Dacă îți trăiești viața așa cum vrei, de ce să nu poți alege cum o să pleci?

Un pacient al Spitalului judeţean din Deva a murit după ce s-a prăbuşit de la etajul al doilea al clădirii. Bărbatul fusese internat cu câteva ore mai devreme în secţia … a unităţii medicale. Citesc astfel de știri și mă cutremur. Un bătrân care a ales să își încheie socotelile cu viața, sărind în gol Read More …

Viața împărțită pe vârste

Când ești foarte tânăr, ai impresia că le știi pe toate și că toți cei cu vârste mai mari de 25-30 de ani sunt niște boșorogi ramoliți care nu sunt în stare să țină pasul cu vremurile, depășiți de tehnologie, incapabili să înțeleagă noile trenduri, degrabă ridicători de sprâncene la vederea modei adoptate de tineri, având Read More …

Pentru o viață mai dulce, consumați optimism în doze sănătoase!

Îmi plac filmele care mă fac să mă gândesc la sensul vieții, dar mai ales la sensul pe care îl dăm, fiecare dintre noi, vieții. De multe ori mă gândesc că suntem niște roboței programați să facă aceleași lucruri zi de zi, să se bucure de viață numai în weekend-uri (dar nu duminica, pentru că Read More …

Bucket list – până la 30 de ani

Sebi mi-a spus că Mama lui i-a cerut, în „tinereţe”, să scrie pe o hârtie cum se vede la 30 de ani, ce îşi doreşte să realizeze până la vârsta respectivă. Mama a pus bine hârtia, iar când a împlinit vârsta de 30 de ani, Sebi şi-a amintit o parte dintre lucrurile pe care şi Read More …