În urmă cu 20-25 de ani, când să ai un televizor color era o mare chestie, meciurile de fotbal difuzate de TVR se vedeau altfel decât astăzi. Atunci te bazai foarte mult pe ceea ce spuneau comentatorii, pentru că nu vedeai decât douăzeci şi ceva de omuleţi în două culori [dacă aveai televizor alb-negru, o echipă era îmbărcată în echipament de culoare deschisă, iar cealaltă echipă, în echipament de culoare închisă]. Uneori reuşeai să distingi numerele de pe tricouri şi aşa ştiai care jucător era „în posesia balonului”.
Astăzi, lucrurile stau altfel. Terenul de fotbal este înţesat cu camere foto şi video. Nu doar că-l auzi pe jucător lovind mingea, dar vezi foarte clar saliva ieşindu-i din gură, îi poţi citi lejer pe buze înjurăturile, iar faultările nu mai sunt puse sub semnul întrebării, pentru că la câteva secunde după o fază, o vezi în reluare din toate unghiurile posibile. După meci, jucătorul faultat poate vedea exact cum i-a fost rupt piciorul, iar jucătorul care a fost antrenat la şcoala căzăturilor senzaţionale poate vedea cât a fost de penibil atunci când s-a aruncat pe jos „de durere” după ce un alt jucător i-a atins lobul urechii cu degetul mic.
Televiziunea High Definition a schimbat fotbalul.
Sa inteleg ca sunt primul care nu s-a uitat nici macar 10 minute la un meci de la CM?!