Documentarul The True Cost (Adevăratul cost) introduce termenul de fast fashion – așa cum există mâncare servită rapid (fast food), de câțiva ani avem conceptul de fast fashion. În loc să ai două sezoane/colecții pe an, zice cineva în documentar, ai cincizeci și două.
În marile lanțuri de magazine de îmbrăcăminte (cum este H&M) vedem în fiecare săptămână ceva nou, ca să fim tentați să cumpărăm măcar un tricou sau o bluziță. Plus că sunt și foarte ieftine, zice realizatorul documentarului. OK, treaba asta e discutabilă. Mie hainele de la H&M mi s-au părut întotdeauna prea scumpe. Dar eu poate că nu sunt în targetul lor, locuind de 16 ani într-un oraș înțesat cu magazine second hand, de unde pot să îmi cumpăr chiar haine cu brandul H&M la prețuri derizorii.
Și totuși… Haine noi în fiecare săptămână – treaba asta nu este sustenabilă. Hainele sunt produse în țări aflate în curs de dezvoltare, de angajați care muncesc o zi întreagă pentru aproximativ 2 dolari pe zi, în condiții mizere, în fabrici unde se lucrează cu chimicale toxice. Plus că fabricile le poluează apele, mediul înconjurător le este distrus și nu mai pot face agricultură, copiii lor se nasc cu malformații, sunt câte 60-70 de cazuri de cancer în satele din Bangladesh situate în apropierea fabricilor de îmbrăcăminte.
Angajatele unei fabrici au încercat să facă un sindicat, dar patronii au închis ușile fabricii și le-au bătut până când le-a ieșit democrația din cap. Alți muncitori au făcut grevă, s-au „răsculat” cerând un salariu minim de 160 de dolari, cât să poată supraviețui, nu mai mult. Au venit peste ei forțele de ordine și i-au liniștit în câteva zile, omorând și bătând tot ce mișca împotriva sistemului.
Este în interesul guvernelor acestor țări să se păstreze salariile mici pentru muncitori. Dacă le-ar crește salariile, comenzile de haine ar zbura către alte țări, care ar practica acele prețuri „convenabile”. Așa că pentru economia națională, e mai bine să îi exploateze pe muncitori ca pe niște sclavi (sau mai rău), intervenind cu forța acolo unde este nevoie, doar ca să-i determine pe marii investitori să nu plece în alte țări…
Am văzut râuri poluate ca la Roșia Montană, am văzut copii retardați, copii cu tot felul de malformații, adulți cu boli grave de piele. Nimănui din „lumea civilizată” nu-i pasă de acest preț pe care îl plătesc alții pentru ca noi să avem haine ieftine. Când vezi pe eticheta tricoului „Made in Bangladesh”, te gândești: „Cât de exotic!”, fără să îți treacă prin cap că o femeie a primit pentru o zi de muncă cât dai tu pe o cafea la mall.
Fiind foarte ieftine, hainele nu țin foarte mult – și oricum suntem încurajați să ne cumpărăm altele, din „noua colecție”. Hainele aruncate nu ajung toate la charity; majoritatea sunt aruncate în alte țări sărace, unde se adună munți de material textil care emană gaze toxice. Cam ca în Idiocracy, dacă l-ați văzut…
Și mai e și bumbacul. Ca să facă față cererii enorme de bumbac a industriei textile, agricultorii își tratează pământul ca pe un bun și îi dau îngrășământ și pesticide, ca să producă bumbac într-o veselie. Iar pământul produce, dacă e hrănit de Monsanto, numai că sunt și efecte secundare. Sănătatea fermierilor ar fi unul dintre ele.Pe lângă cei care mor de cancer cauzat, cel mai probabil, de chimicalele care sunt turnate peste plantații, se pare că în India, la fiecare 30 de minute se sinucide un fermier.
Cauza? Semințele vândute de Monstanto sunt scumpe. Le cumperi, mai cumperi și chimicale (pesticide), apoi realizezi că nu ai făcut suficient profit ca să îți achiți datoria față de furnizorul de semințe și furnizorul vine și-ți ia terenul/ferma. Pentru că poate.
E lung documentarul, dar dacă aveți posibilitatea, vă recomand să îl urmăriți. Veți vedea cu alți ochi industria textilă și poate vă veți gândi de două ori înainte de a cumpăra tricoul ăla cu doar 20 de lei. Chiar aveți nevoie de el?
