Cum să te faultezi singur, ca supermarket

Mi-am promis un an de blogging pozitiv; aș fi vrut să nu scriu nimic de rău despre nimeni, dar câteodată simt că altfel nu se poate. Asta este una dintre acele dăți. Îmi pare rău.

La începuturile supermarket-urilor pe piața românească, era aproape un obicei ca prețurile de la raft să nu coincidă cu cele de la casele de marcat. Cel puțin în cazul Carrefour (pe vremea aia, în Deva, acesta era Artima, dar obiceiurile proaste au fost preluate și de Carrefour, la transformarea Artima în Carrefour Express), cred că de fiecare dată când intram să cumpăr ceva trebuia să mă transform în polițist odată cu așezarea produselor pe bandă și scanarea lor de către casiere. 

M-am obișnuit să fiu vigilentă pentru că am învățat că un produs cu prețul greșit înseamnă timp pierdut pe la biroul de relații cu clienții. Mi-am format un obicei, „scanez” ochiometric prețul când pun produsul în coș și urmăresc ca și la casa de marcat să fie aceeași înșiruire de cifre. Numai că asta nu se întâmplă întotdeauna. Și nu știu cum se face că de fiecare dată, greșeala este în favoarea magazinului! DE FIECARE DATĂ.

De obicei îmi fac cumpărăturile de la Kaufland, dar se mai întâmplă să ajung și pe la Lidl sau, mai des, la Auchan. Auchan este doar în Deva, dar e în cadrul Shopping City, așa că aproape de fiecare dată când mergem la film, ajung și pe la Auchan. Are avantajul unui stoc de produse mult mai variate decât la Kaufland, plus câteva mărci pe care nu le găsesc în Hunedoara, așa că mă duc de fiecare dată cu drag și cu portofelul larg deschis…

La Kaufland, dacă se întâmplă să constat o diferență de preț, biroul de relații cu clienții este situat chiar la intrarea în magazin, astfel încât în drumul către ieșire te poți opri, arăți bonul, angajata de acolo solicită rapid ca un angajat de la raionul cu pricina să o apeleze telefonic, îi spune despre ce produs e vorba, angajatul caută, confirmă, cea de la relații cu clienții îți dă rapid diferența și te pune să semnezi pe un tabel pe care ea deja l-a completat cât a așteptat confirmarea de la coleg. Totul durează cel mult două-trei minute și asta numai dacă e super aglomerat.

La Auchan, am aflat săptămâna trecută cum decurg lucrurile. Să vă povestesc. Luați-vă niște popcorn, dacă aveți.

Găsesc la raft produsul Abina Carpatină – polen granule, 110 grame. Preț: 8 lei. Cu toate că am un furnizor de produse apicole, mi-am zis că niște polen în plus, la prețul ăsta, nu strică. Pentru că știam că produsele Albina Carpatină nu sunt ieftine, am verificat cu atenție eticheta, m-am asigurat că prețul de la raft este al produsului din coș și am plecat galeșă către casa de marcat.

Aici, surpriză: borcanul de polen costa 11 lei și ceva. Nu sunt omul care să se zgârcească la 3 lei, deși dacă îi găsesc pe jos mă aplec să-i iau, nu mă consider prea bogată pentru asta. Iar dacă un produs costă 8 lei la raft, eu consider treaba asta un fel de contract nescris: tu îmi promiți că îmi vinzi produsul la prețul ăsta, iar eu îți promit să îl plătesc.

Aveam biletele luate pentru film, așa că am vrut să aștept până după film ca să merg la biroul de relații cu clienții al Auchan; totuși, casiera mi-a zis să merg imediat. Așa am făcut. Și aici a început calvarul.

Filmul începea în aproximativ 15 minute. Am zis că este, totuși, timp suficient să îmi iau cei 3 lei și să ajung la Cinema City, situat la vreo 2-300 de metri de Auchan. Doamna de la biroul de relații cu clienții/info era foarte binevoitoare. A sunat la raion, un angajat de la acel raion (?) a venit în timp relativ scurt și a fost trimis înapoi ca să caute produsul „incriminat”. Și dus a fost…

După câteva minute bune de uitat în gol și așteptat degeaba, i-am spus doamnei că revin după film, pentru că începe în câteva minute și nu mai ajung. Nu, nu, stați, că vine imediat. E nou băiatul, dar trebuie să vină. A venit… un apel telefonic. Colegul nu găsea borcanul cu polen la raft, pentru că pe cel care fusese în față l-am luat eu și mai erau câteva, în spatele raftului. Dar pana mea, când ești angajat la raionul ăla, ar trebui să știi nu doar toate produsele care se găsesc acolo, ci și unde sunt amplasate la raft și ce prețuri au! Cer prea mult?

S-a mai învârtit colegul câteva minute bune până când a găsit prețul. A venit la birou, unde doamna deja făcuse două fotocopii bonului și completase o grămadă de hârtii. Când a avut confirmarea că prețul de la raft este de 8 lei, a sunat la ceva șef care să îi dea OK-ul pentru a opera modificarea. Mi-a luat produsul, mi-a emis un bon (dispoziție de plată) în valoare de 11 lei și câți bani o fi costat borcanul și mi-a pus banii pe tejghea.

