Tag Archives: on the road again

Câteva impresii din Chișinău, din concediul #fărădestinație

Am avut doar o zi la dispoziție, pentru că om fi noi #fărădestinație, dar mai trebuie să ajungem și în alte orașe, nu? :D

Chișinăul mi s-a părut foarte curat și mult mai modern decât mă așteptam. M-am așteptat să văd un oraș gri, trist, murdar, populat cu oameni mâhniți și circulat de cazane mașini vechi și ruginite. Poate plecați cu mașina și veniți cu trenul, ne-a zis Tata. Hahaha, am râs noi, dar am avut emoții până când am ajuns în Chișinău și am văzut mai multe mașini noi și scumpe decât în Iași!  Continue reading

Concediu #fărădestinație: Am ajuns în Chișinău, uăi!

Nici nu mai știu de câți ani visez să vin aici. Oricum, de pe vremea când era musai să ai pașaport ca să poți trece granița cu frații noștri di pisti Prut. Iar acum, că se poate trece doar cu buletinul, am profitat, dacă tot umblăm creangaContinue reading

Câteva sfaturi pentru călătorii

Se apropie revelionul, unii dintre noi mai au zile de concediu rămase de astă-vară [fericiţilor!], aşa că luna asta o să ne rupem în figuri călătorind prin toată ţara sau chiar prin toată lumea. Bineînţeles că eu, ca în fiecare an, mi-am terminat concediul dintr-o bucată, respectiv luna octombrie, deci o să fiu la muncă pentru că ziarul trebuie să “iasă” şi nici nu mai are cine să mă înlocuiască, deci adio, concediu, până anul viitor.

Dar mie-mi place să visez şi mai mult decât să visez, îmi place să fac liste, să dau sfaturi, să mă pun în locul vostru şi să vă vând câteva secrete adunate de la mai mulţi călători. Pe cele mai multe le-am adunat astă-vară, iar articolul ăsta a rămas sub formă de draft, aşa că unele sfaturi nu sunt potrivite în decembrie decât dacă aveţi în plan un revelion călduros, în altă emisferă.

În primul rând, o listă a lucrurilor absolut necesare în orice călătorie:  Continue reading

Plec #LaHorezu!

Mulţi ani, Horezu a însemnat, pentru mine, o localitate turistică pe care o ştiam de la jocul TURISM. A fost, nu ştiu de ce, singurul joc de tip “board game” pe care l-am avut în copilărie. Scrabble jucam în deplasare, la verişoarele mele, iar Monopoly am jucat prima dată la Gaben, în Baia Mare. Nu ştiam nimic despre Horezu, localitatea apărea pe un cartonaş şi dacă “picai” pe ea, puteai să o cumperi.

În cadrul proiectului Redescoperă România am avut ocazia să aflu unde-i Horezu şi mai ales să merg acolo, ba chiar am şi olărit un pic, dacă murdărirea mâinilor şi hainelor cu lut se cheamă că m-am îndeletnicit cu olăritul. Toată zona aceea e colorată, oamenii au chiar şi pe zidurile caselor farfurii şi castroane înflorate şi decorate cu tot felul de elemente tradiţionale. Despre tradiţia olăritului am ocazia să aflu mai multe weekend-ul ăsta, pentru că am fost invitată #LaHorezu.

De-abia aştept să-mi umplu iarăşi camera foto cu multe poze colorate, să îmi completez colecţia de castroane cu unele – desigur – colorate, fabricate în România, şi să vă arăt şi vouă ce voi fi văzut pe acolo.


 

#LaHorezu este un eveniment organizat de RomâniaMagică în parteneriat cu Primăria HorezuCabana La Cristian şi AutoBoca | Rent-A-Car, cu sprijinul Râureni, cu drag din natură, Boromir – împarte bucurii, AQUA CarpaticaDomeniile SâmbureştiLipton Ice Tea şi Printcenter. Mulțumiri speciale Magic Handmade.

