Denisuca – nevastă de Coşmar

La Cristina am văzut un link către articolul ăsta. Prima dată m-am enervat, apoi am citit comentariile şi m-am mai răcorit. Între timp, m-am luat cu altele şi am uitat, dar am zis să-mi scriu şi eu părerea, ca să rămână aici.

Sunt născută în Timişoara, am crescut în Orăştie până la 12 ani, apoi am stat în Deva până la 18 ani şi ceva, iar de  pe la 19 ani m-am mutat în Hunedoara. Între timp, am mai stat în Timişoara vreo trei luni şi în Cluj cinci luni. Ce sunt?

Păi în primul rând sunt ardeleancă. Atunci când eram mică, spuneam cu mândrie că-s “bănănană”, pentru că aşa mă învăţaseră ai mei – părinţi sau bunici, nu ştiu exact. Mi-a trecut imediat ce am realizat că nu cunosc pe nimeni în Timişoara şi, mai grav, nu ştiam mai nimic despre oraşul pe care îl tot numeam “al meu”. read more »

Mă refer la barul Ceapa Roşie din Deva, despre care am mai scris [lucruri nu tocmai frumoase]. De la deschidere şi până acum, barul aflat aproape perete în perete cu Fischer’s a organizat o mulţime de expoziţii de fotografie plus alte evenimente prin care sunt susţinuţii şi aşa puţinii – cred – artişti locali.

Când am fost eu, marţi seară, nu era prea multă lume, aşa că atmosfera era faină. Îmi place în mod deosebit modul în care a fost amenajată încăperea principală – cred că este principala încăpere, pentru că e cea mai mare din tot localul. Sunt trei încăperi: prima, cpe care o vedeţi în imagini, una ceva mai mică decât asta şi care arată cam la fel şi o alta, cu fotolii şi canapele. Pe pereţii camerei în care am stat noi există destul de multe tablouri foaaarte faine, iar încăperea a mai fost mobilată cu un rând de mese şi scaune albe şi un bufet de bucătărie “încărcat” cu oliviere, sticle de vin şi alte cele. read more »

Doar nu era sa stau si sa cujet la neimplinirile din 2009 sau sa imi pun pe hartie planul pentru 2010. Nu, asa ca am mers intr-o scurta vizita la mama soacra, dupa care Sebi mi-a propus sa mergem la Curtea Berarilor Timisoreana [din Iasi, bineinteles]. In primele minute, m-am chinuit sa-i “iau” lui Sebi scorul la Solitaire-ul de pe telefon – si am reusit! -, iar la un moment dat, Sebi a zis ca ar fi fost fain sa avem un pachet de carti.

Dintr-un ghiozdan au aparut cartile magice si am incins un joc de Rentz ca-n vremurile bune. Nu mai jucasem de mai bine de 10 ani, asa ca i-am stresat otara pe oameni pana cand am reinvatat care-i treaba cu Whist, Levate si asa mai departe. Si uite-asa am stat cateva ore bune in birt, pana cand am terminat doua jocuri de Rentz.

Despre cum am platit patru ceaiuri in loc de trei si mai multa bere decat ar fi putut sa bea trei oameni mi se pare ca o sa scrie Sebi.

La propriu!

De la Bro, via Capital*, am aflat de ea: are 26 de gigapixeli, a fost făcută în octombrie 2009 de pe Casa presei din Dresda, iar eu de mai bine de o oră o studiez. Sunt mii de detalii de observat, în primul rând curăţenia tipică Germaniei, apoi clădirile frumoase şi curate, maşinile – în marea lor majoritate, noi şi… oamenii puţini. Era ora 2 PM, probabil că erau cu toţii la muncă, nu o lălăiau ca… est-europenii.

Detalii tehnice

Imaginea a fost făcută cu un Canon 5D Mark II şi un obiectiv de 400 mm. Este compusă din 1.665 de fotografii a câte 21,4 megapixeli fiecare, făcute de un roboţel, în 172 de minute. Aşa se explică de ce o maşină roşie are faţa neagră a altei maşini şi un microbuz nu mai are fund. Au rezultat 102 giga de informaţie care a fost procesată, timp de 94 de ore, de un computer cu 16 procesoare. Poza are rezoluţia de 297.500 x 87.500 pixeli, lucru care o face cea mai mare din lume.

