Vă recomand o periuţă de dinţi cum n-aţi mai văzut*

Nu e electrică sau electronică, de-alea folosesc doar burghejii şi leneşii, e o periuţă aparent normală, dar… altfel. Am cumpărat-o întâmplător, aşa cum îmi cumpăr fiecare periuţă de dinţi, pentru că ştiu că n-o să aibă viaţă prea lungă şi atunci nu mă stresez prea tare. 

Cea mai mare problemă, atunci când te laşi de fumat…

…este că nu mai ştii când să iei o pauză de la ce făceai. De exemplu, azi am tras de mine şi am stat circa cinci ore în picioare, încontinuu, făcând ordine în nişte hârtii şi dosare. E adevărat că am fost foarte eficientă şi în cele câteva ore am organizat contracte de angajare, de cesiune a Read More …

Două aplicaţii care-mi mănâncă viaţa

OKEY PRO. De când mi-a zis Sebi de ea, joc remi [rummy] în fiecare zi. Atât de mult am jucat, că am ajuns la nivelul 47 şi am „acumulat” peste 100 de milioane de bănuţi virtuali. OKEY este numele jocului de remi turcesc, cu jokerul schimbat. Astfel, după aşezarea pieselor, una este întoarsă cu faţa în Read More …

Obiceiuri sănătoase: un iaurt pe zi

Atunci când am fost în vizită la Danone, reprezentanţii companiei ne-au spus povestea fondatorului acesteia, un domn pe nume Isaac Carasso. Fiul său, Daniel Carasso, a trăit până la vârsta de 104 ani! Cu toţii am căscat gura şi câţiva dintre noi au întrebat: „Dar ce-a mâncat domnul Daniel, de-a trăit atâţia ani?”. S-a dovedit Read More …

Să nu fii una din şase mii

În fiecare an, sunt înregistrate peste 6.000 de cazuri de cancer la sân, asta făcându-l principala cauză a mortalității în rândul femeilor. E trist, e înfiorător, dar mă bucur nespus că de 10 ani, AVON ne încurajează să aflăm că suntem bine. Şi nu doar ne încurajează să mergem la control, ci, aşa cum probabil că Read More …

Despre kinetoterapie, cu Daniel Mitre

Pe arădeanul Veve îl ştiu de când am intrat în blogosferă. Este un om cu un suflet mare, mai mare decât el!, care de ceva timp a făcut un fel de reconversie profesională şi acum este specializat în kinetoterapie şi remodelare corporală.  Oamenii mari îi spun Daniel Mitre, eu o să-i spun Veve toată viaţa, Read More …

Bowling, cupa presei, Deva 2012

No, nici la bowling n-am câştigat nimic. De fapt, am primit o diplomă de participare, dar de câştigat… n-am avut nici o şansă în faţa fraţilor Stroia. Am „câştigat”, în schimb, încă o rundă de febră musculară pe care o s-o simt mâine aşa cum trebuie. Deocamdată mă dor doar câţiva muşchi plus mâna dreaptă Read More …

#Obiceiurisanatoase: iaurt cu zahăr?

Zahărul pare să fie cel mai mare duşman al fetelor şi dietelor. „Nu mâncăm orice fructe pentru că au prea mult zahăr, ne ferim de dulciuri şi de sare ca necuratu’ de tămâie, grăsimile sunt rele, mâncaţi supă de varză şi-o să slăbiţi garantat!”. Cam aşa sună explicaţiile unor „slăbitoare” de performanţă. Dar… Zahărul nu Read More …

Găseşte-ţi motivaţia!

Din ciclul „Femeile întreabă, Marius Nedelcu răspunde”, am selectat două întrebări puse pe site-ul Programului Activia la care doctorul Marius Nedelcu a răspuns scurt, dar foarte la obiect. „Cum pot să slăbesc fără sport? Nu îmi place să fac sport, mă plictisesc destul de repede”. [Oana] „Nu vreau să îţi ofer scurtături pentru că nu Read More …