Zile nebune

Denisa Bargau - Dunhill Dinner in the skyLa sfârşitul săptămânii trecute am fost în Bucureşti, în probabil cea mai scurtă şedere a mea şi a lui Sebi în capitală. Invitaţi de Dunhill, am luat cina la 50 de metri deasupra centrului vechi, ne-am culcat, iar dimineaţă, în loc să mergem la IKEA sau să pornim spre casă, ca oamenii sănătoşi la cap, ne-am gândit că ar fi mai bine să-i facem o surpriză soacrei mele, aşa că “am dat o fugă” până la Iaşi. Aşa, să nu treacă anul fără ca eu să fi ajuns pe-acolo.

La Iaşi am ajuns după-masa, cam în acelaşi timp în care Hunedoara se zguduia, la propriu, de două ori, din cauza unor cutremure. Cel mai puternic a fost de 4,7 grade. Cutremurător, zguduitor! Ce s-o fi întâmplat cu colecţia mea de globuri de sticlă, monitorul lui Sebi care nu “atârna” prea bine, parfumurile mele, toate celelalte lucruri, dar mai ales colecţia de globuri de sticlă cumpărate de prin toate ţările în care am fost?! Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, deşi am auzit că au dansat televizoarele prin vecini. Doar aspiratorul a luat un pic de contact cu solul, în rest toate au fost unde le lăsasem. Globurile s-au deplasat puţin, dar nu a căzut niciunul. #:-s

Cu ocazia asta mi-am amintit de un documentar despre japonezi, care îşi lipesc până şi mobila de pereţi, la cât de des îi scutură pe ei pământul. Cine ar fi crezut că o să avem cutremur în Hunedoara? Eu sigur nu, dar Sebi şi-a schimbat monitorul, ca să fie sigur că nu mai trece prin emoţiile astea. Acum are un Blaupunkt “lipit” de perete.

După o noapte dormită la Iaşi, ne-am întors la Hunedoara luni. După două zile de foc în care am avut de făcut ziarul, am plecat din nou, “la prima oră”, spre Ungaria. Aşa m-am săturat de cuvinte ca “prima oră”, “no, hai, mergem?” şi “când plecăm?”…  Continue reading

O zi în Belgrad, Serbia

Vinerea trecută, în timp ce îmi făceam bagajul pentru a pleca, împreună cu Sebi, la Timişoara, l-a sunat un prieten motociclist şi l-a invitat la o întâlnire moto din Pančevo, în Serbia. Pentru timişoreni, să ajungă în Serbia e mai uşor decât să ajungă la Făgăraş, de exemplu. Unde mai pui că drumurile sunt aproape goale, traficul este lejer, iar şoselele foarte bune.

Sebi nu s-a mai dus la întâlnirea moto, pentru că era “cu remorca”, adică mergea la Timişoara cu nevasta şi cu maşina, aşa că i-am propus să mergem cu maşina până acolo. El a venit cu o idee şi mai bună: să mergem cu maşina până la Belgrad. dacă tot sunt de treabă fraţii noştri sârbi şi ne dau voie să intrăm în ţara lor – şi deci să ieşim dintre pufoasele graniţe ale Uniunii Europene – doar cu buletinul. Zis şi făcut. Nu am reuşit să mergem sâmbătă, pentru că gazdele noastre au avut ceva treabă, dar am plecat duminică dimineaţa, aproape cu noaptea în cap.

Eu în Belgrad, iulie 2013Bine, mint. Am plecat pe la 11 şi ceva, dacă nu chiar 12. Distanţa Timişoara – Belgrad este de 160 de kilometri, dintre care aproximativ 60 până la Moraviţa, unde-i graniţa cu Serbia. Citisem pe blogul unui hunedorean că a avut probleme la intrarea în România prin punctul de trecere a frontierei de la Moraviţa; concret, vameşii i-au cerut bani, ca să fie bine şi să nu stea prea mult pe-acolo. Am avut, deci, emoţii la întoarcere, deşi eram cu toate actele în regulă. La plecare a fost OK, am prezentat buletinele, am avut parte de priviri iscoditoare, prietena lui Robert a aflat că nu seamănă cu cea din poza de pe buletin şi am plecat spre Belgrad imediat după ce vameşul român ne-a urat “Concediu plăcut!”. Nu ne-a întrebat care este scopul şi durata vizitei, aşa cum s-a întâmplat o dată la vama Nădlac. Eram deja în UE, dar vameşa avea chef de vorbă şi când i-am spus că mergem să bem o cafea la unguri s-a uitat urât la noi. Păţăşti.

