei care se defectase.

Nu pot să zic decât “Jos pălăria!”. Mi se întâmplă rar să am experienţe pozitive cu firmele de pe la noi [e vorba de Quasar], da’ de data asta am avut parte de “o ţâră de normalitate” şi am simţit nevoia să scriu asta pe blog.

Mno, şi dacă vroiam să mă laud că am frijider nou, puneam poză, da’ vedeţi bine că n-am pus.

După ce, acum câteva zile, scriam despre problemele cu RSS-ul celor de la Zoop, ieri am fost plăcut surprinsă să constat că acestea s-au remediat. Acum am şi poză, şi preţ şi pot comanda direct din reader, iar click-ul pe site mă duce direct la pasul 2. Bravo, fraţilor!