Denisuca – nevastă de Coşmar

Pentru Pixulescu, dacă ar exista, sâmbătă ar fi o zi tristă. Dar cum Pixulescu este doar un pitic de pe creierul meu, weekendul ăsta voi face o faptă bună și, sper, voi mai scăpa de un pitic.

Să mă explic: de vineri suntem în Timișoara, unde vom participa, sâmbătă, la evenimentul organizat pentru Daniel Răduță de către oamenii cu suflet mare din orașul în care m-am născut eu. Și pentru că mai toată lumea a oferit câte un obiect care se va vinde la licitație, voi oferi și eu colecția mea de pixuri. De câteva ore le tot sortez și după ce am ajuns la un total de read more »

Noaptea trecută am petrecut-o [irosit-o?] în acceleratul omieoptsute-nu-ştiu-cât, Iaşi – Timişoara Nord, supranumit trenul foamei. Când ajungi să călătoreşti pe distanţe măricele doar la cuşetă, începi să uiţi cât de tristă-i viaţa în celelalte vagoane. Nici măcar pozele făcute în trecut la zăpada din interiorul trenului ori la oamenii care dormeau pe holurile vagoanelor nu m-au făcut să-mi amintesc de ce nu mai călătoresc altfel decât la cuşetă. Când vedeam pozele cu pricina, nu făceam altceva decât să mă “scutur” de amintiri precum un câine de excesul de apă de pe blană.

Bătaie de joc à la CFR

Am făcut greşeala de a mă comporta la fel ca celelalte oi din turmă – nu am cumpărat biletele din timp şi m-am “trezit” pe 1 ianuarie că nu mai găsesc locuri la cuşetă. Cred că pe chipul meu se citea surprinderea pe care o afişează şi drumarii când ninge în decembrie: “Dar vai…!”. Neavând de ales, am luat bilete la clasa a II-a, sperând că voi găsi, totuşi, două locuri la cuşetă înaintea plecării trenului; n-ar fi fost prima dată când nu ştie dreapta [vânzătoarea de bilete] ce face stânga [naşu' de pe vagonul-cuşetă]. read more »

În fiecare toamnă, ca un făcut, îmi vine dorul de ducă. Poate o fi din cauză că m-am născut toamna, poate că de vină e vremea mai blândă de după arşiţa verii, nu ştiu ce îmi provoacă dorul de ducă, dar m-aş tot duce. Şi nu oriunde, ci în vest, vorba cântecului: “Go west, life is peaceful there!”.

Anul trecut, în octombrie, chiar de ziua mea, o greşeală a doamnei Ioana – GPS-ul din dotare – ne-a dus în centrul Vienei, la ora 7 dimineaţa. Cred că fără să vrea, doamna Ioana mi-a făcut cel mai frumos cadou. Bine, nici faptul că după ce am trecut de Viena am ajuns în Salzburg şi apoi în perfectul Tirol nu a fost chiar de lepădat.

În 2005, tot toamna, m-am mutat în Cluj. Cei care mă cunosc ştiu cât de mult iubesc oraşul ăla şi că aş fi în stare să împachetez acum dacă aş şti că de mâine mă pot muta în Cluj. După cinci luni, mi-am împachetat visele şi am venit acasă. read more »

Cu titlul am spus cam tot. La Hotel Timisoara s-a intamplat – si probabil ca inca se mai intampla – o foarte mare intalnire a bloggerilor de peste tot, gazde fiind in primul rand Emil Cristescu si apoi bloggerii timisoreni care conteaza. In afara de RoBlogFest, nu stiu daca am mai vazut vreodata atatia bloggeri la un loc. Si ce mi-a placut cel mai mult este ca sunt uniti, prietenosi si relaxati.

Pe Mufica l-am lasat in treaba lui si am auzit ca s-a pozat cu toata lumea prezenta, l-am cunoscut pe Mile Carpenisan, am cunoscut bloggeri pe care ii citeam de multa vreme, am primit “cado” o agenda verde si doua pixuri si chiar m-am distrat fain. Din pacate, eu am fost cea plicticoasa, pentru ca imi cadeau ochii in gura de somn, asa ca imi cer scuze ca am fost mai mult absenta si am mai si plecat inainte de spartul targului. read more »

Am văzut azi prima parte a filmului românesc “Amintiri din epoca de aur”. Bestial film, dacă mai aveţi unde să-l vedeţi, ar trebui s-o faceţi.

