Iarăși ne-am apucat de zugrăvit

Pentru că ne ședea prea bine odihniți și dormind nopțile, dar mai ales pentru că nu se mai putea trăi în bucătăria aia cu pereții toți afumați, am pus piciorul în prag și am zis: gata, ne apucăm de zugrăvit! 

Ce noroc că aveam deja vopseaua lavabilă și nu mai trebuia să dau banii și pe ea! Am zis că bugetul mi-ar permite chiar și o schimbare a gresiei, pentru că pe lângă pereții murdari, și gresia e toată spartă (are 17 ani și pe vremea aceea nu erau adezivii de astăzi, așa că a fost lipită cu ciment, au rămas goluri de aer, s-a crăpat). Ce bine, totuși, că nu m-am grăbit să cumpăr gresia!

Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când ne apucăm de câte o renovare, depășim lejer bugetul inițial. Nici de data asta nu ne-am dezmințit: de la „nu ne trebuie decât un pic de amorsă și niște bandă de mascat am ajuns la hai să schimbăm toate becurile din casă cu LED-uri„. Și dacă tot ne-am apucat, vorba aia, hai să schimbăm și întrerupătoarele, că alea vechi consumă curent aiurea (pâlpâiau becurile cu consum mic, semn că pe acolo curgea curent), hai să mai luăm niște bandă adezivă, ne trebuie și o cutie de vopsea pentru țeava de gaz, să luăm acest trafalet dar și două cozi de lemn pentru a zugrăvi mai ușor, nu au ajuns cele trei pachete de folie pentru acoperit mobila, am mai luat patru și le-am terminat pe toate.

Lista continuă destul de mult… o să fac, la final, un total al cheltuielilor, pentru că am păstrat toate bonurile de la Dedeman și chiar sunt curioasă care e amendapentru că am vrut să zugrăvesc. Inclusiv hota am schimbat-o, apropo.

Cel mai greu a fost să golim bucătăria, să adun toate obiectele care erau expuse peste tot. Apoi am tras în mijloc mobilierul pe care nu l-am putut duce altundeva (masa și scaunele sunt într-o altă cameră) și am trecut la mascat faianța cu folie și bandă adezivă specială pentru zugrăvit. A naibii folie, ne-a mâncat zilele, se lipea peste tot și de ea și de tine, numai de pereți nu. După asta, am acoperit cu ziare pe unde am putut, pentru că folia e foarte subțire și nu vreau să am amorsă sau vopsea pe gresie, când om termina. Toate astea ne-au luat două zile.

Într-un final, când au fost toate acoperite, Sebi a dat cu amorsă pe pereți și tavan și eu m-am apucat de dat cu culoare. Nu mai știam exact ce culoare am în cele trei cutii, când le-am primit am putut să îmi aleg exact nuanța dorită, dintr-un paletar. Inițial am zis că vreau verde, apoi că vreau și portocaliu – până la urmă se pare că nu am vrut să amestec culorile și am ales aceeași nuanță de portocaliu ceva mai închis decât ce aveam pe pereți. Cred că după ce se usucă va fi la fel ca înainte, doar că va fi un portocaliu curat.

Cât despre calitatea vopselei, pot spune că nu am lucrat niciodată cu o vopsea atât de bună. Am mai zugrăvit, de când stăm în apartamentul ăsta am dat la pensulă și bidinea de mi-a ieșit pe ochi și o singură dată am avut parte de vopsea de calitate, un verde pe care l-am folosit în sufragerie. În rest, amețeli care nu prindeau pe perete, fie din cauza calității slabe, fie din cauza amorsei slabe. Ei bine, acum am avut și amorsă bună și vopsea excelentă.

Vopseaua este Dulux Diamond Matte (mai am și o cutie de 5 litri de Dulux Diamond Eggshell). O cutie de 5 litri costă 76 de lire sterline, din ce-am găsit pe net. Adică este o vopsea foarte scumpă, dar credeți-mă că face toți banii. Nu mi-a venit să cred cât de bine aderă, cât de ușor se aplică și cât de eficientă (spornică) este: nu știu exact câtă voi folosi pentru suprafața zugrăvibilă din bucătărie, dar în prima zi am acoperit vreo trei pereți (deci ar mai fi unul plus tavanul) și nu am consumat mai mult de 2 litri. Normal, dacă nu curge de pe trafalet și nici de pe pereți, deci se usucă imediat!

