Denisuca – nevastă de Coşmar

La noi, în Ardeal, se foloseşte des verbul “a găta”, în special în forma reflexivă – mă gat, te gaţi, ne gătăm. Eu am constatat că-l folosesc atunci când vreau să spun că mă pregătesc pentru ceva, de obicei pentru a pleca undeva. Înainte să ies din casă mă spăl pe dinţi, mă piaptăn, mă îmbrac, îmi umplu geanta cu “strictul necesar”, mă încalţ, îmi caut cheile, nu le găsesc, mă descalţ, le mai caut puţin, le-am găsit, mă încalţ din nou, intru încălţată după ţigări, nu găsesc o brichetă, mai beau o gură de cafea, am găsit bricheta, unde-i telefonul?, uite şi telefonul, lasă, nu mă mai suna, că-i în geantă, mai beau o gură de apă, verific încă o dată dacă am cheile, telefonul, portofelul… epuizant! read more »

Ieri m-a pălit o durere la genunghiul stâng, fix atunci când traversam strada neregulamentar. Bad karma, oare? Culmea e că eu am avut ceva probleme la celălalt genunche, un ceva crescut sub rotulă care trebuia îndepărtat chirurgical în urmă cu vreo 15 ani, dar care a rămas acolo, pentru că doctorii le-au spus alor mei că e prea riscantă operaţia şi prea mic ceva-ul.

După mai multe ore de şchiopătat, când am ajuns acasă, după miezul nopţii, mama s-a oferit să mă “trateze” cu Finalgon, un unguent a cărui acţiune o simţi din plin, pentru că pişcă rău. Piciorul mă durea tot mai rău, aşa că am zis că nu mă omoară nişte pişcături de la un amărât de unguent.

Mare greşeală! read more »

Drajilor,

mai aveţi o zi la dispoziţie ca să vă înscrieţi la concursul ăsta şi să câştigaţi un netbook HP Mini 110. Eu l-am primit deja de câteva zile şi ştiu că am promis un articol în care să explic în detaliu cum ne-am înţeles [eu şi MiniMe], dar întotdeauna o dau în bară când promit câte ceva. Eu şi deadline-urile nu prea suntem compatibile [sau compatibili?].

În ciuda faptului că este roz, HP Mini 110 nu arată rău deloc, ba dimpotrivă, rozul “bate” în mov deschis, aşa că nu e prea girly pentru gustul meu. Mă rog, nici cu un Toughbook nu seamănă, dar nici nu trebuie să mă îmbrac în roz ca să mă asortez cu el.

A venit cu Windows 7 Starter gata instalat, aşa că în 15-20 de minute a fost ready to go. Cum eu voi fi ultima care va renunţa la Windows XP în favoarea unui alt sistem de operare [în speţă, Windows 7], MiniMe o să îmi facă trecerea mai uşoară. Sunt, deci, nouă în ce priveşte sistemul de operare Windows 7, dar uite că mă tratez. read more »

• De ce ne sperie data expirării?
• Din EvZ, un articol bun, cu un titlu prost, despre revista Salut. Şi-o mai aminteşte cineva sau sunt cea mai bătrână de pe aici? Eu îmi amintesc cu drag revista Liceenii, păcat că a sucombat la câţiva anişori de la apariţie.
• De două zile mă joc cu laptopul primit de la HP şi intenţionam să scriu în seara asta despre el, dar o las pe mâine. BRB.

Eram în clasa a cincea, la Orăştie, şi mă împrietenisem cu Laura, colega mea de bancă şi cea care, timp de un an, mi-a fost cea mai bună prietenă. Eram încă prea mică pentru petreceri în pijamale sau vizite prelungite la domiciliu, aşa că tot timpul petrecut împreună era la şcoală, în clasa noastră experimentală [eram singurii bighidii] de la Liceul Aurel Vlaicu, pe holurile şcolii şi în curtea enormă a liceului. O singură dată m-au lăsat ai mei să-i fac o vizită, mai ales că Laura stătea departe de mine, pe o străduţă neasfaltată pe care n-aş mai şti să ajung acum. Nu era săracă şi nu stătea nici la periferie, pur şi simplu locuia pe o stradă neasfaltată.