Detalii amuzante

Două maşini tăiate “a la Google Street View” şi o clădire superbă, despre care tata a zis aşa: read more »

În sfârşit, după nouă ani locuiţi în Hunedoara şi un an jumate de când am mâncat prima dată o pizza imensă de la Pizzeria Viva, ieri am descoperit unde se află pizzeria cu pricina. Ştiam că-i undeva, pe lângă Piaţa Obor [în Hunedoara, bineînţeles], dar abia ieri am dat cu ochii de ea. De fapt, să nu mint, Sebi a văzut-o primul. Cred că lui îi era mai foame.

Mă aşteptam să găsesc un restaurant mare, dar pizzeria este mică de tot, mai mică decât Casa Rustică, iar dacă n-aş fi ştiut cât de bună e pizza, nu cred că intram în local. Înăuntru sunt vreo patru mese, afară o terasă mititică şi cam atât. Pizza cea mai mică are diametrul de 30 de centimetri şi costă cam 10 lei. Şi e la fel de bună ca şi atunci când am descoperit-o.

În Hunedoara, se pot face comenzi la domiciliu folosind numerele de telefon 0721-581.553 şi 0743-136.095 [comanda minimă este de 20 de lei]. Adresa pizzeriei este: Str. Victoriei, nr. 13A. Pentru realizarea acestui articol, am fost plătită. De Sebi. Poze, mai jos. read more »

Un bar frumuşel, aflat vizavi de Iulius Mall [Iaşi].

La Chillout am văzut nişte tablouri faine de tot pe pereţi. read more »

Cu toate că era cât pe-aci să nu ajung, cu tot programul încărcat în cele trei zile la Bucureşti, ieri am reuşit să mă strecor, cu ajutorul lui Sebi [he's the best, you know], pe nişte străduţe mici şi întortocheate, la magazinul Interesart. Bine, nu vă dezarmaţi, nu e chiar atât de greu de ajuns acolo, dar cum lumea mi-a spus că e la trei străduţe de Piaţa Unirii, iar pe hartă chiar aşa şi arăta, am presupus că vorbim despre trei străduţe, nu două străduţe şi-un bulevard!

Magazinul este situat pe strada George Georgescu – serios! – la numărul 45, vizavi de Restaurantul Jariştea. Acolo m-a aşteptat Valentina, care este o dulcică. Am stat la poveşti; de fapt, mai mult a stat Sebi, eu am fost precoupată – sau prea ocupată cu fotografiatul.

Atât de mult mi-a plăcut magazinul, încât dacă aş locui în Bucureşti, cred că aş merge acolo în fiecare zi, până când, în cele din urmă, Valentina ar trebui să mă angajeze.

- E atât de frumos, încât aş sta toată ziua aici!, i-am spus.
- Păi eu ce crezi că fac?, a venit răspunsul. Mda… deci pentru asta îi invidiez pe bucureşteni.

Am regăsit acolo bijuteriile pe care le ştiam deja de pe blogurile creatoarelor lor, obiecte superbe realizate manual, inele, cercei, casete de bijuterii, oglinzi colorate [pe spate], ceramică, haine şi încălţări [din fericire, astea nu mă pasionează] şiii… genţi! Nu m-am putut abţine şi am cumpărat o geantă faină de tot creată de Army of mice. Armata de şoareci împreună cu pisica “testatoare” [aşa zice pe etichetă, că geanta a fost testată cu una bucată pisică albă de 8 kg, proprietate personală] au tras chiulul în ziua în care au aplicat CTC-ul genţii mele, pentru că după doar 30 de minute, cureaua atârna. Adică puteam să pierd frumuseţe de geantă! Quel horreur! Bine, o s-o repar eu, presupun că i-a căzut un inel din metal care n-o fi fost strâns cum trebuie. Nu-i bai.
P.S. S-a rezolvat, geanta e întreagă şi pregătită să-i arăt lumea. De data asta am avut noroc cu tata şi cu una dintre zecile de genţi “vechi”.

La plecare, Valentina ne-a oferit câte un clopoţel din ceramică, un gest care mi-a plăcut mult; eu am ales unul vopsit în culorile magazinului.

Vă las cu fotografiile făcute în interiorul magazinului şi cu îndemnul să-l vizitaţi degrabă; nu de alta, dar vine Crismăsu’ şi se va goli tot Bucureştiul de cadouri “corespunzătoare”. Şi-ar fi păcat să nu “prindeţi” un cadou handmade pentru voi sau pentru “cei dragi” [urăsc formularea asta]. Enjoy!

Update: Despre Interesart şi pe Happy Fish TV.

read more »

După cum scriam aici, în Deva s-a deschis un nou bar: Ceapa Roşie. Mi-a plăcut mult numele neobişnuit şi am fost curioasă cum arată şi cum se “prezintă”. Aşa că, după ce-am tot “plâns” că vreau la Ceapa Roşie, colegii mei dragi m-au ascultat şi mi-au făcut damblaua: m-au dus la birt după ce-am terminat treaba.

