Uite de-asta se închid magazinele mici, de cartier

Când s-au deschis primele magazine de tip supermarket în Deva, lucram la un ziar și o colegă cu mai multă experiență m-a luat cu ea pe la mai multe conferințe de presă, ca să văd cu ce „se mănâncă” presa scrisă. În acea perioadă, magazinele mici, așa-numite de cartier, înfloreau. Erau chioșcuri peste tot, dar alea sunt încă acolo, majoritatea. Lipseau, în schimb, magazinele mari, cu autoservire. Astăzi suntem obișnuiți cu ele – în Hunedoara avem zece! Lidl, Penny x 2, Profi x 3, Kaufland, Jysk, Dedeman, Carrefour Market. 

Complexul Comercial Central din Deva, un fel de supermagazin construit după rețeta comunistă, trecea și el prin transformări. S-a modernizat spațiul de la parter și a fost transformat într-un supermarket, o idee bună, credeam eu (și ei), întrucât era chiar la colțul pieței centrale a orașului. Alte magazine nu erau în zonă, exceptând chioșcurile din piață, și puteai să cumperi de la vopsea de păr la săpun lichid și toate chestiile pe care le găsești astăzi într-un supermarket. Mândri de noua investiție, proprietarii au invitat presa la lansare. Am fost și eu acolo și țin minte cum colega mea i-a întrebat: „off the record, nu vă afectează deschiderea supermarket-ului Artima?” Artima era o investiție privată, curajoasă, o chestie frumos branduită care ulterior s-a tansformat în Carrefour Express și acum cred că e Carrefour Market, deci încă trăiește.

„Deloc”, a venit răspunsul. Normal că a răspuns așa; ca om de afaceri, să inviți presa la eveniment și să te apuci să îți scoți slăbiciunile la înaintare e sinucidere curată!  Din păcate, că a vrut sau nu să recunoască acel patron de ocazie (nu mai știu cine deținea complexul, dacă era ceva fond de investiții sau un privat), românii erau avizi de nou. Voiau să cumpere din supermarket-uri mari, luminoase, bine aprovizionate (sunt sigură că acest termen le este străin multor tineri sub 25-30 de ani, cum poate un magazin să nu fie aprovizionat, am I rite?), voiau să trăiască și ei visul american, să intre în magazinul mare cu coșul gol și să iasă cu el plin ochi, să pună marfa de pe raft în coșul lor, să arunce cu banii, dar să o facă pe ceva frumos, într-un mediu nou.

Supermarket-urile au adus asta: ceea ce ne lipsise în multele decenii de comunism întunecos. Magazinul inaugurat atunci cu fast nu a rezistat mult. În câteva luni, a fost transformat. Astăzi, în locul lui este un mall, primul mall din Deva, care nu diferă cu mult de vechiul „complex comercial central” și care are la fel de puțin succes. Ce să-i faci…?

Magazinele mici, în schimb, au fost nevoite să se reinventeze, ca să supraviețuiască. Eu, de când s-a deschis Kaufland în 2005, nu am mai făcut decât cumpărături ocazionale la magazinele mici. Cu tot dragul pentru oamenii care încearcă să supraviețuiască în economia de piață, dacă eu pot să cumpăr de la Kaufland și ei, patronii de magazine mici, cumpără tot de la Kaufland, ce-am făcut? Ne furăm singuri căciula. Normal că pentru cumpărăturile importante am ales și eu, ca majoritatea românilor, magazinele mari, cu prețuri mici și foarte mici.

Pentru copiii care nu au voie să meargă la supermarket, dar vor să-și cumpere prostii (de obicei chipsuri și sucuri acidulate), magazinele de cartier sunt mană cerească. Sunt convenabil situate, de cele mai multe ori, lângă blocul lor sau lângă școală sau chair lângă terenul de joacă. Prețurile sunt un pic mai mari decât la supermarket, dar măcar nu pierzi timpul plimbându-te prin imensul magazin. Când ești copil și vrei doar chipsuri, nu te interesează super ofertele, reducerile sau alte găselnițe de marketing.

La fel, pentru mamele care au rămas fără pâine, fără cafea, fără țigări sau fără apă, care vor un litru de lapte, o smântână, un mezel și nu au timp să meargă până la supermarket după ele, magazinele mici de cartier sunt perfecte.

