Denisa Bârgău

Articol scris de tata şi publicat în Iaşi Plus

In fiecare an cand merg la Tebea, sa particip la comemorarea stingerii din viata a “Craiului muntilor”, Avram Iancu, gandul ma duce inapoi in timp si caut sa-mi imaginez secvente din acea epoca, costume, idei, fete de oameni si, de ce nu, atitudini. Cautand prin manuale, nu am reusit sa gasesc decat anul nasterii sale, 1824, insa data la care a murit este certa: 10 septembrie 1872. Viata sa a fost scurta, dar zbuciumata, si activitatea sa a lasat o amprenta importanta asupra istoriei romanilor.

Importanta comemorarii disparitiei lui Avram Iancu este covarsitoare si consider foarte important ca printr-o astfel de manifestatie sa aducem cu totii un pios omagiu activitatii sale politice si militare, virtutilor sale, patriotismului sau necontestat, vericalitatii coloanei sale vertebrale. Insa, daca mergi la Tebea cu aceasta ocazie, esti martorul unui masacru cultural, istoric si religios!

Nu vreau sa fiu inteles gresit, pentru ca intentiile comemorarii sunt foarte bune si le salut din suflet, dar dupa slujba de pomenire, pe care romanii o mai cunosc si sub denumirea de parastas, dupa ce persoanele si institutiile care simt nevoia sa o faca depun coroane de flori, asa cum este bunul obicei crestin, urmeaza partea scandaloasa a manifestatiei (care numai pioasa nu mai este) si care se imparte in trei domenii distincte:
1. Partea comerciala
2. Partea artistica
3. Partea politica.

Drept care:
1. Pe toata campia si dealul care imprejmuieste Biserica si mormantul eroului roman de la 1848, se intind tarabe de tot felul, cu mititei, gratare, bere, vin, bauturi spirtoase care mai de care invocand numele “craisorului”, dulciuri de calitate indoielnica, jocuri de tot felul cu castiguri imediate, tobogane de prostit copiii, cercei colorati, vata de zahar, inghetata, papagali ghicitori, alba-neagra si multe altele de acest fel.

2. O scena marisoara gazduieste o serie de artisti populari pe care ii stimez si a caror prestatie o consider de o conditie deosebita si ii felicit pentru asta. Insa, asa cum se stie, artistul canta pe bani si unde i se cere, asa ca, saracul de el, nu are de ales.

3. Aici e buba cea mai cu puroi. Fiecare partid politic si-a facut un obicei din a-si instala un cort (din acelea cum erau in armata, asa zisele corturi de regiment), folosite uneori si ca spitale de campanie. Toate la fel, cu mese pline de produse traditionale, incepand cu tuica de ardeal, renumitii virsli de Brad, bere si sucuri care se termina in Cola!

Diferenta dintre corturile politice si cele comerciale este ca pretul consumatiei nu e pe bani, ci pe promisiuni sau pe sperante, iar programul artistic era asigurat de lideri politici de la Bucuresti, deasemenea gratuit. Asa cum nu am dat nume de societati comerciale, nu vreau sa dau nici nume de partide, insa va este lesne sa va dati seama cam cine a fost pe acolo si care ce a cantat in scurtul program artistic.

De asemenea, nu au lipsit nici grozavele prietenii facute la fata locului cu oamenii simpli, printr-o stangere de mana si o fotografie cu ditamai vedeta. Am o parere si vreau sa ramana personala: daca asa ne purtam la un parastas al unuia dintre cei mai mari romani, e jalnic!

Cu toata parerea de rau pentru localnici, care au incercat sa-i faca pe vizitatori sa se simta cat mai bine si sa aprecieze ospitalitatea renumita a motilor, consider ca au cazut in plasa parsiva a politicienilor care nu mai stiu cum si pe ce cale sa-si faca campanie electorala, otravind traditiile demne si vechi ale romanilor.

Iarta-i, Avrame! Iarta-i, Iancule Mare!