De ce nu am scris nimic despre tragedia din #Colectiv

Pentru că am obosit să mă revolt inutil.

Pentru că simt că nu am nimic de adăugat lucrurilor care s-au spus deja. Și s-au spus, câte s-au spus!

Pentru că toată lumea are o părere despre ce s-a întâmplat și foarte puțină lume are ceva de spus despre ce ar trebui să se întâmple.

Pentru că pe oamenii care au murit în chinuri groaznice oricum nu îi mai aduce nimeni înapoi, cum nici mângâiere nu le poate aduce nimeni părinților care zilele astea își îngroapă copiii. Nu există absolut nimic care să dea undo răului făcut.

Pentru că nu văd blogul ăsta ca pe o sursă de informare despre orice, din orice domeniu. Aici ne distrăm, ne mai și enervăm, mai povestim despre una, despre alta, despre călătorii, locuri și lucruri frumoase încercate sau doar aflate pe lista de dorințe. Și despre idei. Ură și durere sunt peste tot în jurul meu, astfel încât zilele astea mi-a fost și groază să deschid Facebook-ul – la fiecare refresh am dat peste încă un îndemn la luptă. Nu știu, poate am obosit eu, o fi de la astenia de toamnă, dar simt că dacă ieșim la război, luptăm cu morile de vânt.

Pentru că, în fine, s-au spus destule și parcă simt nevoia să tac în loc să mă revolt. 

Dacă e cineva care nu știe despre ce vorbesc, în special cititori din alte țări:

Este zi de doliu naţional, a treia, în urma tragediei din clubul Colectiv. Totul a pornit de la o scânteie, într-un club Bucureşti, vineri seara. În câteva secunde, destinul a sute de oameni a luat o turnură nefastă. 31 de oameni au murit şi peste 130 sunt spitalizaţi. Dintre ei, aproape 90 în stare critică. Astăzi au fost aduși cu mandat și acționarii clublui Colectiv. Eu au fost puși sub acuzare pentru ucidere din culpă. (sursa)

Și iată că am scris și eu, fără să spun, de fapt, nimic. Odihnească-se în pace și sper ca numărul morților să se oprească (Oprea, Oprescu) la 31.