Bloc asimetric la intrare în Belgrad, Serbia - iulie 2013O oră şi ceva mai târziu, ajungeam în Belgrad, încă surprinşi de numărul foarte mic de maşini care circulau pe drumul european care ne-a dus la Oraşul Alb [am aflat că asta înseamnă, în traducere, Beograd]. Ce-i drept, salariile lor sunt mai mici decât ale noastre, iar benzina şi motorina au cam acelaşi preţ: aproximativ 150 de dinari litrul, deci 5,8 lei. Nici maşini prea scumpe nu am văzut, iar prin orăşelele din estul ţării am văzut o mulţime de maşini vechi, din anii ’70-’80.

În capitală era ceva agitaţie, dar nici pe departe nu seamănă cu ceea ce vezi în oraşele mari din România. Sunt convinsă că în Timişoara se aud mai multe claxoane, circulă mai multe maşini şi e mai multă nebunie decât în Belgrad, într-o după-amiază de duminică.

Sârbii au produse cu preţuri mici. În supermarketul DIS din Pančevo am găsit aproape tot ce intenţionam să aducem din Serbia: vegeta produsă în fosta Iugoslavie [Vegeta Podravka, cu bucătar, este fabricată în Croaţia, eu ştiam că-i din Iugoslavia, acum m-am lămurit de unde provine mai exact; cât timp am cumpărat-o din supermarket nu m-am gândit să caut pe ambalaj ţara de provenienţă, acum, că nu se mai găseşte, am luat-o aproape “de la mama ei”] şi ciocolată Eurocrem şi Cipiripi. Nu mai ştiu exact cât costa vegeta la noi, dar vă pot spune că din Serbia am cumpărat un kilogram cu 377 de dinari, adică 15 lei. Un kilogram!

Alte preţuri surprinzătoare:

  • Motorină de la OMV Serbia, 14 iulie 2013între 150 şi 220 de dinari pachetul de ţigări; 190 de dinari [7,4 lei] un pachet de Winston Blue;
  • tutun Drum la pachet de 40 de grame = echivalentul a 10 lei, în timp ce în România costă 30 şi ceva de lei;
  • pleşcăviţă [pljeskavica] “cu de toate” şi greţos de multă carne: 310 dinari [12 lei];
  • bere sârbească la doză, în supermarket: 54, 76 şi 83 de dinari [2,10, 2,95 şi 3,22 lei];
  • bec de 100 W: 36 de dinari [1,4 lei];
  • 4 [PATRU] baterii alcaline Toshiba [singurul brand cunoscut; nu le-aş fi luat din principiu, dar ]: 134 de dinari [5,21 lei];
  • cremă de ciocolată Cipiripi la 90 de grame: 56 de dinari [2,18 lei];
  • kilogramul de zahăr era vreo trei lei, dacă nu mai puţin.

Uitasem cum e să poţi cumpăra din supermarket becuri de 100 W, uitasem cum e să nu-ţi dai juma’ de salariu pe ţigări şi să nu ai impresia că în pachetele alea este aur şi nu tutun, uitasem cum e să ai pungi gratuite la casă, pentru că Serbia nu este membră a Uniunii Europene şi deci nu are ecotaxă pentru pungile din plastic, nu are treabă cu becurile din casa omului, nu are treabă nici cu viciile lui. Dacă vrea să bea whiskey, îl poate găsi în supermarket la preţul pe care noi îl dăm pe patru beri la terasă.

