De unde atâta răutate?

Zilele astea, la mine pe Facebook a fost plin de ouă strălucitoare (cu glitter, adică sclipici), de urări de bine, de Hristos a înviat, dar mai ales de poze cu oameni relaxați, înconjurați de familiile lor, mese încărcate, mâncare bună și frumos aranjată, zâmbete. 

Și-au mai fost și cele câteva excepții, oameni care înotau împotriva curentului doar așa… ca să fie iarăși diferiți. O astfel de persoană zicea că acasă (pe unde erau plecați oamenii care nu-s din capitală) totul e bine și perfect, capitala e nașpa, „dar totuși ne întoarcem și stăm aici și ne plângem de orașul mare și aglomerat care-i mai nasol decât locurile perfecte din care am ales să plecăm?!”.

Alții ziceau că e liber și frumos orașul și că ar fi mai bine dacă ar rămâne moldovenii pe la casele lor, fără să se gândească dacă moldovenii (sau oltenii sau aredelenii) ăia nu cumva sunt medicii care-i tratează, bucătarii care le dau de mâncare, profesorii care le învață copiii, șoferii care îi transportă, poate gunoierii care le ridică deșeurile, femeile care le curăță casele și birourile și așa mai departe.

Urâm (și suntem urâcioși) doar de dragul de a fi altfel. Superioritatea asta – „sunt născut și crescut în București, tu ești un provincial fără valoare” (sau invers: „sunt ardelan din tată-n fiu, de o mie de ori mai bun decât miticii„) – nu e cu nimic diferită de rasism. Iar rasismul nu e altceva decât superioritatea celui care a avut șansa de a se naște într-o familie de albi, de exemplu, față de cel care s-a născut într-o familie de țigani. Sau negri. Sau asiatici. Pe scurt: RASISMUL ESTE STUPID, cred că sunteți de acord cu mine.

Sper că ați petrecut bine alături de familiile voastre și că nu ați stat să analizați cât de gol e orașul fără „vinituri” (în zona mea, viniturile sunt ăia viniți de prin alte părți).

4 thoughts on “De unde atâta răutate?”

  1. Eh, nimic nou sub soare. Recunosc, am fost fericita ca am vazut si eu 4 zile libere in Bucuresti, nu imi venea sa cred ca am facut doar 12 minute din Baneasa, pana la mama in Drumul Taberei :O:O:O. Intr-adevar, s-a simtit ca era lumea plecata acasa. Dar, nici eu nu-s de acord cu ura asta, pentru ca nimeni nu vine din prea mult bine.
    In schimb, mereu o sa am ceva cu astia care aglomereaza traficul aiurea, pentru ca aleg sa isi duca copiii la mama naibii la scoala, sau sunt prea departe de servici, ca atunci cand si-au cumparat locuintele, nu au stat sa analizeze tot.
    Eu am stat aproape 8 ani cu chirie, doar de ambitia de a nu ma muta la celalalt capat al Bucurestiului, ca sa nu pierd 2 ore, zilnic, in trafic.
    Pentru mine, proximitatea fata de o scoala ok si fata de locul de munca, mi se pare prioritara, in alegerea unei locuinte (pe langa conditiile de secol 20). Nu stiu cum pot oamenii sa se increada in promisiunile dezvoltatorilor si sa cumpere in zone fara infrastructura, canal, scoala, gradinita. Cat de tare valoreaza pentru ei timpul, banii si munca lor? Dar, in fine, nu e treaba mea.

    Una peste alta, la traficul din Bucuresti se mai adauga si transportul in comun, de cea mai josnica conditie. Cum nici mie nu imi place sa merg cu mizeria de RATB, asa ii inteleg si pe restul, care aleg sa stea in trafic, dar sa aiba un pic de confort.
    Nu cred ca merge nimeni cu masina, din prea mult bine, mai ales ca sunt extrem de multi soferi care habar n-au sa conduca si probabil ca ar lasa masina acasa, bucurosi, daca ar putea.
    In fine… ura apare din frustrare. Te frustreaza aglomeratia, te frustreaza nepasarea autoritatilor… singura solutie e sa il scuipi pe celalalt, ca e din alt oras. Desi, poate ala e mai civilizat decat tine si tot neamul tau, la un loc.

    Din pacate, ura asta incepe sa ma atinga si pe mine. Nu neaparat la capitolul asta, dar asa, in general, incep sa hateresc chestii si nu imi place. Am ajuns sa incerc sa imi controlez iesirile si frustrarile. Eu sunt o persoana foarte calma, foarte zen, cu multa buna dispozitie, dar uite ca, din cauza celor din jur, incepe sa ma afecteze negativismul asta. Incerc din rasputeri sa vorbesc despre lucruri bune, sa ma gandesc la lucruri bune si la oamenii care imi fac bine. E nasol, daca asta a devenit un efort din partea mea. Ceva nu e bine.

    1. Deci eu chiar pot înțelege frustrarea voastră. :( Și mă bucur că am fost atât de vehementă atunci când Sebi tot insista să ne mutăm în București, în urmă cu câțiva ani. Am zis că prefer să câștig mai puțin decât să dau banii câștigați pe benzină și doctori, că aș sta în trafic și aș consuma aiurea combustibil și aș face vreun cancer, ceva, de la poluare. Nu mi-a plăcut niciodată aglomerația din București, nu mai mult de câteva zile la rând. E OK să simți că trăiești, dar când trăiești zi de zi în nebunia aia, parcă mai bine nu.

      Și, cum spuneam, încă mă felicit pentru alegerea făcută atunci. :)

      1. De cateva ori am incercat sa imi schimb locul de munca, pe considerent de salariu mai mare. Salariul mai mare venea la pachet cu niste compromisuri: naveta de 2h dus/intors, stres, mediu naspa.
        Mutarea la sat a venit cu un compromis principal: dependenta de masini. Altfel, fac maxim 30 de minute pana la lucru, cand e aglomerat. Pana in oras ajung in 5-10 minute, depinde de traseu. Urasc aglomeratia, taranii de oras, mizeria, imi plac orasele mici/medii, spatiile largi si linistea. Daca as putea, m-as muta maine la munte: minim 1,5 ha de teren, gard american, casa in mijloc, copaci pe langa garduri.

  2. Treaba asta cu ura si rautatea e intiparita in codul genetic al romanului, poporul ala care se recomanda ca fiind cel mai ospitalier. Si in diaspora problemele se pun fix la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *