Talent de povestitor
Vlad Petreanu has it!
Etichetă: poveste
„Once upon a time”
Poveşti din tinereţe, despre primul calculator. Printre ele, şi scurta mea poveste, pe care am scris-o pe Facebook, la îndemnul lui Victor Kapra. Mulţumesc! O găsiţi la pagina 63.
Zâmbet la dentist
Am văzut chestia asta pe Facebook și mi-am amintit de o fază care s-a întâmplat în cabinetul unui medic stomatolog, cu mai mulți ani în urmă [vreo 10, dacă-i musai să știți]. O să vedeți la sfârșit care-i legătura. Stomatologul cu pricina era, la vremea aia [și încă o mai fi, că dacă n-ar fi, Read More …
Too much drama
Am cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe femei care trăiesc foarte intens. Nu-i nimic în neregulă în a trăi intens, dar exagerările de tot felul mă exasperează pe mine. Ghicitoarea care-ți spune ceea ce vrei să auzi Una dintre ele – să-i spunem E. – era divorțată și avea o relație [„trăia în concubinaj” sună Read More …
Twisted economy
Pe când lucram la DHS [fabrica de biciclete de la Sântuhalm, cu patroni chinezi], un coleg mi-a povestit o fază amuzantă. Colegul, să-i zicem Tibi, era economistul sau contabilul firmei, nu mai ştiu exact ce funcţie avea, cert este că el era elementul de legătură între bancă şi firmă. Făcea destul de des drumuri la Read More …
Obiceiuri suedeze
Se întâmpla la începutul anilor ’90, imediat după căderea regimului comunist. O familie de consăteni de-ai bunicii mele, cu care e foarte probabil să fiu într-un oarecare grad de rudenie, se întoarce în vizită în ţară, din Suedia, unde fugiseră, unul câte unul, de „sub” Ceauşescu. Întâlnirea noastră cu ei, pentru a primi tradiţionala cafea Read More …
Maramureş, iubirea mea „pe neve”
Iubirea mea pentru judeţul Maramureş a luat naştere în urmă cu mai bine de 10 ani, când m-am îndrăgostit de poza unui maramureşean. Fotografia mi-o arătase sora frumosului băiat, internată în acelaşi salon cu mine într-un spital din Târgu Mureş.
Leapşă: Eu şi prietenele mele
De la Marie-Jeanne am primit o leapşă cu un subiect despre care am tot scris: eu şi prietenele mele. Prietenele mele adevărate sunt atât de puţine, încât… o pot număra pe un singur deget – şi nu mă refer la degetul mijlociu! Se numeşte Dana [eu îi zic Dănuţa] şi este aşa cum şi-ar dori Read More …
Vreau mai multe poveşti!
Cică pe vremuri [dar nu foarte îndepărtate], în Orăştie exista o cafenea cu numele Ada Kaleh, deschisă de turci care locuiseră pe insula cu acelaşi nume. Cafeneaua era „populată” cu turcoaice adevărate [probabil dansatoare din buric], servea cafea la nisip şi câte şi mai câte. Toate astea le-am aflat într-o doară, în seara asta, de Read More …
Somnul de după-amiază
Pe la vreo cinci ani, părinţii m-au dus la Deva, la bunicii mei, pentru că erau tineri, munceau, iar buncii aveau prea mult timp liber, apă caldă în fiecare zi [noi stăteam în Orăştie şi ţin minte că aveam program de apă caldă de două sau trei ori pe săptămână, pentru câteva ore] şi mai Read More …