Laura avea un frate mult mai mare, cred că avea vreo 19-20 de ani pe atunci. read more »

Când eram mici, toate rudele vroiau să ştie ce ne pasionează şi, evident, ce urma să ne facem când vom creşte mari. În cazul meu, în special bunicii erau interesaţi de aspectul ăsta; bunica mă întreba, precum Marius Chicoş Rostogan pe şcolerul emininke: “Nu-i aşa că o să te faci doctoriţă?”. Nu era aşa. N-am ştiut niciodată ce vreau să mă fac când cresc mare şi nici n-am înţeles de ce trebuia să ştiu încă de la vârsta de patru ani ce anume vreau să fac în viaţă.

Pe atunci nu ştiam să le răspund şmechereşte că vreau să mă fac musafir sau că mi-ar plăcea să fiu rentieră, de exemplu. Dădeam doar din cap negativ la întrebările referitoare la viitoarea mea carieră. read more »

Văd că pe la TV nu se discută altceva zilele astea; n-aş fi fost curioasă despre ce-i vorba, dar când timp de trei zile e tot ce am putut vedea la televiziunile de ştiri, am cam aflat. Deci Geoană nu a pierdut alegerile din cauză că majoritatea a votat pentru Băsescu, ci pentru că Băsescu are un prieten “vrăjitor”. Bun, asta ne mai lipsea, să dezbatem dacă-i bine sau nu să te îmbraci în mov şi să umbli cu nenea Aliodor Nuştiucumeanu după tine. Alte griji n-avem; mi se pare normal.

Am văzut că se mai dezbate suma pe care guvernul României a trimis-o în Haiti, ca ajutor pentru victimele cutremurului. Vai, noi de ce am dat doar cinzejdămii? se întreabă românul rupt în cur de foame şi terminat de grija facturilor care iarna-s mai mari. Până şi Republica Moldova a trimis mai mult, 70 sau chiar 100 de mii de euro. Păi bravo lor! Dacă au de unde, trimit, noi n-avem. Citiţi o părere aici şi încă una, aici.

Altfel, eu sunt bine, doar că nişte forţe oculte m-au determinat să dorm cam mult, mi-au tăiat cheful de scris pe blog, joc scrabble pe Seiful.ro de-am ajuns să visez litere “mari” precum g, z şi v şi în general [introduceţi aici o aberaţie legată de flacăra violet]. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Revin, promit.

În seara asta am constatat că am dezvoltat o pasiune slăbiciune pentru tot felul de…  entităţi – că lucruri nu sunt – ale căror nume încep cu S. Începând cu Sebi, soţul meu, şi continuând cu Seinfeld şi Scorpions, ca să dau doar câteva exemple.

Dacă în ultimii zece ani am fost fană Bon Jovi, de ceva timp ascult Scorpions cu mai multă plăcere decât orice altceva, Richie Sambora – şi ăsta e cu S! – îmi place mai mult decât Jon Bon Jovi [bineînţeles, aici vorbim de muzică şi nu de altceva]… nu cred că mai încape îndoială că Seinfeld este, din punctul meu de vedere, cel mai bun serial al tuturor timpurilor şi aşa mai departe. read more »

Dantura mea “cerea” de ceva timp o vizită la stomatolog. Am tot amânat-o eu, dar când mi s-a rupt o măsea, am decis că nu mai pot amâna sau aştepta. Aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi am mers la un cabinet stomatologic din Hunedoara.

Ultima mea vizită la dentist se întâmpla în urmă cu vreo cinci ani, când stomatologul m-a chemat de vreo cinci ori ca să-mi omoare nervul unei măsele. Chestia asta mi-a omorât mai mulţi nervi, nu doar pe cel din măseaua buclucaşă, drept pentru care am hotărât să procedez româneşte şi să mai dau pe la dentist doar când mă vor durea dinţii sau măselele. Asta n-a fost o decizie prea inspirată, pentru că m-am ales cu trei carii de colet, pe lângă cele două sau trei deja plombate. Şi cum nici o plombă nu ţine toată viaţa, una dintre ele s-a dus. read more »

Se mai duce un an. 2009 a fost pentru mine cel de-al douazecisisaptelea an din viata, cel de-al doilea an de casnicie fericita cu Sebi, un anul in care am facut multe drumuri si am vazut multe chestii. Pentru cei interesati, sa detaliem… read more »