Denisuca - nevastă de Coşmar

Una dintre chestiile de pe “bucket list”-ul meu [sau o fi bucket lista?] era să beau o cafea în fortăreaţa Festung Hohensalzburg, la terasa de pe care se vede oraşul în toată splendoarea lui.

Cum sunt o mare iubitoare/amatoare de cafea [se ştie, cum zic Nărozii], primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Hotelul SportAlm din Westendorf a fost să cer o cafea. Pe care am băut-o în cel mai înalt loc de pe terasă, la soare şi lângă Sebi.

Citeşte mai departe »

…nu s-a potrivit cu cea de la redacţie, drept pentru care azi am fost obligată să merg la muncă. Nici dimineaţă nu scap, e musai să ajung la poşta de colete, care are program de vămuit doar marţea şi joia, între 9 şi 12. Foarte distractiv! Şi dacă tot nu am dormit azi, să vă povestesc cum a fost în Austria.

A fost superb. Ca şi prima dată când am ajuns pe-acolo, m-am [re]îndrăgostit la prima vedere de Salzburg. Am mai vizitat Innsbruck-ul şi mai multe orăşele/sate din zonă.

În primul rând am remarcat curăţenia. Este tât de curat, încât nici să scuipi pe jos nu m-ar fi lăsat inima - dar eu fiind o doamnă, nu scuip [serios, mama!]. Apoi, iarba tunsă scurt şi îngrijită, căsuţele “corecte”, zugrăvite în culori deschise, cu lemnăria maro, lemnele de foc pentru iarnă aşezate la linie, de parcă ar fi fost opere de artă, culorile toamnei, copaci cu frunze verzi, roşii, galbene. Oamenii liniştiţi, chiar zâmbitori, magazinele mici şi cochete, pensiunile şi hanurile atât de frumoase, încât aş fi jurat că am păşit într-o poveste…

Kitzbuhel este un judeţ de vis, cu sate frumoase, case frumoase, vaci sănătoase - frumoase şi ele. Acolo am stat noi, la hotelul SportAlm din satul Westendorf, pe care îl recomand oricui ar vrea să vadă un colţ de Rai pe pământ.

Innsbruck-ul mi-a amintit de Cluj-Napoca with a twist of Sighişoara, un oraş fain, dar nu mai fain decât Salzburg-ul.

Ca excursia să fie într-adevăr completă, la plecare am oprit în Salzburg, am urcat în cetate şi am băut o cafea - cea mai scumpă cafea din viaţa mea, 3,50 € - pe o terasă din cetate, de unde se vedea oraşul.

Deocamdată atât de la mine. Mai multe o să puteţi citi la Mufică pe blog, după ce se trezeşte.

Mulţumiri: Lucian, Sebi, Tertecu şi tata [ştie ei de ce].