După o noapte foarte, foarte scurtă, azi am avut parte de încă o zi lungă şi plină. Am început-o cu o cafea băută pe fugă – chestie care îmi dă peste cap toată ziua-, un mic dejun halit rapid şi trambalarea bagajelor la maşină.
Aici o să fac o paranteză şi-o să notez, mai mult pentru mine, câteva lucruri legate de bagaje. Niciodată să nu-ţi umpli geanta până la refuz, pentru că, inevitabil, vei aduna / cumpăra / primi lucruri în călătorie şi n-o să mai ai unde să le pui. Aşa am ajuns cu geamantanul plin, geanta [poşeta, mă rog] plină şi ea, două plase dolofane şi laptopul în mână. N-o să pot merge aşa pe tren, voi arăta de parcă singurul lucru care-mi lipseşte ar fi o gâscă vie scoţând capul dintr-o paporniţă, aşa că sunt nevoită să fac rost [cumpăr? are cineva o geantă de dat împrumut] de o geantă pentru toate lucrurile care acum nu-mi mai încap în geamantan. Oh, the joy!
Revenind. Presupun că v-aţi dat seama până acum că muntele nu e pasiunea mea cea mai mare, sau nu e pe lista pasiunilor mele, ca să fiu sinceră; din programul zilei de astăzi a făcut parte un o urcare cu Dusterele pe un munte în Parcul Naţional Buila – Vânturariţa. Aşa de greu a fost drumul, încât era cât pe-aci să spun o rugăciune în momentul în care ne-am întors cu cauciucurile pe asfalt. Despre lucrurile petrecute şi văzute sus o să citiţi pe blogurile celorlalţi 19 oameni.
Mai departe, ne-am întors la Râmnicu Vâlcea, am băut câte o cafea fierbinte de la Viva [nu-i momentul sponsorului, chiar asta am făcut şi chiar a fost foarte, foarte fierbinte] şi am primit flori de la Augustin. Am început să-mi revin. Din nou în maşini, cu destinaţia Curtea de Argeş, care între timp a devenit Cetatea Poenari. Nici acum nu îmi vine să cred ce-am făcut acolo. Read the rest of this entry »