Și totuși, magazinele astea au un mare defect. Sunt „operate” de oameni. De obicei, de tăntici. Exemplu recent: zilele trecute m-am trezit cu un premiu dintr-o pungă de Chio Chips (am și eu păcatele mele, ciocolata neagră și chipsurile cu sare sunt tot ce mi-a rămas… încerc să nu abuzez, dar nu pot să nu mai mănânc vreodată chipsuri sau ciocolată!), un cartonaș pe care scrie:

Felicitări! Ai câștigat o pungă de Chio Chips sare de 65 g!  Intră pe chio.ro sau sună la … și află cum îți poți revendica premiul.

Premiul, teoretic, poate fi revendicat din oricare centru de premiere. Practica, în schimb, ne omoară. Am intrat deci într-un magazin de cartier, un fel de garaj fără mașini. M-a întâmpinat o mătușă sictirită. „Bună ziua”, zic. „Aveți premii pentru promoția asta?” Se uită la mine neîncrezătoare. Zic: „e de la Chio!”, bănuind că mătușa nici nu vede bine. Nu a zis nici un cuvânt, nici bună ziua, nici f*tu-te-n gură, nimic. S-a uitat în continuare la mine, parcă încercând să își amintească dacă am mai călcat vreodată pragul garajului ei.

„Da’ de une le-ați luat?”, grăi, într-un final. „De la un magazin”, zic. „Sau nu e centru de premiere aici? Că așa scrie afară”. „Păi da, da’ dacă nu ați luat de-aici…”.  Și asta a fost tot. Nu am stat să mă milogesc. Mătușa e bine merci, chiar și cu atitudinea asta scârboasă, pentru că are singurul magazin mic pe o rază de vreo o sută de metri și știe că vecinii vor continua să cumpere de la ea chiar dacă pe outsideri îi tratează cu fundul.

De-asta mor magazinele mici. Pentru că dincolo de tejghea nu există nici un curs de felul „Cum să te purtăm cu clienții”, „Cum să nu ne tăiem singuri craca de sub noi”. Dincolo de tejghea e bunica pe care o punem să vândă, că oricum nu are ceva mai bun de făcut acasă, e mătușa pe care nu o mai angajează nimeni că e bătrână și puturoasă leneșă, e nevasta care dacă tot nu mai are copii de crescut, să facă bine să își umple timpul cu ceva util. Că din 8 ore, 7 le petrece bârfind, nu e treaba patronului.

Ziceam de 2005, anul când a apărut Kaufland în viața noastră. Până atunci, cumpăram ce era de cumpărat de la magazine mai mici. Unul era chiar în apropiere de blocul meu, iar când s-a deschis, cu toții eram foarte plăcut surprinși de atitudinea vânzătoarei. Noi eram obișnuiți cu acriturile comuniste care sâsâiau dincolo de tejghea ca niște șerpi deranjați, care așteptau să le ceri odată ce voiai și să pleci, nu să pui întrebări despre marfă sau să cumperi mai mult de 3 chestii. Și astăzi mai întâlnesc atitudinea asta: „Hai, ziceți recepede, cu ce vă servesc!”. Ei bine, în marea de vânzătoare scârbite, apăruse o doamnă tânără, care ne vorbea frumos, ne servea cu zâmbetul pe buze și avea răbdare să cumpărăm tot ce ne trebuia. Era patroana. De-aia se purta așa de frumos. După o vreme, nemaiputând să stea tot timpul la magazin, familia care avea magazinul respectiv a angajat două vânzătoare. De atunci s-a dus naibii totul. Vânzătoarele nu aveau interesul să îți vând cât mai mult (sau atât la ducea pe ele capul să priceapă), îi repezeau pe clienți și, în câțiva ani, magazinul a falimentat.

Îmi pare rău de oamenii faini care fac comerț, dar atitudinea tănticilor care vând în magazinele mici mă determină să nu le mai trec pragul decât în cazuri de strictă necesitate. Trăiască toate corporațiile mari și rele, care își școlesc angajații și îi obligă să se poarte frumos cu clienții!