Am câteva (două) regrete: că nu m-am gândit mai din timp să renunț complet la faianță (și eventual să pun alta la chiuvetă și lângă plită/cuptor), că probabil vom termina de zugrăvit și nu mai am bani pentru gresie (și nici nervi, între noi fie vorba, că e imposibil de greu!!!), iar acte de-astea de vitejie nu cred să mai fac în curând.

Despre mobilă nu mai zic nimic. Până să o schimb, o să arunc, pe rând, câte un corp și vom fi nevoiți să mai scăpăm de zecile de vase nefolosite sau să cumpărăm corpuri în care să le depozităm. Csf ncsf.

E foarte obositor. Nu țin minte să-mi fi fost, vreodată, mai greu decât duminică seara, când după o zi întreagă de mutat chestii și frecat faianță și plimbat mobilă, am decis să dăm jos și bucata de tapet lipită în hol în urmă cu 17 ani. Am dat cu cuțitul pe perete până am văzut alb în fața ochilor. Albul era de la var! Varul, pentru cine nu știe, nu este lavabil. Deci l-am răzuit înainte de a aplica amorsă. Este foarte distractiv. Nu mă mai apuc, măcar vreo doi ani, de așa ceva.

Dacă vă plac aceste vloguri, abonați-vă! O puteți face de aici, cu un click pe buton – sau puteți să dați un like, un share, ce vă lasă inima. Mulțumesc!

17 gânduri despre „Iarăși ne-am apucat de zugrăvit

  1. Stiu ce zici, legat de costuri, pentru ca asa patim si noi de fiecare data cand ne apucam sa facem cate ceva prin casa: „hai ca nu costa mult, luam doar aia si aia, iar apoi am terminat, 5 ani de azi inainte nu mai facem nimic!”. :D Dar…dar…realitatea-i mereu alta! Nu socotesti ca-ti mai trebuie si de-aia si de-aia si uite asa ajunge sa coste mai mult decat ti-ai imaginat la inceput. :)

    Eu sunt adepta albului atunci cand vine vorba de culoare….am avut rosu, portocaliu, bej, dar m-am saturat, asa ca am facut peste tot alb acum. E curat si se vede foarte frumos, iar camerele par mult mai mari. Ce sa zic, spor la treaba sa aveti! :D
    Amy a scris pe blog despre… Rochie lunga eleganta albastru regal – new entry in garderoba mea de ocazie

    1. Și eu aș fi făcut alb, doar că Denisa cea de anul trecut iubea culorile și când i-a fost prezentat paletarul, a ales un portocaliu intens pe care să îl folosească în bucătărie și hol. Little did I know că din 15 litri voi folosi doar 3,5 litri pentru toată bucătăria plus o parte din hol! Acum mai am aprox 11,5 litri de vopsea portocalie. De calitate. :)) Dacă mă puneau să aleg anul ăsta, alegeam galben, că am fost eu o dată la cineva care avea un perete galben și era foarte bun pentru selfie-uri. :))

      Dar da. Rațional vorbind, albul e ALESUL. Că accentele de culoare le dai din mobilier/accesorii.

  2. Eu am reusit sa vars o cana de cafea pe un perete in bucatarie. Nici doua luni nu avem de cand ne-am mutat in casa noua si deja trebuie sa zugravim bucataria. Macar e alb, nu colorat, ca atunci ar fi fost jale. In dormitor e un perete vopsit intr-o nuanta „smechera” de verde, preparata la comanda. Sper ca vreo 10 ani sa nu fie nevoie de zugravit acolo.

