Ziua mondială fără tutun: ce glumă bună!

Cică azi, 31 mai, este Ziua Mondială Fără Tutun. Așa zice un document Word atașat unui mail pe care l-am primit de la Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara.

– Așa, și?, vor întreba fumătorii.

ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN (World no Tobacco Day – WNTD) 31 mai 2016

În fiecare an OMS şi partenerii săi naţionali celebrează pe 31 mai Ziua Mondială Fără Tutun (WNTD), pledând pentru politici eficiente de reducere a consumului de tutun. În cadrul WNTD 2016, OMS şi Secretariatul FCTC pregăteşte adoptarea ambalării neutre (sau a pachetelor standardizate), o măsură ce restricţionează utilizarea ambalajului ca formă de publicitate şi promovare a tutunului – recomandată deja de Ghidurile de implementare a articolelor FCTC 11 “Ambalarea şi Etichetarea Produselor de Tutun” şi 13 “Publicitatea, Promovarea şi Sponsorizarea Tutunului”, adoptate la a treia Conferinţă a Părţilor din 2008. În consecinţă, WNTD 2016 are tema: “Următorul pas FCTC: ambalarea neutră a produselor de tutun”, se desfăşoară sub sloganul: “Un singur mesaj pe pachetul standard de tutun: avertismentul de sănătate!” şi are ca scop: informarea decidenţilor, a societăţii civile şi a publicului în privinţa unui pas major către diminuarea atractivităţii produselor din tutun, care trebuie considerat o parte a pachetului cuprinzător de măsuri multisectoriale stipulate de alte articole FCTC.

În Uniunea Europeană: vârsta medie de începere a fumatului era de 17,6 ani, iar proporţia celor care încercaseră să renunţe se ridică la 59% – ambele cifre staţionare între 2012 – 2014. În general mai mult de jumătate dintre fumători experimentaseră renunţarea la fumat. De menţionat că printre cele câteva ţări UE cu procentaj sub 50% se găseau tocmai vârfurile de scală menţionate mai sus: Grecia cu 45% şi Bulgaria În România: prevalenţa fumatului curent era de 27%, iar a ex-fumătorilor de 13% la cohorta 15+.

Reamintim că în 2011 studiul GATS România găsea prevalenţa fumatului curent de 26,7% compusă din 37,4% M şi 16,7% F. Între 2012 şi 2014 fumatul curent înregistra o descreştere de 3%. Vârsta medie de începere a fumatului era de 18,4 ani, iar proporţia celor care încercaseră să renunţe se ridică la 58%, fără schimbări importante între 2012 – 2014.

Așa-i că nici nu v-ați obosit să citiți ce scrie mai sus? Treaba stă în felul următor: ziua fără tutun este cea mai bună glumă pe care le-o poți spune/face fumătorilor. De-ai dracu’, azi vor fuma mai mult, pentru că nu le spune lor nimeni ce să facă, da?

Știu, pentru că și eu am fost unul dintre ei. Și pe mine mă enervau instituțiile statului care încercau să se bage în viața mea, în casa mea, în plămânul meu.

Mi-au pus imagini „șocante” pe pachetele de țigări, mergeam la chioșc și ceream „țigări fără cancer”. Mi-au scumpit viciul, m-am orientat către tutunul unguresc, vrac. Mi-au interzis fumatul în umele locuri, am evitat să mai merg în acele locuri.

Fumătorii sunt niște oameni foooaaarte încăpățânați, tocmai pentru că le e teamă să nu se atingă cineva de viciul lor. Ca fumător, trăiești cu teama constantă de a nu rămâne fără țigări sau de a fi pus în imposibilitatea de a fuma pentru o perioadă lungă de timp (câteva ore, gen). Este crunt! De-asta, chiar dacă oamenii din jurul meu nu renunță la fumat, eu știu sigur că nu mă voi mai lăsa niciodată pradă acestui viciu mârșav.

Da, m-am îngrășat. Voi slăbi. În timp, pot să dau jos kilogramele acumulate de când m-am lăsat de fumat și pe cele pe care le aveam dinainte. Nu o să aleg niciodată să fumez ca să slăbesc, e cea mai mare prostie.

Revenind, fumătorul nu se lasă de fumat pentru că-i spun părinții, prietenii, copiii sau doctorul. Fiecare fumător care vrea cu adevărat să renunțe la fumat va găsi la un moment dat „scuza” perfectă ca să o apuce pe cărarea nefumatului, dar trebuie lăsat să o facă singur, în termenii aleși de el, nu forțat, nu amenințat.

Ah, OMS vrea să le vândă pachete de țigări cu design minimalist? Pachete de țigări fără design, fără nici un pic de branding? Ce să-ți povestesc. Că fix pentru design fumează ei, sau pentru gustul țigărilor, sau pentru povestea brandului, nu pentru că sunt dependenți și pentru că au nevoie de țigări ca să se simtă normal.

Altfel, cam asta e atitudinea fumătorilor față de țigări și fumat:

– Mă simt rău!
– E de la fumat.
– Eh, nu e așa de nasol, lasă că trece.

Family-Guy-explaining-every-smoker-ever

7 gânduri despre „Ziua mondială fără tutun: ce glumă bună!

  1. haha ai avut dreptate, nu am citit nimic din comunicatul ala :)
    cred ca e doar o chestie de „awareness”, ca si ora pamantului cand trebuie sa stingi becul si sa te gandesti la factura de la enel.
    cunosc fumatori si toti fumeaza pentru ca asa vor ei si ca le place. stiu riscurile de sanatate, nu`i intereseaza pozele morbide de pe pachete, in concluzie oamenii astia se pot lasa numai daca ei isi doresc asta si nici o forta nu`i poate convinge in afara de ei insisi.

  2. Va salut cu drag, am fumat, am reusit sa ma opresc si toate acestea datorita propriei vointe, nu pentru ca am fost constransa intr-un fel anume, consider ca fiecare trebuie sa-si impuna anumite reguli si sa decida ce este mai bine pentru propria viata, toate cele bune!

    1. Exact aşa şi eu. Când a venit vremea să mă las de fumat, m-am lăsat şi nu mă mai apuc vreodată, pentru că ar fi cea mai mare prostie pe care aş putea să o fac.

  3. Ce m-am regasit in cuvintele tale. Iar comunicatul… e beton! Aia cu ambalarea neutra… e geniala. De parca eu cand cumparam tigari ceream de-alea cu desene animate. Le cumparam dupa denumire. Deh, asa e cand ajung sa faca legi fetele de la PR.

    1. Păi da. Ziua fără tutun, cum spuneam, e o glumă bună. Nici un fumător nu va zice: vai, azi să nu fumez, că e ziua fără tutun. Doar dacă nu are bani de țigări. Atunci, da, e ziua fără tutun.

Comentariile sunt închise.