Denisuca - Nevastă de Coşmar

…am făcut din FIMO acest set - colier + cercei - pentru Ziua Naţională a României, pe care o să-l port prin casă, pentru că la Alba Iulia nu mergem. Suntem aproape şi putem merge oricând la Alba, n-am de ce să mă calc în picioare cu cei 20.000 de români veniţi acolo.

Oare sunt unguri în Alba Iulia? Aş vrea să ştiu cum se simt văzându-şi oraşul invadat de atâţia patrioţi.

Am văzut pe Realitatea o ştire care spunea că un angajat al WalMart a murit călcat în picioare de clienţii care s-au bulucit la începutul sezonului de reduceri. În fiecare an am văzut la TV “cursa cărucioarelor” în SUA şi nu numai.

La Hunedoara, la deschiderea Carrefour Expres, pensionarii numai că nu s-au luat la bătaie ca să intre primii în magazin - nu se dădea nimic gratis, dar vroiau ei să fie primii.

La Deva, s-a deschis de curând Metro. Nebunie mare, coadă de coşuri până în parcare etc.

Urmează mall-ul din Deva, unde nu se vor mai înghesui pensionarii, ci toată lumea “bună” şi fiţoşii. Apoi, în primăvară aşteptăm Carrefour-ul cel mare.

O fi criză economică, financiară, recesiune, da’ nu-i afectează pe cei cu apetit crescut pentru cumpărături. Şi nici pe românii care cheltuie 80 la sută din venituri pe mâncare.

Atenţie: articol foarte lung!

Azi noapte am visat urât. Nu mi se întâmplă foarte des, asta în ciuda faptului că dorm cu Coşmarul în pat, dar se întâmplă. Se făcea că eram prin Bucureşti, împreună cu tata, iar la un moment dat am ajuns la Cristian de la American Built [nu mă întrebaţi de unde şi până unde, ceaţa e la fel de densă şi la mine]. N-am intrat în casă, pentru că avea o piscină enormă în faţă şi am tooot înotat în ea. În cele din urmă, mi-a adus o pereche de pantofi - pentru care mersesem de fapt la Bucureşti şi care-mi trebuiau pentru nu-ştiu-ce nuntă. I-am încălţat şi când să plec am aflat şi cât costau: 7.000 de euro! Şapte mii de euro. Şi am mulţumit, i-am luat şi am plecat!

Bineînţeles că nu aveam banii ăştia, dar urma să plătesc pentru acei pantofi până la sfârşitul anului [era prin mai sau iunie, deci mai aveam câteva luni bune]. Drumul de la Bucureşti până la Hunedoara l-am parcurs pe jos, doar distanţa era neglijabilă, ca-n orice vis. Numai că ne-a prins ploaia şi eu nu mă înduram să mă descalţ, iar pantofii de 7.000 de euro erau făcuţi din pânză…
Citeşte mai departe »

Mă enervează acele vânzătoare care se holbează la mine când intru într-un magazin. Sunt unele care stau de poveşti [fie cu colegele lor, dacă sunt mai multe, fie cu prietene aflate în vizită] şi se opresc în momentul în care intri în magazin, vădit deranjate. Aşteaptă să te uiţi la produsele expuse, uneori te întreabă ce doreşti, dar pe un ton enervat, şi îţi dau de înţeles că ai întrerupt ceva.

Altele stau la ţigară şi/sau cafea în faţa magazinului sau chiar în uşă, împiedicând intrarea clienţilor. Astea sunt cele mai enervante şi niciodată nu intru în magazinele care au o sperietoare de clienţi postată în uşă. Nu de alta, dar cum nu întotdeauna intru ca să cumpăr, nu vreau să deranjez pe nimeni. Aşa că merg la alt magazin, unde nu îmi stă nimeni în uşă.

Mai sunt şi vitele cărora mă adresez cu pronumele personal de politeţe şi care, în schimb, îmi vorbesc la pertu. Chestia de mai jos mi s-a întâmplat într-o farmacie din Deva, acum zece minute:
- Daţi-mi, vă rog, cinci chestii [nu vă plictisesc cu detalii].
- 20 de lei.
Îi dau 50.
- N-ai mărunt?
- N-am.
Apoi m-am lămurit de ce vroia mărunt. Îmi dăduse rest 40 de lei.
- Mi-aţi dat mai mult…
- Cât ţi-am dat?
- 40.
Ia banii înapoi şi-şi face de lucru pe după tejghea, încurcată. Nu mulţumeşte, nu salută. A fost ultima faptă bună de genul ăsta pe care am făcut-o cu vreo vânzătoare.

Mai sunt şi cele care te urmăresc prin tot magazinul, de teamă să nu furi. Ori eu sunt omul care citeşte toată eticheta înainte de a cumpăra ceva. Dacă îmi urmăreşti fiecare mişcare, mă alungi… “Simpatice” mai sunt şi vânzătoarele pe care le întrerupi din povestit şi care te urmăresc prin magazin, ca un căţeluş, aşteptând să pleci mai repede, ca să-şi continue şueta.

