RSS
people

Obiceiuri suedeze

Se întâmpla la începutul anilor ‘90, imediat după căderea regimului comunist. O familie de consăteni de-ai bunicii mele, cu care e foarte probabil să fiu într-un oarecare grad de rudenie, se întoarce în vizită în ţară, din Suedia, unde fugiseră, unul câte unul, de “sub” Ceauşescu.

Întâlnirea noastră cu ei, pentru a primi tradiţionala cafea ieftină din ţările civilizate, o ciocolată marca TreiLaZeceMii şi informaţii despre viaţa grea de dincolo de comunism, a avut loc în casa unei mătuşi. În satul bunicii mele, toate vecinele-mi sunt mătuşi şi jumătate dintre locuitori îi spun “nănaşă”, că doar i-a plăcut să se distreze şi a cotizat, în tinereţe, la toate nunţile la care era invitată. Cred, totuşi, că-i era jenă să-i refuze pe cei care o chemau să-i năşească. De-aia cred că “suedezii” îmi sunt oareşce neamuri îndepărtate.

Ei bine, după mai multe ore în care s-a povestit despre fuga din România şi greutăţile întâmpinate până să dea peste câinii cu colaci în coadă despre care se ştie că circulă nederanjaţi de nimeni pe străzile şi trotuarele europene, s-a trecut la masă. La luat masa, mai exact. Iar după masă, ce poate fi mai potrivit decât un somn dulce?

Aşa că suedezii s-au dus la nani, nu înainte de a se lepăda de şosetele cândva albe, pe care le-au azvârlit într-un colţ al holului. I-am auzit, apoi, explicându-i gazdei că ei nu mai vor ciorapii pe care-i aruncă prin casă, pentru că sunt prea comozi ca să-i spele. Oricum, la noi e mai ieftin să-ţi cumperi alţii decât să-i speli! Noi aşa facem. Aşa am aflat eu că în restul Europei umblă câinii cu colaci în coadă.

Într-o epocă în care noi abia descopeream turcismele, read more »

9 Comments | Tags: , ,

Doamna Ioana și domnul Marcel

Șeful și colegul meu Ciprian Iancu a căutat și găsit fețele celor două… voci din softul iGo pentru GPS, adică pe doamna Ioana și pe domnul Marcel.

Doamna Ioana, vocea suavă care ne însoțește în mai toate călătoriile cu mașina, se numește Mihaela Popa și locuiește în Boston. Marcel stă în Ungaria și se numește Kovacs Hunor. Reportajul a fost publicat în Evenimentul Zilei şi în săptămânalul Replicada’ pe site-ul săptămânalului apare doar joi.

Citiţi-l, că-i tare fain.

4 Comments | Tags: , ,

Cătălin Hosu, bun venit în blogosferă!

Cine nu l-a cunoscut pe Cătă Hosu trebuie să știe că omu’ a fost jurnalist pe la Pro TV, Hunedoreanul, Pro Sport și probabil multe altele. Un jurnalist bun, dar care s-a lăsat de meserie și a plecat la Roșia Montană.

Acum, după mult timp, și-a făcut blog [Roșia, Aurul și Ardeleanul] pe care scrie despre Roșia Montană.

La Roşia Montană iarna e lungă. Oamenii de aici au o vorbă: “Vara pică într-o joi. După-amiaza”. happy

Bine-ai revenit, omule, sper să te țină!

3 Comments | Tags: , ,

First day of spring

Spring. Rejuvenation. Rebirth. Everything’s blooming. All that crap.

Aşa zicea George Costanza şi aşa zic şi eu, chiar dacă primăvara începe abia pe 20 martie, pentru mine începutul lunii martie reprezintă începutul primăverii. Am primit până acum două mărţişoare, o brăţară de argint realizată manual de Milo, de la Sebi şi un buchet de ghiocei. Cum să nu-ţi placă anotimpul ăsta, dup-atâta frig şi ploaie?

Vă doresc o primăvară frumoasă!

