Tag Archives: Românica

Dotarea maternităţilor nu e treaba statului român?

Am văzut adineauri la TV o reclamă prin care suntem îndemnaţi să donăm 2 euro pentru dotarea maternităților din România. Și m-a deranjat nu mesajul, ci tonul pe care sunt ceruți cei doi euro.

Era ceva de genul: “Dacă s-ar întâmpla /ar muri în fața ta, i-ai ajuta, dar dacă nu-i vezi, nu înseamnă că nu se întâmplă. Donează doi euro şi poţi să opreşti…”. Nu reţin textul exact şi nici nu am găsit reclama, dar ideea rămâne: tonul era unul de shaming, telespectatorul aproape că este tras de mânecă: “Păi tu nu vezi, bă, ce se întâmplă? Nu ţi-e ruşine să nu donezi pentru bieţii copilaşi?!”.  Continue reading

Românii din diasporă ar fi vrut să voteze, dar nu au fost lăsaţi

Ieri, pe la ora 16, scriam chestiile de mai jos. Eu speram că românii din diaspora stau la coadă pentru că au mers la vot în număr prea mare; de fapt, ei stăteau la cozi deja de câteva ore pentru că au fost obligaţi să completeze pe loc nişte declaraţiipe propria răspundere şi, în unele cazuri, pentru că nu mai existau buletine de vot.  Continue reading

Fără nici o păcăleală?

De când mă uit eu la ştiri, adică de mulţi ani, ziua de 1 aprilie vine cu tot felul de scumpiri: la gaz, curent, benzină şi motorină, ţigări etc.

O fi vreo logică – la sfârşit de martie, guvernanţii îşi dau seama că nu le ajunge bugetul şi pentru că nu-i elastic, să mai tragă de el ca să-l lungească, mai bagă nişte taxe.

Şi astfel, în fiecare an, Andreea Esca anunţă: fără nici o păcăleală, de azi s-au scumpit x, y şi z.

Păcălicii suntem noi, că le înghiţim pe toate fără apă.

Tragerea pe fese fiscală e în floare

Nu-mi place cuvântul “evaziune”, de-aia nu l-am folosit în titlu. Prefer “tragere pe fese” [© Unguru’ Bulan], pentru că tot aia-i. Te fereşti de taxe, te tragi pe fese. Multă vreme i-am condamnat pe cei care nu plătesc taxe în ţara asta; credeam că din cauza lor nu merge nimic bine, dar degeaba îţi plăteşti tu, patron de SRL amărât, toate taxele, dacă firmele mari beneficiază de “ajutoare” de la statul român.

Şi vă dau doar două exemple, pe care le-am aflat, întâmplător, astăzi: Adeplast a primit un ajutor 7,3 milioane de euro pentru construcţia unei fabrici de vată bazaltică, iar Rompetrol a fost iertată de o datorie de 500 de milioane de euro. Vedeţi ce cuvinte frumoase? Ajutor, iertare, de parcă statul român ar fi mama răniţilor.

Chiar dacă, din câte am auzit eu, luna asta a “plouat” pe la toate firmele cu inspectori fiscali veniţi de prin judeţele învecinate, ca să nu-i recunoască agenţii economici din Hunedoara, chiar dacă în decembrie şi acum, în ianuarie, am primit pentru prima dată două bonuri fiscale de la brutăria de unde-mi cumpăr pâine, ceva îmi spune că românul descurcăreţ încă mai găseşte moduri prin care să fenteze plata taxelor şi impozitelor către stat.

Altfel de ce, chiar în faţa mea, la coadă la Penny Market era un domn însoţit de nevastă care a cumpărat bere Bucegi la PET-uri de doi litri în valoare de 340 de lei? Oricât de mare ar fi fost cheful pe care îl dădea, presupunând că nu e un patron de la ţară care cumpără fără factură şi vinde fără bon, nu am mai pomenit să mergi la un chef şi să fii servit şi cu ţigări moca. Spun asta pentru că domnul a mai cumpărat şi câteva cartuşe de ţigări More şi chiar nu cred că le lua pentru uzul personal sau pentru prieteni. Am şi eu băutori de bere acasă, dar nu au cumpărat niciodată câte două cărucioare pline cu PET-uri de doi litri.  Continue reading

Cea mai tristă zi de luni

Astăzi am aflat de la TV că a treia zi de luni din an este cea mai deprimantă, conform cercetătorilor britanici. Motive sunt destule: după cheltuielile prosteşti de sărbători, nu mai avem bani, încep să vină facturile, e luni şi trebuie să muncim şi aşa mai departe.

Pentru mine a fost o zi obişnuită. Salariul l-am terminat, ca în fiecare lună, a doua zi după ce l-am primit [long, long time ago], munca de luni e aceeaşi de aproape şapte ani încoace, facturile vin în fiecare lună, deci nimic nou sub soare.

Numai că atunci când m-am trezit eu, la TV era o ştire nasoală: un avion cu medici din Bucureşti care mergeau să preleveze nişte organe de la Oradea s-a prăbuşit. Apoi, informațiile “proaspete” au continuat să curgă: nu a fost vorba despre o prăbuşire, ci de o aterizare forțată.