16 thoughts on “Uite de-asta se închid magazinele mici, de cartier”

      1. E tocmai pe dos…dai pe datorie te inchizi al doilea.Primul se inchide cel care nu da pe datorie.

  1. Ai mare, mare dreptate. Eu stau la periferie, in cartier nou si cand m-am mutat acum 7 ani era pustiu. Daca nu aveam paine in casa trebuia sa imi fac deoarece pana la Auchan faceam jumatate de ora pe jos ca nu exista nici transport in comun, nici privat. Apoi s-au mai asezat lucrurile, au apărut chioscuri etc. In urma cu trei ani a aparut un magazinul de langa bloc, mai maricel si cu prețuri decente. La inceput au vandut patroanele si mergea totul strună. Era aproape si tocmai născusem si trebuia sa ma misc repede. Apoi au angajat vanzatoare si au inceput sa nu dea pe datorie (adica mai uitam banii in casa), nu puteam plati cu cardul cumparaturi mici si nu vroia sa dea chipsurile castigate la promo. Dar tocmai se deschisese carrefour market vizavi de blocul meu si mega mare langa blocul meu. De atunci nu am mai calcat acolo si doar la supermarket ma duc. Unde mai pui ca gasesc mereu promotii si fac economii. So, ai mare, mare dreptate cu ceea ce ai scris.

  2. Ideea e ca nu doar magazinele mici or sa aiba in viitorul apropiat. Cat de curand si lanturile de supermarketuri sau mall-uri vor fi inchise din pricina migrarii online.
    Studiu de caz: America, unde toata lumea mergea in mall-uri ca si cum ar fi un loc in care mergi sa iti etalezi hainele, sa descoperi lume noua si chiar sa te intalnesti cu persoane apropiate. In prezent o buna parte din aceste mall-uri sunt locuri pustii, trec spinii prin ele datorita mutarii online a business-urilor. (Video aici: https://www.youtube.com/watch?v=BBmvMpZCNJg)

  3. Magazinele astea mici, marea lor majoritate, s-au dus naibii din doua motive, strans legate intre ele: aparitia supermarketurilor si atitudinea de cacao (sau pot sa zic „cacat”?) a celor ce vindeau in ele.
    Alea care mai supravietuiesc o fac pe motivul ca suplinesc marile magazine care-s prea departe de cartier, coroborat cu transportul in comun de cacao (sau pot sa zic „cacat”?).
    Cat am lucrat peste ocean, acolo aveam magazinele astea de cartier, cu preturi maricele, dar deschise pana mai tarziu (de aia se si numesc „convenience stores”, ca-s aproape si deschise pana tarziu) sau niscai supermarketuri la 10-15 minute cu masina. In alte state n-aveam nici pe astea, singura optiune era drumul cu masina.
    Acum, la sat in Romania am asa: un butic de cartier la 200m de casa, un supermarket mic la 1 km, in centrul comunei, sau alt supermarket, la vreo 2-3 km, intre sat si oras. Evident ca odata ajuns acasa si avand nevoie de o paine sau doua sticle de suc, o sa ma duc la magazinul de cartier.

    1. Dar in tara asta de cacao sau de cacat se deschid super,mega,hipermarket-uri la fiecare colt de strada…si cand vrei sa iti iei un pachet de tigari nu mai poti la ora 10 ca e inchis,iar pe buticar l-ai inchis cumparand de hypermarket…Deci…o sa ne cacam cand e deschis la hypermarket si o sa avem salarii ca la…HYPERMARKET

      1. Incearca in Franta sa iti iei un pachet de tigari la ora 10 seara. Si nu, pe buticar nu l-ai inchis cumparand de la hypermarket. S-a inchis el, cu atitudinea de cacat. Imi amintesc prin 2005 cand erau putine hypermarketuri si plin de buticuri de cartier, cu marfa proasta si vanzatori care aveau atitudinea de CACAT, care te inselau la cantar si la rest, iar patronii aveau SUV-uri in leasing (ca asta era primul lucru pe care-l faceau dupa ce se vedeau patroni de butic) si le parcau in fata magazinului, unde aveau loc rezervat cu doua-trei cutii goale de banane.
        Astia care mai exista o fac pentru ca suplinesc hypermarketurile, si mie la ora 20:00 daca imi vine chef de apa minerala si nu am, evident ca merg 200 m pana la magazinul de la colt (care se inchide la 22:00 btw), nu 2 km cu masina pana la „Carfur”. Cam peste tot pe unde am lucrat in lumea asta, magazinele de cartier au nisa lor: suplinesc hypermarketurile, au preturi mai mari (logic!) si program de lucru mai extins, pe cat posibil, iar unele chiar non-stop.
        Zau ca nu mi-ar placea sa ma intorc in anii de dinaintea aparitiei hypermarketurilor la noi.

  4. De vreo 7-8 ani ma aprovizionez aproape exclusiv din supermarket si nu mai cumpar aproape nimic din buticuri. Motivele sunt multiple: produse vechi (magazinul de cartier nu are rulaj), lipsa de diversitate a marfurilor, conditii de pastrare (unii se calicesc sa tina pana si frigiderele de bauturi vara) si igiena (painea mai vine si acum in navete de plastic, si sta acoperita cu un tifon – asta in cazurile fericite), etc.
    A aparut de ceva timp o gaselnita: multe buticuri din Bucuresti au PayPoint sau alta solutie de plata a facturilor – aici, alt romanism: la unul din aceste magazine, femeia care se ocupa cu acest lucru insista de fiecare data sa rotunjeasca suma pe care o aveam de plata. De ex, aveam de platit 78,30 lei, ea imi zicea ca pune 80 lei. Am inteles odata, de doua ori, dar pana la urma a devenit enervant sa ma tocmesc cu ea si am renuntat sa mai platesc la buticul respectiv. Am gasit altul, de fapt un magazin mai rasarit, unde imi da restul pana la ultimul ban.
    Asta nu-mi place la buticari – au tendinta de a ciupi clientul prin orice mijloace. Eu inteleg ca se poate crea o atmosfera mai intima intre un buticar si un client obisnuit, dar asta n-ar trebui sa afecteze profesionalismul vanzatorului. Suna ciudat (pentru romani) sa vorbesti de profesionalism in astfel de cazuri, dar eu asa consider — ai de facut o treaba, fa-o cum trebuie, indiferent ca vinzi ziare sau dai cu matura.

    PS: eu n-am avut nicio problema cu atitudinea vanzatorilor din buticuri, cel mult m-a deranjat cateodata o prea mare familiaritate din partea lor, dar nu m-am bagat la barfe cu ei.

  5. am 2 magazine mici, de cartier, unul langa celalalt. au preturi bune si cumpar de la amandoua, desi din unul cumpar mai mult. au de toate de la aluat congelat la oregano, 6 tipuri de paine, laptele Pecica pe care`l beau de ani zile si multe produse facute in Arad. nu stiu cum inghesuie in 2 garaje atatea produse dar nu a fost ceva sa vreau si sa nu aiba (exceptand carne cruda). au si preturi cinstite. sa le tina zeii economiei sa fie tot asa ca m`am saturat de hypermarketuri.

    1. ps. ca sa completez ce s`a spus mai sus, magazinele mele de cartier au rulaj mare (la orice ora, fie ca e 7 dimineata sau 10 seara mai sunt vreo 2-3 oameni care cumpara si inca 2-3 care`s afara la cafea, bere si tigara), au produse proaspete si chestii premium (unt Lurpak, cafea Lavazza, hartie igienica Zeva, salam de Sibiu Agricola, detergent lichid Ariel, etc), se poate plati cu cardul, restul la cash il dau pana la ultimul ban, bon fiscal de fiecare data, fructe si legume proaspete au, ce sa mai zic…perfectiune in comert la 50 de metri de casa!

  6. Eu cred ca se face o confuzie intre magazinele mici, in adevaratul sens al cuvantului si buticarii bisnitari ai anilor ’90.
    Magazinele mici, serioasa nu ar trebui sa cumpere de la Kaufland ca sa le revanda alora produsele mai scump la coltul strazii ci sa lucreze direct cu producatori locali sau nationali. Eventual direct cu distribuitori sau depozite. Astia care merg si cumpara de la Carrefour sau Kaufland si apoi revand la chiosc nu se pot numi afaceristi. Astia-s niste buticari bisnitari care din anii ’90 au pastrat fix acelasi model de business si aceeasi mentalitate. Astia nici n-ar merita compasiunea atunci cand pun lacatele pentru ca de regula sunt oamenii care platesc vanzatoarele cu mai putin decat minimul pe economie si 90% din ce vand se bazeaza pe evaziune fiscala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.