10 Comments | Tags: , , , ,

Timişoara pentru Daniel

Îl susţin pe Daniel Răduţă

Evenimentul caritabil organizat la Timişoara pentru Daniel Răduţă a fost fără cusur. Spun asta din cauză că nu ştiu ce cuvinte mari să mai folosesc, pentru că bloggerii care au ajuns acasă înaintea mea le-au folosit deja pe toate. S-au vândut la licitaţie aproapte toate produsele puse în vânzare [pixurile mele le-a cumpărat Mihai Morar - îţi mulţumesc, Mihai], plătind pentru ele vreo 500 de lei, adică mai mult decât licitase], s-au strâns peste 30.000 de lei din “taxa” de intrare, donaţii şi din vânzarea produselor licitate, s-au mâncat delicatese a la Hădean, s-a socializat, l-am văzut pe Ovidiu Lipan Ţăndărică, aparent l-am şi deranjat pe Cosmin Contra de vreo două ori, tot venind la şi plecând de la masă [am stat la aceeaşi masă, dar cum pe mine nu mă pasionează deloc fotbalul...], am revăzut Oameni dragi şi am cunoscut Oameni noi.

read more »

1 Comment | Tags: , ,

Adio, pixuri!

Pentru Pixulescu, dacă ar exista, sâmbătă ar fi o zi tristă. Dar cum Pixulescu este doar un pitic de pe creierul meu, weekendul ăsta voi face o faptă bună și, sper, voi mai scăpa de un pitic.

Să mă explic: de vineri suntem în Timișoara, unde vom participa, sâmbătă, la evenimentul organizat pentru Daniel Răduță de către oamenii cu suflet mare din orașul în care m-am născut eu. Și pentru că mai toată lumea a oferit câte un obiect care se va vinde la licitație, voi oferi și eu colecția mea de pixuri. De câteva ore le tot sortez și după ce am ajuns la un total de read more »

17 Comments | Tags: , , , , ,

Florin Corpodean, copilul meu virtual

Florin Corpodean are 14 ani, este din comuna Cămăraşu, judeţul Cluj, şi locuieşte împreună cu fratele său mai mic şi părinţii – mama este casnică, iar tatăl lucrează “cu ziua” în agricultură – într-o casă cu o singură cameră. Venitul familiei este compus din alocaţia copiilor şi câştigul tatălui lor.

Florin şi-a descoperit pasiunea pentru muzică şi visează să devină un cântăreţ cunoscut, dar nu a avut şansa de a participa la vreun concurs şi nici de a urma cursuri de muzică. Florin este, totuşi, foarte apreciat de colegii săi pentru muzica tradiţională ţigănească şi muzica populară, pe care le interpretează de când se ştie.

BCR a lansat un CD cu melodii cântate de 17 copii talentaţi, dar care nu au mijloace financiare suficiente pentru a studia. Cei 17 copii au fost selectaţi de un juriu de specialitate format din compozitori si oameni de radio. Florin este unul dintre cei 17, iar pe albumul BCR Speranţe, el cântă piesa “Când era ca să-mi petrec”.

11 bloggeri i-au înfiat virtual pe cei 17 copii talentaţi. Eu vi-l prezint pe Florin, copilul meu virtual pentru luna aceasta: read more »

8 Comments | Tags:

Gânduri bune

Articolul ăsta al lui Liviu Alexa m-a impresionat atât de mult, încât l-am trecut pe lista mea cu recomandări blogosferice. În afară de povestea părinţilor lui Liviu, nu ştiu alte poveşti [de fapt, întmplări, că nu sunt poveşti] din orfelinat. N-am avut tangenţe cu oamenii care au crescut în orfelinate şi recunosc că nici nu am încercat să mă apropii în vreun fel de ei. Şi dacă nu vine Mohamed la munte…

…vine muntele la Mohamed! Aşa se face că Romtelecom organizează, luna asta, o campanie socială adresată copiilor defavorizaţi. Acei copii despre care noi, cei care am crescut în cămine călduroase, înconjuraţi de dragostea părinţilor, nu vrem să ştim nimic. Ne ferim de ei de teamă ca suferinţa lor să nu ne atingă în vreun fel, când ei s-ar mulţumi să le oferim măcar o vorbă bună.

