Ne vedem joi: un vlog un pic haotic

A treia săptămână, al treilea vlog, un pic haotic. Am avut o săptămână plinuță – nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am zile pline, asta e sigur.

Am început cu plângerile de dimineață, vă arăt un pic din caravana GO ROMÂNIA, care a adus la Castelul Corvinilor (și în turneu prin toată România) polonezi fani Dacia, oameni care refac, simbolic, traseul pe care îl făceau polonezii la mare, în anii comunismului (înainte de 1989). Au traversat toată țara și au ajuns la Marea Neagră. 

Apoi, am participat la deschiderea unei expoziții intitulate „Pașii României prin comunism și capitalism”, dar căreia eu prefer să îi spun Muzeul Comunismului din Hunedoara. Expoziția poate fi vizitată, biletul costă 10 lei și detalii găsiți aici.

A venit weekendul, am fugit la țară. În oraș era imposibil de stat, erau peste 35 de grade și cod portocaliu de tot felul, în sudul țării era cod roșu de caniculă. Noi am dat de vreme bună (24 de grade) și apoi ploaie. Sebi a făcut clătite, toată lumea a prăjit carne și cartofi, ne-am porcit, toate bune și frumoase.

Ne-am întors acasă la cel mai fain apus de soare pe care l-am văzut vreodată. M-am bucurat că s-a răcorit afară, am mers la recepția a două terenuri de sport.

Apoi m-am vopsit. Pentru că la Kaufland nu găsesc Garnierul meu portocaliu, am riscat cu un Palette nr. 678. Pe cutie era un roșu așa și-așa, dar am stat cam mult cu vopseaua pe cap și rezultatul este foarte roșu.

Apoi am mâncat din nou spaghete Carbonara și… gata.

Video-urile pe care le fac sunt filmate și editate cu minunăția de telefon Samsung Galaxy S7. Dacă vă plac, abonați-vă, vorba aia, dați un like, un share, o măslină, o atenție.

Foto: Vlog, de la Shutterstock

4 thoughts on “Ne vedem joi: un vlog un pic haotic”

  1. Doua intrebari:
    1. Unde e Muzeul Comunismului? Nici din linkul tau nu m-am prins unde e adresa… Vad o poza cu un traseu de la Castelul Corvinilor dar nu pricep unde duce.
    2. Acolo unde ai gasit 24 de grade, e departe de Hunedoara? Se gasesc case, terenuri de vanzare? Ma bate un gand…

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.