blog my mind
Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar ziarul la care am lucrat eu timp de șapte ani nu mai există. Am investit mult timp și suflet în acel ziar, am încercat să îl „desenez” frumos, m-am comportat, așa cum zic speakerii motivaționali (nu „motivațional”?), ca și cum locul meu de muncă ar fi Read More …
Na, că am zis-o. Sigur o să-mi urc niște ziariști în cap cu articolul ăsta, dar asta gândesc și nu mi-e jenă să o spun: sunt ziariști care pot face și altceva și ziariști care nu concep nu lucreze în presă pentru tot restul vieții lor.
Când eram tânără, citeam reviste. Și ziare, deși întotdeauna m-a deranjat mirosul de metal greu pe care îl degaja hârtia de ziar proaspăt imprimată, plus faptul că toată cerneala aia neagră se transfera pe mâini și antebrațe, făcând cititul ziarului o activitate aproape imposibilă.
Știu pe cineva, ziarist cu vechime, care obișnuia să facă tot felul de pamflete, unul mai amuzant decât celălalt. Acel (sau acei) cineva (ăsta n-are plural), deși întotdeauna vândut (vânduți) unei părți sau celeilalte, folosea (foloseau) argumente atunci când încerca (încercau) să combată „partea adversă”.
Spre deosebire de Sebi, eu nu am timp și nici chef să umblu prin tribunale, de-asta evit să le dau numele cetățenilor care mă enervează și despre care aleg să scriu pe blog. Ca să nu uit, cumva, vreodată, de ce mi-au provocat supărări. Că așa sunt eu, tentată să uit și (mai ales) să iert. Sunt Read More …
M-au furat. Asta îmi venea să strig când am constatat că de la cea mai bună trăgătoare cu pistolul am ajuns doar pe locul al treilea. După care mi-am amintit că m-am dus în poligon ca să mă distrez și nu să-mi măsor c*aiele cu ceilalți participanți.
Hunedoara și Deva, pentru cine nu știe, sunt două orașe distincte. Chiar dacă Hunedoara dă și numele județului, Deva este „capitala”, municipiul reședință de județ. Și asta deși Hunedoara este un pic mai mare, ca suprafață. Când am locuit în Orăștie, aveam bunici la Deva, iar de la 12 ani până la 18 am stat Read More …
Le știți – cupa presei la tir, cupa presei la popice, cupa presei la băut bere, la orice. Sunt evenimente organizate pentru ziariști, ca să se mai destindă și ei, săracii, că toată ziua-s pe teren și trag ca salahorii pentru niște salarii de mizerie.
Am găsit, pe pagina de Facebook a unui om care a lucrat în televiziune la începutul anilor ’90 [1990, pentru ăştia mai tineri], nişte filmuleţe care acum mi se pare interesante şi trezesc nostalgii, dar pe vremea aia erau de-a dreptul deprimante, pentru că aşa era şi ţara: deprimantă. Chiar dacă ieşiserăm din comunism, „caracatiţa” Read More …
Mă gândeam la un personaj din peisajul public hunedorean şi la al său blestem: să fii un excelent pamfletar, să ai abilitatea de a croşeta cuvintele în aşa fel încât să-ţi iasă, de fiecare dată, câte un pulover senzaţional, care gâdilă exact în locurile potrivite, şi să-ţi iroseşti talentul scriind despre un singur om, hai, cel mult doi.