În schimb, lângă sticla de Jägermeister stătea liniştită una asemănătoare, dar pe care scria Jagdtraum, cam cu acelaşi font; lângă pungile de Chipsy [produse de PepsiCo] erau altele de Clipsy, iar pe aleea pietonală din buricul târgului se vindeau DVD-uri cu filme despre care Sebi mi-a spus că încă nu au fost lansate. Deci piraterie cât cuprinde.

Dumnezeu SAOamenii – atât cât am văzut eu în puţinele momente când am interacţionat cu ei – sunt prietenoşi, când le spui sau te întreabă ei dacă eşti din România nu ţi-e jenă să recunoşti. Nu sunt litere chirilice peste tot, dimpotrivă şi majoritatea vânzătorilor/chelnerilor cu care am vorbit ştiau engleză binişor sau chiar foarte bine. Chiar dacă un MB de trafic de date în roaming este 9,92 euro, un apel către România 1,736 euro, un SMS 0,434 euro şi 0,806 apelul primit, nu m-am simţit pierdută. O juma’ de zi nu am murit fără telefon, Internet este gratuit pe la toate terasele mai răsărite, de dicţionar nu am avut nevoie decât la parcare, unde am tradus-dedus că duminica parcarea este gratuită în centrul Belgradului.

E fascinant să vezi câte cuvinte sârbeşti seamănă cu cele româneşti sau măcar cu regionalismele auzite în satul bunicii mele. E acolo o convergenţă nemaipomenită a unor expresii şi cuvinte nemţeşti, ungureşti şi sârbeşti. Cămara e şpaiţ de la nemţescul “speis”, gâştele sunt chemate cu “Liba!”, adică exact cuvântul unguresc care le desemnează, iar pepenele verde sau roşu sau cum îi spuneţi voi a fost dintotdeauna lubeniţă, din sârbescul лубеница, adică “lubenica”.

La întoarcerea “în UE”, după ce am trecut de vama sârbească fără să ne întrebe cineva de sănătate [vameşul nici nu a ieşit din gheretă, ne-a verificat doar cărţile de identitate] ne-am pus frumos la “coada” formată dintr-o maşină cu numere de Serbia al cărei proprietar aştepta să cumpere rovinietă. Un angajat al vămii din partea românească ne-a spus că nu trebuie să aşteptăm după maşina din faţă dacă avem rovinietă şi că putem să mergem la gheretă, că nu mai era nimeni acolo. Aşa că am înaintat.

– Spuneţi-mi, nu era roşu semaforul?, întreabă vameşa pe care, evident, am deranjat-o.
– Ba, cred că era, zice Robert.
– Păi şi-atunci de ce aţi venit???, insistă femeia.
– Colegul dumneavoastră ne-a spus să intrăm. Noi eram în spatele maşinii care încă mai aşteaptă în spate, colegul ne-a văzut şi ne-a spus să venim încoace, îi spune Sebi.
– Dar era semaforul roşu!!!
– Ne scuzaţi, am crezut că e blocat sau ceva, din moment ce nu era NIMENI la rând.
– Mda, bine.

Un vameş ne-a cerut să deschidem portbagajul, a aruncat o privire, a întrebat dacă printre multele plase cu prostioare cumpărate din supermarket – şi branduite ca atare – avem ţigări sau alcool. Aveam ceva, dar nu am depăşit maximul de două pachete [40 de ţigări]/persoană sau 250 de grame de tutun/persoană. Ne-au urat “Drum bun!” şi duşi am fost.

Şi cam asta a fost scurta excursie pân’ la Belgrad. Mi-am îmbogăţit colecţia de globuri de sticlă [snowglobes], am mai “bifat” o ţară – deşi intenţionez să mai ajung prin Serbia, nu mi-a ajuns o după-amiază! – şi mi-am adus aminte cum era viaţa înainte ca România să intre în UE: mai ieftină.

Şi acum, multe poze. :)  Continue reading

Timişoara Brands Tour, ziua 1

Miercuri, ora 16. Reuşesc, prin nu ştiu ce minune, să-mi termin treaba pe care în mod normal o “lungesc” până destul de târziu în noapte în fiecare miercuri şi mă îndrept spre casă, singură la volan. Poate că Hoinaru şi Ruxa n-au ajuns încă, îmi zic în timp ce îl înjuram în gând pe bucureşteanul cu Peugeot-ul alb din faţa mea care intra cu 2 km/h în parcarea cea plină de gropi a blocului meu. Era Hoinaru.