Altfel, am răcit, dar stau la terasă cu tata, Ovi Sîrb – de pe al cărui laptop scriu acum, Sebi, Nebuloasa, Siropel, Alex Blogu şi Casandra. Link-uri pun mai târziu, că e destul de mică masa.
read more »

Ah, de cand vroiam sa scriu asta pe blog!

In sfarsit, dupa lupte seculare care au durat vreo patru ani, Dana, prietena mea cea mai buna, a reusit sa ma “momeasca” in orasul meu natal. Pauza in care mentionez ca shaorma home-made by Dana a fost cea mai buna shaorma pe care am mancat-o vreodata. Nu ca mi-ar fi frica de Dana sau ceva, nu ca m-as teme ca o sa dorm pe pres, dar chiar a facut shaorma buna, dintr-un biet curcan de la ea de acasa, care a murit pentru ca noi sa fim bine hraniti. Inchidem paranteza si continuam.

Problema nu era ca n-as fi vrut eu sa vin, dar intre toate plecarile prin restul tarii impreuna cu Sebi, nu gaseam timp si pentru Timisoara. Asta pana cand ne-au chemat cei de la Pedaleaza.ro. read more »

Am ajuns la Cluj in seara asta, impreuna cu Mufica si viitoarea lui sotie. N-am mai apucat sa vad nici un film, dar maine avem in plan sa radem la “Secretul lui Bachus”. In Irish Pub [ca doar unde altundeva?] i-am intalnit pe Siropel, Lili, Adi [pfoai, ce mancaruri bestiale are in meniul de la pub, trebuie sa le testati! Saru'mana pentru masa!], Andrei, Groparu si Arhi – bine, pe el si pe Sebi i-am intalnit mai repede, m-au asteptat in gara.

Pana una alta, suntem cazati la un hotel cu multe stele, care este pur si simplu superb. M-am tot gandit, ca o nevasta de Cosmar ce ma aflu, ce-as putea sa-i bag de vina. Hotelului, nu Cosmarului. Si n-am gasit nimic, nu ma deranjeaza nici macar faptul ca nu este Internet wireless, pentru ca eu n-am laptop.

Asa ca-i bine, ca de fiecare data cand vin la Cluj. Ma duc sa dorm in patul moale, revin maine cu impresii despre Comedy Cluj.

Articolul ăsta trebuia scris ieri alaltăieri, dar am avut prea multe activităţi concentrate într-un timp prea scurt, aşa că nu am mai apucat nici să scriu pe blog, nici să citesc ce au scris alţii, nici să… nimic.

Aşa cum am spus în titlu, am ajuns cu bine acasă, după un foarte lung drum Hunedoara – Constanţa – Bucureşti – Hunedoara. Maşinuţa familiei s-a comportat exemplar, iar Sebi, şoferul principal – pentru că eu am fost copilot -, a condus foaaarte bine. Chiar îi spuneam, la întoarcere, că dacă toată lumea ar conduce la fel de prudent ca şi el, nu ar mai exista accidente de circulaţie. Dar nu toată lumea conduce aşa şi de-asta am văzut destul de multe maşini lovite pe marginea drumului. Noi am considerat că e mai bine să ajungem la destinaţie decât să ajungem în bucăţi sau cu aripioare. read more »

Am ajuns la mare dupa un drum lung si obositor, pe care am ‘condus’ din drepta. Doar o scurta pauza de vreo trei ore am facut la Bucuresti, iar azi dimineata, Sebi m-a trezit la 10.

Acum, la Mamaia ploua, dar in restaurantul in care asteptam mancarea de aproape o ora e foarte cald. Foaaarte cald. Altfel, toate bune, am facut otar’ de plaja, am facut si otar’ de baie, am adunat si doua scoici.

A, si e prima data cand bloghez de pe un MacBook. Al lui Ionut Oprea. E prea complicat pentru mine si nu gasesc ce ma intereseaza. Deci e clar, nu-s trendineza.

brb

Peste câteva ore plecăm la mare. La Mamaia, mai exact, unde cei de la Ursus l-au invitat pe Sebi pe plaja H20, la Ursus Summer Adventure [da, asta înseamnă că iar sunt +1].  Nu ştiu exact la ce să mă aştept, dar ştiu că o să-mi placă marea. Şi chiar dacă vremea nu se anunţă prea călduroasă, mie o să-mi placă. De fapt, şi dacă plouă, după cum zice noul site eteo.ro, tot o să mă simt bine – mai ales că mergem cu maşina şi nu mai sunt condamnată să stau în spate.

Revin cu impresii, dar nu mai promit poze, cum am făcut în concediu…