Se întâmpla la începutul anilor ‘90, imediat după căderea regimului comunist. O familie de consăteni de-ai bunicii mele, cu care e foarte probabil să fiu într-un oarecare grad de rudenie, se întoarce în vizită în ţară, din Suedia, unde fugiseră, unul câte unul, de “sub” Ceauşescu.
Întâlnirea noastră cu ei, pentru a primi tradiţionala cafea ieftină din ţările civilizate, o ciocolată marca TreiLaZeceMii şi informaţii despre viaţa grea de dincolo de comunism, a avut loc în casa unei mătuşi. În satul bunicii mele, toate vecinele-mi sunt mătuşi şi jumătate dintre locuitori îi spun “nănaşă”, că doar i-a plăcut să se distreze şi a cotizat, în tinereţe, la toate nunţile la care era invitată. Cred, totuşi, că-i era jenă să-i refuze pe cei care o chemau să-i năşească. De-aia cred că “suedezii” îmi sunt oareşce neamuri îndepărtate.
Ei bine, după mai multe ore în care s-a povestit despre fuga din România şi greutăţile întâmpinate până să dea peste câinii cu colaci în coadă despre care se ştie că circulă nederanjaţi de nimeni pe străzile şi trotuarele europene, s-a trecut la masă. La luat masa, mai exact. Iar după masă, ce poate fi mai potrivit decât un somn dulce?
Aşa că suedezii s-au dus la nani, nu înainte de a se lepăda de şosetele cândva albe, pe care le-au azvârlit într-un colţ al holului. I-am auzit, apoi, explicându-i gazdei că ei nu mai vor ciorapii pe care-i aruncă prin casă, pentru că sunt prea comozi ca să-i spele. Oricum, la noi e mai ieftin să-ţi cumperi alţii decât să-i speli! Noi aşa facem. Aşa am aflat eu că în restul Europei umblă câinii cu colaci în coadă.
Într-o epocă în care noi abia descopeream turcismele, read more »