Campania despre care vă spuneam a început pe 15 decembrie, zi în care 300 de copii din orfelinate şi centre de plasament au avut ocazia să vadă un spectacol de teatru – piesa “Sămânţa vrăjită”, cu trupa Teatrului Ion Creangă din Bucureşti – organizat special pentru ei. Chiar, oare mai ţineţi minte cum, în clasele primare, mergeam la film sau la teatru, doi câte doi, 30 de mogâldeţe şi o învăţătoare?

O altă parte a campaniei este menită să strângă pentru aceşti copii gândurile noastre bune. Atât, asta e tot ce vă rog astăzi să oferiţi. Nu se cer bani, mâncare, jucării sau haine, doar gânduri bune. Toate aceste gânduri bune se vor aduna aici: www.romtelecom.ro/ganduribune şi vor ajunge apoi la copiii din centrele de plasament din Bucureşti, la finalul campaniei.

Nu ni se cere mult, aşa că hai să le facem o bucurie copiilor orfani! Puteţi lăsa un gând bun fie de aici, fie cu un click pe bannerul din sidebar.

În numele copiilor fără părinţi care vor primi mesajele voastre, vă mulţumesc!

2 Comments | Tags:

Bravo, “Decât o revistă”!

Decât o revistă este un proiect [teoretic] irepetabil, o revistă gândită, scrisă, desenată şi pusă pe hârtie de nişte “oameni de bine” din mass-media, publicitate şi alte domenii de-astea faine, oameni care au avut o viziune şi au vrut să arate lumii cum ar vedea ei o revistă adevărată, un obiect de colecţie, o… mă rog, aţi înţeles ideea.

După mai multe luni de muncă, de scris, tăiat, editat, revista a apărut. Decât o dată. M-am plâns eu pe Twitter, pe Facebook, pe unde-am putut că nu voi “prinde” ediţia tipărită şi aşa a fost. Revista s-a împărţit unor fericiţi care au participat la lansare. Eu a trebuit să aştept până astăzi, când au urcat conţinutul pe site. A meritat aşteptarea. Este, într-adevăr, o revistă aşa cum nu mai sunt altele. O revistă cum mi-ar mai plăcea să citesc, singura revistă care m-a ţinut în faţa monitorului mai bine de două ore [poate chiar mai mult, nu m-am uitat la ceas] şi singura revistă pe care am putut să o citesc online.

Acum poate că o să primesc şi una tipărită? batting eyelashes

8 Comments | Tags: , ,

Drame în nuanţe diferite

O poveste care m-a impresionat:

În cartea “Costel Busuioc”, publicată de scriitorul sibian Romeo Petraşciuc, “Pavarotti din Banat” dezvăluie o poveste impresionantă. Pavarotti din Banat s-a născut într-o familie săracă din Moldova, o familie cu opt copii, în care tatăl a ajuns să fie dus la canal, de unde nu s-a mai întors, preferând să-şi părăsească familia. Un alt moment cutremurător din viaţa lui Busuioc s-a petrecut la vârsta de trei ani. “Eram copil, mi-aduc aminte ca acum. Aveam trei ani şi intrase calul peste noi, copiii, în casă. Vă spun sincer! Eram singuri în casă, legaţi de piciorul patului. Părinţii nu aveau altă posibilitate de a se ocupa de noi. Aşa era situaţia. Atunci stăteam undeva lângă pădure. Dar îmi vine extrem de greu să vorbesc despre astfel de lucruri”, a mai spus Costel.
În gimnaziu, Costel Busuioc a încercat în repetate rânduri să fugă de acasă, la oi sau la vaci, din dorinţa de a-şi ajuta familia. La 14 ani a reuşit să fugă de acasă definitiv. A ajuns în Lupeni, unde dormea pe bănci şi mânca din gunoaie. “Mergeam şi căutam pe la gunoi şi mâncam ce găseam pe acolo, pâine care mi se părea mai curată”, a mărturisit Costel.

read more »

4 Comments | Tags: