Tu cui dai 2 la sută?

Nu sunt bani mulţi – doi la sută din impozitul pe venit -, dar se adună.

Contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit înfiinţată conform ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.


Sunt multe asociaţii şi fundaţii şi ONG-uri care vor banii noştri. Una singură care chiar îi merită, în opinia mea: SMURD. Nu vă doresc să aveţi nevoie vreodată de intevenţia unui echipaj SMURD, dar „în caz de Doamne feri” sau de accident de maşină, n-o să vină nici Cuţu-Cuţu şi nici SOS Infertilitatea să vă descarcereze. Numa’ zic.

Nu, nici ăsta nu-i post plătit; săptămâna trecută am completat formularul prin care direcţionez 2% către SMURD şi-am zis că ar fi bine să vă amintesc şi vouă că-i perioada aia a anului. Aveţi timp până pe 15 mai să faceţi să fie bine.

12 thoughts on “Tu cui dai 2 la sută?”

  1. Cred ca e singurul ONG din Romania care merita mai mult de amaratii aia de 2% din impozit.SMURD-ul face o traeba de 2 ori mai buna decat majoritatea spitalelor din Romania.
    Da, 2% tot la SMURD se duc!

  2. „dar “în caz de Doamne feri” sau de accident de maşină, n-o să vină nici Cuţu-Cuţu şi nici SOS Infertilitatea să vă descarcereze.”

    Mesajul dvs. arata ca nu ati inteles nimic. SOS Infertilitatea nu e in concurenta cu SMURD sau cu un alt ONG. Mesajul pe care ati ales sa iti transmiteti este jalnic.

  3. @SOS infertilitatea: Nu cred ca trebuia sa sariti ca arsi si mai ales sa afirmati ca n-a inteles nimic. Deci cine nu-i cu voi e prost si nu intelege ce si cum.
    Nu trebuie sa fiti voi in concurenta cu SMURD si nu aveti cum.
    Cetateanul nu poate redirectiona decat 2% si daca stai sa analizezi utilitatea celui pe care il vei alege e clar ca SMURD va fi acela.
    Omul caruia i se salveaza viata poate fi si tigan si iubitor de animale si infertil si homosexual samd, dar e OM
    Asta se pare ca voi nu intelegeti cand sariti de cur in sus cand va mai pomeneste cate cineva.

  4. „Deci cine nu-i cu voi e prost si nu intelege ce si cum.”

    Fals. Tocmai, autoarei articolului ar trebui sa ii adresati astfel de observatii.

    Slava Domnului, fiecare cetatean directioneaza 2% fix cui doreste si poate face campanie pentru un ONG in care se regaseste, asta ni se pare absolut normal, asa fac si sustinatorii nostri (care nu sunt toti neaparat afectati de infertilitate, dar ne cunosc actiunile si ne sustin), dar fara sa dea cu noroi in alte organizatii.

    Autoarea articolului a ales insa o varianta jalnica de a sustine un ONG (Fundatia pentru SMURD), respectiv tratand la modul ironic alte ONG-uri. SOS Infertilitatea nu se ocupa cu descarcerarea si nici nu a pretins vreodata asta. SOS Infertilitatea este un grup de voluntari (nu exista niciun angajat, nici macar part time si nici surse stabile de finantare, din donatii „traim”) care reprezinta interesele cuplurilor hipofertile (1/6 din populatia de varsta reproductiva). Avem grup de suport psihologic in real live, sfaturi medicale online, biblioteca, am initiat un proiect de lege, am facut advocacy pentru sustinerea cuplurilor hipofertile la nivelul Ministerului Sanatatii – astea ne sunt obiectivele, nu sta in competenta noastra sa oferim prim ajutor in caz de accident si nu credem ca asa trebuie pusa problema.

    Asta n-a inteles autoarea, ca nu se compara mere cu pere si ca nu se face campanie unui ONG minimizand ironic altele.

  5. am demarat si eu de ceva vreme o campanie pe bloguri pentru 2% pentru SMURD si sunt ceva bloggeri care au postat bannerul campaniei

  6. Eu insami, una din membrele nucleului SOS Infertilitatea, sunt donator SMURD (donatiile se pot face si in afara actiunii 2% din impozit). Deci a nu se intelege pe linia asta luarea noastra de pozitie, apreciem sincer activitatea SMURD, noi am contestat doar pozitionarea autoarei, care in dorinta de a face campanie unui ONG gaseste potrivit sa minimizeze altele, „acuzandu-le” ca nu fac descarcerari, de parca ar fi pretins vreodata asta. Asta-i tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.