Denisuca

Acest blog există pentru că, în urmă cu 27 de ani, doi tineri frumoşi şi deştepţi au spus “da” în faţa ofiţerului stării civile din Deva.

Acei doi tineri frumoşi se numesc Geta şi Fane [sau, pentru blogosferă, mama şi Ovi] şi sunt părinţii mei. Iar astăzi se împlinesc 27 de ani de la cununia lor civilă. Vă mulţumesc, Lalas, pentru că aţi crescut aşa un copil cuminte şi frumos şi deştept şi modest! Şi că îl mai suportaţi încă. Dar nu e chiar aşa de greu, riiight?

Peste câteva zile, urmează să fac şi eu acest pas. Sper ca eu şi Sebi să ne iubim la fel de mult şi peste 27 de ani şi să avem un copil care să ne ureze “La Mulţi Ani” pe blog.
La mulţi ani, deci!

La mulţi ani, mama mea dragă!

Ştii tu… mulţumesc pentru că m-ai făcut, crescut, suportat, că mă suporţi în continuare! Sănătate şi tot ce-ţi doreşti tu, Cea Mai Bună Mamă Din Lume!

De 2 mai, mai exact. La Strei, cu tot familionul, inclusiv Mufică.

Am făcut poze multe, multe, ca la fiecare ieşire, am mâncat cât să nu zicem că am fost degeaba la grătar, apoi am venit acasă, unde am căzut ca eroii.

Programul de mâine e pus sub semnul întrebării, Sebi vrea la Băile Herculane sau la Orăştie, eu vreau să dorm… dar aş putea să dorm şi în drum spre Herculane. Om vedea…

Până una-alta, iată şi o poză făcută tot cu “bătrânul Sony”:

Nice, huh?

E luni dimineaţa. Aici ar merge unul din emoticonurile mele preferate…

Dintotdeauna am avut senzaţia că sunt pe dos. Săptămâna începe lunea, dar fără mine; eu o încep ceva mai încolo, eventual luni seara, pentru că luni dimineaţă nu sunt bună de nimic. Nici măcar cafeaua nu mă mai ajută ca-n tinereţe. Natura “se trezeşte la viaţă” primăvara, mie întotdeauna mi-a plăcut toamna, cu cât mai mohorâtă şi mai ploioasă, cu atât mai bine. De ce mă înveseleşte ploaia şi de ce lucrez mai bine noaptea, iar dimineaţa nu-s bună de nimic… astea sunt mistere care le vor rămâne copiilor mei întru dezlegare.

Îmi dau seama că blogul meu are deja destul de mulţi cititori care aşteaptă mereu ceva nou. Am unele idei foarte mişto de articole/posturi noi, dar ideile se duc aşa cum vin: down the drain - că vin întotdeauna când sunt la duş. De mult îmi tot zic că trebuie să găsesc o modalitate pentru a le nota oricând, şi atunci când sunt sub duş, dar şi când sunt aproape adormită, iar ele - ideile - nu-mi dau pace.

Şi-am mai constatat că mă apucă dorul de scris pe blog tocmai când sunt la lucru. Nu ştiu ce o fi în aerul din redacţie, or fi dat oamenii de acolo cu inspiraţie prin aer, cert e că atunci când am mai mult de lucru, blogul începe să-mi facă cu ochiul, iar ideile creţe aleargă prin mintea mea ca într-un maraton.

Mă aşteaptă o zi plină, care trebuia să înceapă la ora 11. Este 12:15 şi abia mi-am băut cafeaua; punctualitatea nu a fost niciodată punctul meu forte, asta e, n-am ce face. O să ajung acasă la noapte, ruptă de oboseală, dar cu un chef nebun de a scrie.

Mama zice că întotdeauna am fost “invers”, altfel decât oamenii normali - îi e jenă, vedeţi bine, să-mi spună că sunt anormală - şi că mi-a plăcut dintotdeauna să fac lucrurile cum am vrut eu, de regulă pe dos. Dacă până şi mama a capitulat, nu ştiu de ce s-ar mai chinui alţii să mă schimbe.

Dacă mă citeşte vreun psiholog, ar fi frumos să-mi spună, într-un comentariu, care poate fi explicaţia lipsei mele de inspiraţie şi de tragere de inimă atunci când am timp liber şi inversul acestei stări - adică productivitate maximă pe blog şi un chef neostoit de a scrie - atunci când trebuie să fac cu totul altceva. Şi nici când sunt înconjurată de oameni nu-mi prea place să scriu pe blog…

Gata, am produs încă un destul de lung text despre nimic, e timpul să mă îmbrac şi să mă duc să-mi câştig pâinea.

Replica mea favorită de luni: But I don’t wanna go to work!

Să aveţi şi voi o săptămână frumoasă!

Miercuri am fost cu Sebi şi cu ai mei părinţi la Arieşeni, în judeţul Alba [dar am trecut prin trei judeţe ca să ajungem acolo, Arad, Bihor şi apoi Alba]. Bărbaţii au schiat - fiecare după posibilităţi , eu am făcut poze. Şi totuşi, am o febră musculară pe care nu o pot explica.

Am prins vreme foarte faină, era mai cald decât la Hunedoara, nu a bătut vântul şi la un moment dat a apărut şi soarele. Mai jos, poze.

Read the rest of this entry »

Încă două poze găsiţi pe fotoblogul meu, Colors by Denisa Lala. Cum eu dormeam la ora la care au fost făcute pozele, nu pot să mi le “asum”, aşa că dau Cezarului [Mama] ce-i al Cezarului [Mama]. Da’ le-a făcut cu aparatul meu foto şi nici nu se supără că le public.

De obicei nu prea mănânc fructe [asta dacă nu cumva ciocolata e considerată fruct], dar acum mi s-a făcut poftă de o fructă™ şi am găsit portocale în frigider. Acum savurez o portocală rece, afară e frig [sau era acum trei zile, că n-am mai ieşit din casă de vineri ], toată casa miroase a scorţişoară de la o chestie cumpărată de mama şi simt că e iarnă.

P.S. Aşa-i că titlul ar fi sunat mai bine în engleză: “It’s officially winter”?

Mmmm, tocmai savurez zacuscă din “recolta” de anul ăsta şi e delicioasă. Nu pot scrie prea mult, pentru că murdăresc tastatura cu zacuscă, aşa că mai bine pun o poză.

Aranjarea a fost inspirată de chestia asta [pozele de jos]. Când or avea pe USBmania.ro stickuri cu zacuscă, musai vreau şi eu.

Thanks, mama!