Dar eu vreau produsul!!!

Da, stați că vi-l dau imediat. Și mi-a luat 10 lei din cei 11 puși pe masă, mi-a dat doi lei rest și a încercat să scaneze codul de bare. Va să zică, mi-a returnat banii plătiți de mine pe borcanul de polen, după care mi l-a vândut la prețul de 8 lei, așa cum era la raft.

Toate astea în 15 minute. Filmul începuse. M-au podidit lacrimile. Pe locurile noastre, deși sala era aproape goală, se așezase un cuplu mai în vârstă. Sebi a venit la un minut după mine, așa că eu am apucat să ajung lângă locurile pe care le plătiserăm și să constat că sunt ocupate de altcineva.

– Dar stați pe rândul celălalt, că uite, este acolo un loc liber.
– O fi, dar vine și soțul meu, zic.
– Nu-i nimic, că sunt două locuri!

Soțul, evident, nu a fost la fel de înțelegător. Nu a stat la discuții, a îndemnat-o pe doamnă să se așeze unde are chef, dar nu pe locurile noastre. Serios, eram cel mult 15 oameni în toată sala și ea s-a gândit se se așeze fix pe locurile noastre, cele mai bune din sală, după cum ea însăși a recunoscut. Știm că-s cele mai bune, că de-aia le-am rezervat, i-am spus.

Toate astea se întâmplau după ce filmul deja începuse. Doamna avea chef de comentat, în loc să se așeze și să se uite la film. Cei din spate, evident deranjați, au început să comenteze la adresa noastră, că după ce că venim după ce a început filmul, mai facem și figuri că vrem să stăm pe locurile noastre!

Și uite-așa, în loc să mă bucur de o seară relaxantă, cu shopping și film, m-am enervat absolut inutil. Data viitoare îmi las cardul acasă.

 

10 gânduri despre „Cum să te faultezi singur, ca supermarket

  1. Sunt putini aceia care fac asa ca tine, majoritatea tac si inghit in sec desi vad diferentele. Asa s-au obisnuit sa ne pacaleasca magazinele, asa au tupeu sa continue.
    Apreciez mult atitudinea ta si a lui Sebi, voi cedati in favoarea nimanui dreptatea voastra.
    Roxana a scris pe blog despre… Azi ai fi implinit 60 de ani, mama

  2. Mi se mai intampla si mie chestii din astea, si probabil ca o reclamatie le-ar arata ca nu toti clientii sunt prosti, dar pe de alta parte, daca e vorba de timp si nervi, nu merita banii.

    Referitor la locurile de la cinema, de aia se dau locuri, pentru a se ocupa si cele bune si cele mai putin bune, iar cei care dintr-un motiv sau altul intarzie, sa ramana cu selectia lor. Fix asa si in avion, ai primit sau ti-ai ales un loc ca sa stii unde sa te duci chiar daca esti primul sau ultimul imbarcat, nu sa te repezi pe locurile business, chiar daca nu sta nimeni acolo.

    Am avut si eu la cinema o discutie cu o cucoana care isi pusese haina peste locul meu, desi avea loc in alta parte. Ea nu suporta sa stea decat la margine. Ghinion, trebuia sa-ti iei loc la margine, nu sa-l ocupi pe al meu. Ea vroia sa-mi caut eu alt loc, desi eram cu sotia si aveam, evident, locuri alaturate. Probabil ca daca tonul ar fi fost alfel, ne-am fi mutat cate un scaun mai la stanga ca s-o lasam la margine, dar cum a inceput sa comenteze „ce, daca vroiai sa stai la margine veneai mai devreme, nu cand aproape incepe filmul!”, i-am zis ca alea-s locurile noastre, rezervate, platite, si chiar daca veneam la mijlocul filmului, daca am platit locul ala, avem dreptul la el.

  3. Uite cum procedez eu. M-a invatat un angajat al unui magazin din Bucuresti, Albinuta/Profi.
    Atunci cand imi aleg produsul, daca am dubii referitoare la pret, ma uit pe ambalajul produsului, unde intotdeauna trebuie sa fie un cod de bare. E, acel cod de bare trebuie sa se regaseasca si pe eticheta produsului, cea cu pret, de pe raft. Dureaza maxim un minut „investigatia”.
    Pot sa spun ca mi-a fost deseori de ajutor chestia asta.
    Cam in 50% din cazuri, din pacate….
    :)

    1. @Andreea: Și eu procedez la fel, în magazinele unde pe raft există codul de bare. Doar că Auchan nu îl trece ca pe etichetă, ci e… special! Trebuie să fii măcar angajat de-al lor ca să înțelegi ce și cum.

  4. Nu stiu daca alte magazine au, dar in Carrefour exista scanerele alea, unde pui produsul si afiseaza pretul.
    Sunt destul de folositoare…

  5. Eu folosesc aplicatia Kaufland si Carrefour, ambele permit scanarea produselor, nu mai trebuie sa fugi prin magazin sa cauti scannerele alea.

Comentariile sunt închise.