N-am făcut prea multe poze, dar am câteva impresii:

• când am ajuns noi, era prea mult fum şi, dacă nu m-ar fi împins curiozitatea, n-am fi rămas acolo
• după ce s-a golit barul, adică pe la ora 12 jumate, au pornit şi ventilaţia şi s-a făcut frig, aproape ca afară
• preţurile nu sunt dintre cele mai mici: 5,5 lei pentru o ciocolată caldă mi se pare foarte mult
• Heineken la halbă costă 3,5 lei, iar la sticlă – 4,5 lei
• aşa cum spunea şi Vasi, tencuiala de pe pereţi [doh!] arată foarte urât; cărămizile, în schimb, sunt simpatice
• tavanul e roşu, ca să “bată” cu roşul cepei “din titlu”
• scaunele “comuniste”, din lemn, sunt foarte incomode, presupun că-s cumpărate la mâna a doua, la licitaţie, de la vreo instituţie care a investit în scaune noi
• Ceapa Roşie e aproape perete-n perete cu Fischer’s
• nota 6,50 din 10, e OK, dar cred că prefer Fischer’s în continuare, fie şi numai pentru copacul ăla de lângă geam, care arată superb toamna
• iată şi două poze:

read more »

După o “săptămână” de lucru grea, am dormit mult, iar când n-am dormit, am văzut filme. De la Gossip Girl [na, că până la urmă am zis-o...*] până la The Mentalist [bestial film, merită văzut], trecând prin Eleventh Hour şi, desigur, nelipsitul Seinfeld, cu care adorm şi mă trezesc.

Cum afară e neobişnuit de cald, mi-am amintit că acum vreo nouă ani, exact în ziua de 31 octombrie, am făcut baie în aer liber, la 7 Izvoare [Herculane]. De fapt, nu-i mare lucru, doar şi anul trecut am făcut baie tot afară, la Felix.

M-a apucat dorul de ducă. Mi-ar plăcea să revăd Braşovul şi eventual Sibiul. Nu ştiu de unde “pofta” de Braşov, probabil pentru că l-am mai vizitat toamna şi mi-a plăcut, în ciuda ploii mocăneşti cu care a găsit de cuviinţă să mă întâmpine.

În rest… plictiseală mare, n-am chef de nimic.

…nu s-a potrivit cu cea de la redacţie, drept pentru care azi am fost obligată să merg la muncă. Nici dimineaţă nu scap, e musai să ajung la poşta de colete, care are program de vămuit doar marţea şi joia, între 9 şi 12. Foarte distractiv! Şi dacă tot nu am dormit azi, să vă povestesc cum a fost în Austria.

A fost superb. Ca şi prima dată când am ajuns pe-acolo, m-am [re]îndrăgostit la prima vedere de Salzburg. Am mai vizitat Innsbruck-ul şi mai multe orăşele/sate din zonă.

În primul rând am remarcat curăţenia. Este tât de curat, încât nici să scuipi pe jos nu m-ar fi lăsat inima – dar eu fiind o doamnă, nu scuip [serios, mama!]. Apoi, iarba tunsă scurt şi îngrijită, căsuţele “corecte”, zugrăvite în culori deschise, cu lemnăria maro, lemnele de foc pentru iarnă aşezate la linie, de parcă ar fi fost opere de artă, culorile toamnei, copaci cu frunze verzi, roşii, galbene. Oamenii liniştiţi, chiar zâmbitori, magazinele mici şi cochete, pensiunile şi hanurile atât de frumoase, încât aş fi jurat că am păşit într-o poveste…

Kitzbuhel este un judeţ de vis, cu sate frumoase, case frumoase, vaci sănătoase – frumoase şi ele. Acolo am stat noi, la hotelul SportAlm din satul Westendorf, pe care îl recomand oricui ar vrea să vadă un colţ de Rai pe pământ.

Innsbruck-ul mi-a amintit de Cluj-Napoca with a twist of Sighişoara, un oraş fain, dar nu mai fain decât Salzburg-ul.

Ca excursia să fie într-adevăr completă, la plecare am oprit în Salzburg, am urcat în cetate şi am băut o cafea – cea mai scumpă cafea din viaţa mea, 3,50 € – pe o terasă din cetate, de unde se vedea oraşul.

Deocamdată atât de la mine. Mai multe o să puteţi citi la Mufică pe blog, după ce se trezeşte.

Mulţumiri: Lucian, Sebi, Tertecu şi tata [ştie ei de ce].