În schimb, am observat la unele magazine mici diferenţa dintre patron şi angajat. Patronul din spatele tejghelei este întotdeauna serviabil, săritor, amabil şi toate celelalte sinonime. Nu pleci din magazinul lui fără să cumperi ceva, pentru că te face să te simţi bine(venit) şi chiar vrea să-şi vândă marfa. El ştie că salariul lui vine de la tine, clientul, şi nu de la şefu’. Pentru că el este şeful şi are tot interesul să-şi vândă marfa. Să ţi-o vândă ţie.

sursa foto

Să nu îndrăznească cineva să mă contrazică, pentru că fac urât. Ştiu, s-a polemizat destul pe tema “Bucureşti versus provincie” şi niciodată nu s-a ajuns la vreo concluzie, dar permiteţi-mi să-mi trag propriile concluzii din povestirea următoare:

Se dau doi cetăţeni, soţ şi soţie, care merg la Bucureşti cu treabă. Ajunşi în capitală, fac pană şi se nimeresc lângă o benzinărie MOL, unde opresc. El coboară din maşină şi fuge la baie - avea omul o urgenţă, iar ea rămâne la maşină. Un hoţ deschide uşa din partea şoferului, înhaţă ce-i vine la mână, adică o borsetă aflată pe - sau pe lângă - scaunul şoferului şi o ia la fugă.

Ea strigă cât o ţin plămânii - şi-o ţin, pentru că e microbistă şi merge pe stadion la meciurile echipei preferate, hoţul se sperie, aruncă borseta şi fuge.

Acu’ întreb şi eu, ca omu’: Bucureştiul ăsta e capitală europeană sau junglă? Ştiu că taximetriştii şi, în general, şoferii circulă cu portbagajul încuiat şi la stop se stă cu uşile blocate, dar chiar aşa am ajuns?

Oare cui i se adresează acest îndemn? Mie, consumatorului de servicii bancare? Sau, poate, angajaţilor CEC - acum CEC Bank - fără chef de muncă?

Sau până şi agenţia care a făcut rebrandingul CEC a fost uimită de posibilitatea acestei transformări şi nu a putut “scoate” mai mult? Oricare ar fi răspunsul, părerea mea este că “Hai că se poate!” e un slogan prost, nefericit ales şi care nu-mi spune nimic. Hai… pa!

[de aici]

Site-ul zilei, săptămânii şi chiar lunii: LoganCPT.ro

Tăriceanu vorbeşte prostii la TV - că guvernarea liberală a transformat România într-o ţară “la care Uniunea Europeană să uită cu mândrie” şi câte şi mai câte aberaţii. România poate deveni a şaptea putere economică europeană, România este mare şi tare şi poate deveni şi mai mare şi mai tare, cu ajutorul liberalilor.

Aşa era şi-acum 20 de ani, se făcea cincinalu’-n patru ani şi jumătate, eram grozavi şi tot restul lumii ne invidia pentru bogăţiile noastre, depăşeam planurile de producţie… ce mai, eram No. 1!

Oare mai pune cineva botu’ la aberaţiile politicienilor de azi?

Ţineţi minte întrebările de la grădi?

- Ce ne dă nouă vaca?
- Lapte!
- Dar găina?
- Ouă…

Ei bine, cică la primarul municipiului Hunedoara, Marius Ovidiu Hada, s-au dus nişte ţigani. L-au prins în faţa Primăriei şi i-au strigat: “Să ne dai case!”.
Edilul le-a răspuns, din mers: “Să vă dau MUIE!”.

Păi nu?

De ce e Nokia mai mişto decât oricare alt telefon? Pentru că telefonul Nokia este rapid, deştept şi chiar şi cel mai “basic” model, respectiv 1101, bate la fundul gol un Sony Ericsson ceva mai scump şi, teoretic, mai deştept.

Mircea Badea le-a amintit din nou anima telespectatorilor emisiunii sale despre bloggerul din Iaşi al cărui număr l-a dat pe post. Şi maimuţicile au început iarăşi să sune. Şi să sune, şi să sune… Telefonul lui Sebi nu reacţiona prea bine la bipurile scurte şi fără număr, drept urmare, am pus SIM-ul într-un Nokia 1101. Ştiţi cât de repede se răspunde la apeluri cu un Nokia? Foarte repede!

Aşa că dacă vă mai mănâncă în fund să sunaţi, sunaţi. Eu sunt aici şi vă răspund foarte repede.

Şi un mesaj pentru cretinul cetăţeanul cu numărul 0720-545611: dăşteptule, tu chiar crezi că dacă îmi trimiţi acelaşi SMS de 10 ori o să-ţi dau numărul lui Badea?