Denisuca - Nevastă de Coşmar

La Ocna Sibiului este Vodafone 3G. Profit de ocazie ca să vă spun “neaţa!”. Suntem în camping, bem cafea la gura cortului - dar la masă şi ne pregătim pentru baie. Naaais!

Am plecat iar spre Ocna Sibiului. Pentru a patra şi ultima dată, cred, vara asta. Eu îmi voi căra degeaba aparatul foto, Sebi va fotografia iar piţipoance [beware!] şi babe în dizgraţie, va curge [nu pe jos, Doamne fereşte!] multă bere - ca de obicei - şi mai ales o vom sărbători pe vara mea şi naşa noastră de cununie [cum ar veni, naşa mică], Ioana.

La mulţi ani, naşă!

Denisa Bârgău is now offline.

“Sărută-ţi nevasta soţia în locuri în care n-a sărutat-o nimeni, niciodată”. Adică în Sibiu.

Week-end-ul trecut am fost iarăşi la Ocna Sibiului, pentru că a început să ne placă. E prea bine să stai în pe apă şi nu mă mai trage inima să merg la nici un ştrand de când am descoperit apa sărată, perfectă pentru leneşi.

Peste două săptămâni mergem din nou, probabil pentru ultima dată anul ăsta, că-i deja august şi de câţiva ani m-am obişnuit ca, odată cu luna septembrie, să se strice şi vremea. Am făcut puţine poze, pentru că am fost ocupată cu “statul pe apă” şi alte cele.

După Ocna Sibiului, am fost în Dumbravă, la grădina zoologică. Poze, mai jos.

Citeşte mai departe »

Doar câteva, că-i deja tânără vremea…

Citeşte mai departe »

Week-end-ul trecut, am fost cu Sebi şi tot familionul la Ocna Sibiului. Tata s-a ocupat de “planificare”, noi doar ne-am aşezat în maşină şi ne-am trezit acolo.

Avem o ţară superbă, cu foarte multe locuri de vizitat. Înainte de a merge prin alte părţi, ar trebui să ne cunoaştem bine ţara. Înainte de a spune că România e o ţară de rahat, ar trebui să ştim despre ce vorbim. Nu poţi spune despre un lucru sau despre un loc că e “naşpa”, dacă nu ştii despre ce vorbeşti!

Eu habar n-aveam că la doar ~150 de kilometri de mine există vreo şase lacuri cu apă atât de sărată, încât te ţine la suprafaţă. Ce poate fi mai mişto decât să stai pe spate într-o apă numa’ bună, fără să trebuiască să depui cel mai mic efort pentru a pluti? Nimic!

A fost un week-end aproape perfect, stricat doar de manelele pe care le-am auzit, duminică, urlând de la două terase [care erau goale, apropo! Nu s-or fi prins proprietarii că nu toată lumea gustă “genul” ăsta muzical?]. Zeci, poate sute de corturi, o grămadă de oameni veniţi din toate colţurile ţării, apă murdară - de la nămol, dar sărată şi plină de oameni, lac cu nămol şi apă caldă, 350 de grame de sare la un litru de apă, lac fără fund… să mai zic?

Las pozele făcute cu aparatul lui Sebi [mie mi-a fost prea lene şi prea bine ca să fac vreo poză…] să zică povestea mai departe, pentru că eu lucrez azi şi mai trebuie să şi dorm oţâră.

Pozele acum se copiază, deci mai durează puţin.

• Am ajuns la Hunedoara după un drum cu trenul groazei [Mangalia - Timişoara], în picioare şi în fund pe grilajul de bagaje. Nimic nu se compară cu un duş în baia mea şi cu blogging-ul de pe scaunul meu, la PC-ul meu. Ce să-i faci, tabieturi de om bătrân şi căsătorit!
• Mufică e supărat că l-am cam uitat zilele astea…
• Plecăm la Ocna Sibiului, de data asta cu maşina…
• Poze şi alte cele de luni încolo, când voi merge la serviciu ca să mă mai şi hodinesc după atâtea zile de concediu.