Câteva ore [!!!] mai târziu, încă nu găsiseră avionul. În timp ce-mi vedeam de ziarul meu, ascultam noutățile. Şase ore au trecut până când avionul prăbuşit a fost găsit. Şase ore!!!

Mă uit la Person of Interest şi aflu despre triangulație, Continue reading

nu neapărat manele, dar ceva să placă la toată lumea

Revelion la restaurant

Ca bătrânii, anul ăsta am făcut revelionul la restaurant şi am câteva concluzii:

  • în esență, suntem un popor de manelişti. Ne dăm rasişti şi răniţi când auzim manele, dar după miezu’ nopţii sărim toţi în picioare când încep să se tânguie ciorile.
  • domnii se asortează cu doamnele chiar dacă arată penibil în cămăşi roz sau roşii
  • unii se zgârcesc la 10 lei, cât ar costa cea mai lungă cursă cu taxiul în Hunedoara, şi au venit la petrecerea de Revelion cu maşinile. Şi beau bere fără alcool, că… odată-i Revelionul!
  • de unde naiba ştie toată lumea dansul pinguinului? Există vreo şcoală secretă unde te învață dansuri pentru nunţi, botezuri şi alte petreceri?
  • cine poate să mănânce un platou întreg cu aperitive, un blid de ciorbă de văcuţă, un peşte de 20-25 de centimetri cu garnitură, friptură cu o altă garnitură, alune, sărăţele şi prăjituri? Ca şi acasă, văd că şi la restaurant se aruncă mâncare într-o veselie. Păcat.
  • cine n-a avut bani sau n-a vrut să meargă la restaurant şi-a făcut cheful de Revelion acasă. Ce contează că poate vecinii au copii mici sau vor, pur şi simplu, să doarmă după miezul nopţii? Lasă, frate, că le punem noi nişte muzică şi dansăm încălţaţi pe parchet şi pe gresie, dă-i în mă-sa pe ăia de sub noi, noi suntem chiriaşi, ne doare-n p**ă!

La anu’ sper să nu mai fiu aici.

Mi-e ruşine cu România din acest reportaj

in premieraEram prea mică atunci când a izbucnit, în presa internaţională, scandalul orfelinatelor din România în care copiii erau bătuţi, ţinuţi în frig şi înfometaţi. Şi mass-media a avut dintotdeauna tendinţa să exagereze ca să le stoarcă privitorilor sau cititorilor câteva lacrimi. Cumva, am reuşit să ignor acest subiect până astăzi, când am dat, întâmplător, peste video-ul de mai jos. Îl postase pe Facebook vărul meu, un bărbat de tipul “manly man” pe care nu mi l-aş fi putut imagina plângând vreodată, împreună cu mesajul “Şi eu am rămas fără cuvinte :(( Ai nevoie de multă putere sa vezi filmul…”. Şi am dat click şi l-am văzut. Continue reading

Telepatia salvează România!

justitieSuntem un popor de superstiţioşi. După celelbrele scandaluri cu flacăra mov şi pixelul albastru [dacă nu ştiţi despre ce vorbesc, înseamnă că nu locuiţi în România, deci n-are rost să vă explic, că şi-aşa nu vă interesează] – apropo, or mai fi şi alte culori legate de scandaluri româneşti? –, justiţia românească le dă televiziunilor de ştiri un super subiect: Dosarul Telepatia.

Nu aş fi scris despre asta şi probabil că nici nu aş fi aflat despre “Dosarul Telepatia” dacă nu s-ar fi lovit Sebi de subiect; el e mereu la curent cu ce se întâmplă în ţară, eu sunt de multe ori “in a relationship and it’s complicated” cu ziarul la care lucrez. Mai ales acum, că e perioada concediilor şi toţi m-au abandonat pe plantaţie.

Iată cu ce se mai ocupă justiţia din România:

4. Rechizitoriul se bazează pe supoziţii şi formulează prezumţii de culpabilitate, incompatibile cu prezumţia de nevinovăţie, prevăzută în art. 5 Cod Penal, în mod expres.
5. Chiar procurorii recunosc că nu au probe, la filele 164-165 ale rechizitoriului, unde în loc să prezinte fapte arată că “analiza întregului mecanism reliefat de modul de derulare a procedurii de privatizare relevă că…”. Analiza o fac analiştii, procurorii trebuie să prezinte fapte.
6. Susţinerile sunt bazate pe argumente filozofice: “O versiune contrară înseamnă să admitem că toţi cei implicaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu sau au acţionat în interesul Grivco din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie”. Arată a rechizitoriu sau a editorial din revista 22? [sursa]

“Refuz să cred că sunt atât de dobitoci nişte procurori care au o şcoală şi nu sunt procurorii care anchetează un furt de găină”, zice Jumulici pe blogul lui Sebi. Şi totuşi, considerente telepatice? La asta s-a ajuns?