Urcăm împreună, îmi iau bagajul făcut pe repede-înainte cu o seară înainte, umplu geanta cu alte şi alte chestii apucate din mers, că poate-mi trăbă, bem rapid o cafea şi pornim spre Timişoara, unde ceilalţi bloggeri ajunseseră deja şi au apucat să se hrănească şi să-şi facă planuri pentru concertul pe care Make l-a susţinut în clubul Jazzisimo. Eu şi cu Sebi eram deja programaţi pentru o şedinţă de băut bere cu Robert, aşa că ne continuăm seara cu un check-in rapid la hotel şi o plimbare prin cea mai nervoasă ploaie de primăvară până în centru, unde ne-am întâlnit cu nişte oameni faini. Eram uzi din cap până-n picioare, dar n-a mai contat.

Asta a fost ziua 0, pentru că programul propriu-zis nu a început decât joi, la prima oră. Nouă jumate, ca să fiu mai precisă.

Nu aveam aşteptări prea mari de la un tur al brandurilor sportive din Timişoara şi a fost cu atât mai bine, că atunci când nu-ţi faci planuri şi nu te aştepţi la mare lucru, poţi să ai parte de surprize plăcute.  Continue reading

Salutări din armată

ceas-arsenal-parkDupă trei ani [TREI!], Timişoara Brands Tour m-a readus la Arsenal Park. A fost nevoie de două timişorence, una din Sibiu şi alta din Sebeş, ca să revin în locul ăsta fain pe care îl ştiu, la propriu, de când s-a născut.

Când am ajuns se întuneca, aşa că am dat o scurtă tură, am mâncat [astăzi ne-au copleşit toate gazdele cu mâncare şi băutură] şi eu m-am retras în cameră pentru un duş fierbinte şi ca să vă spun că încă mai trăiesc, doar că sunt ruptă de oboseală – ca de fiecare dată când particip la câte un eveniment de genul ăsta.

Şi de fiecare dată mă întreb, când simt că nu mai pot, de ce m-au mâncat tălpile să vin când puteam să stau acasă. După care îmi amintesc că atunci când stau acasă şi alţii organizează tot felul de chestii faine, de întâlniri, de evenimente, mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo. Până la urmă, oboseala trece şi rămân cu nişte amintiri nepreţuite. Tălpile şi genunchii mă dor aproape de fiecare dată, întotdeauna mă întorc acasă privată de somn, mai adorm prin maşini sau trenuri, dar toate astea trec. Ce rămân sunt amintirile, lucrurile noi pe care le aflu, oamenii pe care îi cunosc şi pozele pe care le fac. Şi pişcoturile. :P  Continue reading

Merg la Timişoara Brands Tour

Timişoara Brands Tour

Timişoara Brands Tour

Sunt foarte entuziasmată că organizatorii m-au invitat la prima ediţie Timişoara Brands Tour. O să fie fain, presimt asta, mai ales că unul dintre branduri e… în judeţul meu: Arsenal Park, din Orăştie.

Brandurile pe care le vizităm, precum şi bloggerii invitaţi şi detalii despre Timişoara Brands Tour găsiţi pe site-ul proiectului.

Mai multe nu vă spun acum, pentru că nu am ce. Revin cu detalii despre fiecare brand vizitat imediat ce se încheie excursia altfel prin Timişoara, adică după 14 aprilie.

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului TimișoaraBranduri participante: Timişoreana, Cramele RecaşArsenal ParkBC Timba TimişoaraREC Universitatea de Vest Timişoara, ACS Poli Timişoara. 

Parteneri de mobilitate: Peugeot România

Parteneri: PRbetaAsociaţia Timișoara Capitală Culturală EuropeanăPorsche TimișoaraAmvest, Restaurant Belvedere.