Eu m-am trezit destul de târziu azi, aşa că nu pot şti pe unde a umblat Mufică de dimineaţă. Totuşi, am fost şocată să aflu că a fost văzut prin Sibiu, agăţat de geamul unei maşini! Când amicul Ovidiu Dugulan mi-a arătat, însă, şi pozele pe care i le-a făcut, a trebuit să-l cred!

Va să zică, fie nemernicul are o viaţă de noapte mai palpitantă decât a mea, fie are vreun frate geamăn prin Sibiu! Merci mult pentru poze, Ovidiu!

Am fost colegi de trust de presă [Gazeta] acum vreo doi ani, povestim pe messenger în draci, comentăm unul pe blogul celuilalt, dar n-am reuşit nicicum să ne întâlnim. Era cât pe-aci să ne “cunoaştem” la Sighişoara, în 2006, da’ el s-a gândit că mai bine merge la Festivalul Peninsula. E vorba de Cătălin, dacă-mi urmăriţi comentariile sigur îl ştiţi. Şi mai scrie şi fain.

Ei bine, în sfârşit, ne-am întâlnit. La Sibiu, unde eram amândoi prezenţi pentru concertul Scorpions. Eu n-am stat la restaurantul Bufniţa, unde Cătă îşi mânca, fericit, pizza după care aşteptase mai bine de o oră, pentru că un chelner “simpatic” a vrut să ne scoată afară, explicându-ne că nu mai pot prelua comenzi. Da’ ne-om mai vedea noi.

Sâmbătă, 10 noiembrie 2007.

Am ajuns la Sibiu abia pe la 4.30 PM, aşa că nu am apucat nici să vedem mare lucru la lumina zilei, nici să fotografiem prea multe. Totuşi, am pus câteva poze aici.

Deşi era încă devreme, lumea deja se adunase în faţa scenei, însă noi - adică eu, tata, Sebi şi fratele lui - ne-am plimbat prin centrul Sibiului şi am mers la bere într-un restaurant. Toate localurile erau pline şi am găsit o masă liberă doar în “Sectorul nefumători”. Am avut, totuşi, norocul să “prindem” o masă la fumători, atunci când s-a eliberat. Pe la ora 8 PM ne-am întors în Piaţa Mare, unde se auzeau încă melodiile cântate de trupa Compact. Şi se auzeau bine, încă din Piaţa Mică, adică de la o distanţă considerabilă. Nu ştiu să vă zic câţi metri sau câte zeci de metri sunt din Piaţa Mică până în acea parte a Pieţei Mari unde era amplasată scena.

Ne-am croit drum prin mulţime până prin centrul pieţei cu pricina şi am aşteptat, cuminţi, începerea a ceea ce eu speram că va fi cel mai tare concert la care voi fi participat până acum. Cine a spus că e bine să nu ai aşteptări mari, ca să nu fii dezamăgit, a avut mare dreptate. Iar pentru faptul că mă aşteptam să particip la un concert nemaipomenit, dezamăgirea a fost cruntă.

În primul rând, Scorpionşii s-au lăsat aşteptaţi, ca nişte vedete de mare calibru ce se află, vreo 30 de minute. Spectacolul trebuia să înceapă la ora 8.30, iar ei au apărut pe scenă la ora 9. Între timp, cei care nu le ştiau melodiile au putut să le asculte, ca să ştie la ce să se aştepte. Când, în cele din urmă, au apărut, am fost cu toţii surprinşi să constatăm că nu auzim nimic. Da’ nimic! Melodiile pe care le ascultaserăm înainte să apară Scorpions pe scenă se auzeau cât de cât bine, dar când Klaus Meine a salutat zecile de mii [!!!] de oameni prezenţi la concert, nu am auzit nimic. Au urmat câteva melodii din care nu s-a înţeles, din nou, nimic, iar oamenii au început să-şi cam bage picioarele şi să plece. Inclusiv tata, care a preferat să asculte în maşină, la căldură, CD-ul cu Scorpions, decât să stea în frig, să nu vadă nimic şi să audă… tot nimic.