The True Cost este disponibil și pe Netflix.
in ultima vreme chiar am citit cateva articole despre acest subiect.
nu consider ca hainele de la h&m sau zara sunt ieftine, pentru ca orice rahat e minim 50 de lei. 50 de lei pentru un top sau tricou care arata ieftin nu e ieftin (pentru mine). il spal de 5 ori si se largeste sau se scamoseaza. ce ma deranjeaza e ca noi platim o suma totusi consistenta de bani pe o carpa si croitoreasa din asia de SE primeste cativa centi, profitul mergand la managementul companiei si in 10000 de reclame.
in conditiile astea, decat sa`mi iau diverse prostii fabricate la dracu` in praznic de o nefericita care se bucura ca nu i`a luat foc atelierul in ziua respectiva, mai bine ma reorientez si cumpar haine produse in romania, de croitorese de la noi, platite (presupun eu), decent pentru munca pe care o presteaza. au aparut o gramada de magazine online romanesti care fac haine cu un design chiar dragut si original si mi se par optiuni mai etice decat haine tip „fast fashion” din mall`uri. macar te imbraci un pic altfel, nu xerox a la h&m si altii.
azi port o ie, made in romania, si ma simt foarte bine :)
Dacă ai link-uri, le primim cu drag! Eu prefer să cumpăr din second, locuind într-un oraș unde second hand-urile sunt din două în două uși, dacă nu chiar lipite unul de altul (în cartierul meu sunt vreo 20), dar mi-ar plăcea să cumpăr și de la români, dacă știi tu magazine bune.
Altfel, mă bucur că suntem de acord că H&M & compania nu au lucruri ieftine!
@Denisa Bârgău:aici depinde 100% de gusturi, dar cam orice magazin la care fac reclama alina ceusan si carmen grebenisan, doua bloggeritze de fashion pe care le urmaresc, e pe placul/stilul meu.
prin ele am gasit o gramada de magazine online romanesti care fac haine frumoase. au haine si de la designeri romani din categoria premium (irina schotter, sepala-mihaela glavan) dar si de la designeri tineri, astea`s produse mai scumpe dar deosebite si sunt sanse mici ca altcineva sa fie imbracat la fel ca tine. iehana prodce niste creme foarte fancy, am castigat una la alina ceusan pe blog si e absolut wow pentru picioare (are nuantator si te bronzeaza instant, perfecta pentru vara si fuste).
de la divacharms mi`am luat o pereche de sandale de piele facute manual in italia. imi plac pantofii made in italy, geox fiind firma mea preferata pt. incaltaminte, de la sandale la cizme/bocanci/adidasi. macar daca nu`s romanesti, sa fie produse undeva in europa, ca standardele sunt altele fata de asia.
ca exemplu, prefer sa dau 200 de lei pe un articol cu adevarat deosebit si versatil decat sa`mi iau de banii aia 4-5 chestii de duzina. calitate, nu cantitate.
Numiti-ma fandosita sau ce vreti voi, dar eu nu port decat lucruri cumparate de noi, pentru ca nu mi se pare deloc igienic sau confortabil sa port hainele/incaltamintea unui necunoscut.
Nu bag la socoteala asta hainele „primite”, prietena mea buna imi da un tricou de-al ei pe care si l-a cumparat, l-a purtat o data si nu i s-a parut ca ii vine asa bine, de exemplu.
Stau in Bucuresti, asa ca hainele mi le cumpar de la chinezi (din Dragonul Rosu), de la „13 lei” (buticuri cu haine proaste dar foarte ieftine), din magazine cum ar fi H&M, Zara, Decathlon, C&A, chiar si din LIDL (sosete, dresuri, pijamale de exemplu).
As cumpara cu cea mai mare placere, daca mi-as permite mereu, haine din bumbac organic, ii romanesti, pantaloni de panza confectionati de mame singure angajate intr-o firma care le plateste echitabil etc. Insa momentan am un salariu dublu cat limita minima, ar trebui sa imi vand rinichii pentru haine.
Plus ca stiu caz concret de firma din Romania, in acte producatoare de haine, care ia hainele chinezesti, le spala, le calca, le coase nasturii mai bine si le schimba etichetele cu unele de „fabricat in UE”.
Mai e mult pana departe.
Mda… nu te judec. Știu ce înseamnă să nu îți permiți. :) Cât despre haine second hand… ce să zic? Nu mă pot abține, când le văd atât de ieftine. Se pot spăla la 90 de grade, dacă vrei neapărat să te știi într-o parte, sau le speli cu soluție dezinfectantă sau le calci după etc. Soluții sunt.