Am încercat să fac poze sau să filmez, dar nu mi-a ieşit mare lucru, pentru că mereu veneau sau plecau oameni care se împingeau în mine şi în faţă dădeam peste alte şi alte camere foto sau video. Totuşi, am vreo câteva poze… dacă ştiţi că sunt de la concertul Scorpions, poate înţelegeţi ceva din ele. Aici sunt toate.

Am mai rămas, deci, preţ de două sau trei melodii, am “admirat” cururi de gagici grase pe care le ţineau prietenii pe umeri câteva minute, copii - cocoţaţi şi ei pe umerii taţilor - care urlau că vreau acasă şi, în general, căciuli şi capete de oameni dezamăgiţi, care, la fel ca noi, stăteau acolo doar ca să nu plece. Am plecat şi noi, chiar nu avea nici un sens să rămânem, iar odată ajunşi în spatele mulţimii, adică în celălalt capăt al pieţei, am constatat că - parcă, parcă - se mai aude ceva. Dar acolo bătea un vânt… de nu se putea sta. Aşa că am luat-o la pas spre maşină.

Acum stau şi mă întreb: cum a fost posibil ca sonorizarea să fie mai bună în timpul recitalului trupei Compact, iar la Scorpions, o trupă atât de mare, organizatorii să-şi bată joc de cei 20-30 sau chiar 40 de mii de spectatori? Nu ştiu câţi am fost şi sunt sigură că nu a stat nimeni să ne numere, deşi mass-media a estimat că au fost între 30 şi 40 de mii de oameni.
Oameni din toate colţurile ţării au mers la Sibiu special pentru acest concert şi au primit doar praf în ochi. Pe mine nu m-a impresionat faptul că am fost în aceeaşi piaţă cu membrii trupei Scorpions, dimpotrivă, am fost şi sunt extrem de dezamăgită că nu m-am putut bucura de muzica lor. Ei cântau pe scenă, eu nu auzeam nimic. Mă rog, am auzit comentariile celor din jurul meu şi nu mi s-a părut normal. Nu trebuia să se audă doar muzica? Nu era firesc să nu îl aud pe cel de lângă mine decât dacă ar fi urlat?

Nu am fost la nici un alt concert al vreunei trupe mari, doar la astea Româneşti, dar alea chiar au fost concerte. Adică am auzit doar muzica şi pe cel de pe scenă, nu hăhăielile spectatorilor.Îmi pare rău că Scorpions au permis aşa ceva. Cred că ei ar fi trebuit, dacă nu au venit cu sculele lor, să ceară ca instalaţia de sonorizare să le permită tuturor celor prezenţi să le asculte muzica. Un mare minus pentru Ambient şi Magic FM [dacă am reţinut corect] pentru că au dat o căruţă de bani ca să-i aducă pe Scorpions în România, dar nu s-au îngreijit ca sonorizarea să fie măcar acceptabilă.

Cam atât. Nu îmi pare rău că m-am dus până la Sibiu ca să nu aud nimic, mi-ar fi părut rău dacă n-aş fi mers şi n-aş fi crezut că a fost chiar aşa, indiferent pe ce blog aş fi citit asta. Da, blog, că televiziunile n-au zis nimic de sonorizarea de c*cat iar Hotnews, ca de obicei, au relatat pe scurt şi obiectiv [?] evenimentul.

Şi dac-o fi să vină Bon Jovi vreodată în România, mai mult ca sigur că o să mă postez în faţa scenei, eventual cu două zile înainte de începerea concertului, pentru că una e să nu aud Scorpions - care îmi sunt dragi şi pe care-i ascult de ceva vreme - şi alta e să ratez un concert Bon Jovi…

La întoarcere, am ascultat CD-ul pomenit în maşină, la căldură, şi tata a avut dreptate: se auzea mult mai bine.
EDIT: La VisUrât sunt şi filmuleţe, inclusiv din maşină.

ALT EDIT: Şi Cătă a scris despre.