    1. Vai de capu meu și de zâlele mele!!! Ia-ți vopsea cu teflon. Am văzut la NWRADU mai demult, caut dacă vrei și îți zic cum se numește, e o vopsea super super lavabilă pe care poți să dai și cu vin și rămâne la fel de curată. Cred, nu sunt sigură, că și asta pe care am folosit-o eu este la fel de bună, dar chiar nu vreau să testez cu o cană de cafea hehe. Oricum, e lucioasă! Arată foarte bine și a acoperit rapid. Deci recomand.

      1. @Denisa Bârgău: Chiar te rog sa-mi zici despre ce vopsea e vorba. Asta cu care e zugravit acum clar ca nu e cu teflon, a intrat cafeaua in perete, oricat m-am straduit sa scot petele. Si cum nu mai avem bani dupa toate cheltuielile cu casa, va trebui sa zugravim chiar noi.

  3. Stii de ce simti ca e mai greu? Varsta.
    Lucruri care acum 10-15 ani pareau simple, acum sunt obositoare.
    Asa se intampla incepand cu 35-40 de ani. Deja organismul nu mai are vigoarea cu care eram obisnuiti la 20 de ani.

  4. Aoleu, ma apuca groazaa si pe mine!
    Pana la urma am luat apartament de 2 camere, nu am mai luat de 3, ca au crescut preturile brusc si ne-am trezit ca… ne depasea bugetul. Si ma gandesc cu groaza la renovari… care ar trebui sa inceapa cam intr-o luna. Deja stiu ca vom depasi bugetul, dar o sa incerc sa ma incadrez in el, pentru ca nu am cum sa ma mut in apartament, altfel (nu vreau sa stau cu moloz in casa, prefer sa stau cu chirie inca o luna si sa ma mut cand termin).
    Mobila am sa o iau pe rand (azi un pat, luna cealalta dulapuri, etc). Ma intereseaza sa imi ramana bani de bucatarie, ca fara aia nu prea am cum sa ma mut, din cauza ca o sa am electrocasnicele incorporabile. Si trebuie mobila!!! Oioioiii!!
    PS: Iti recomand un proiect din ala DIY, pentru mobila din bucatarie. Sa o vopsesti in alb (pe cea maro, nu pe cea verde) si poate sa ii schimbi manerele. Asa, ca sa dai un aer nou, pana iti iei una noua (ceva de genul: https://www.youtube.com/watch?v=gNxxjXAI7-Y). Iar pentru hol, unde a fost tapetul, ai putea sa pui un tapet alb cu flori pastelate, gen https://www.dedeman.ro/ro/tapet-as-creation-djooz-956671-hartie-10×0-53-m/p/8042409 . Sunt deja in febra uitatului dupa idei de decorare si de-aia ma apuc de dat sugestii :)))))))).
    Evident, daca mai ai chef de si mai multa munca hahaha :)))
    Sa va fie de bine, noua schimbare!
    Am salvat la bookmark vopseaua aia. Pare interesanta!

    1. Deocamdată nu mai pun nimic în hol, deși aveam tapet fain luat special pentru acel perete, mi-am dat seama că… eu l-am luat mov și pereții sunt portocalii. Așa că rămâne pentru alt perete. Hehe.

      M-am gândit chiar ieri la varianta de modificat un corp de mobilier, că doar atât ne mai rămâne din mobila veche (acum mai sunt trei, de unul scăpăm AZI și pe celălalt mă gândesc cu ce să îl înlocuiesc). Doar că nu mă pricep, ușile sunt cam șubrede și nu știu dacă are rost. Chiar plănuiesc să iau mobilă nouă, fie ea și pe bucăți.

      Cât despre buget: nu cred că există om care să se gândească la toate din timp. Îți recomand să îți faci un folder sau un caiețel în care să notezi absolut tot ce crezi că ți-ar putea trebui. Uite, eu de exemplu nu am luat în calcul că îmi trebuie și mai multă folie pentru acoperit mobilierul și pereții, bandă adezivă pentru mascat, întrerupătoare noi, cu becurile e o altă poveste, care se va regăsi într-un articol separat, urechiușele din plastic care țin cablurile lipite de perete (erau vechi și s-au copt), plus niște chestii care nu știu cum se numesc, pe care le voi cumpăra azi, cred, și pe care le punem la colțuri, ca să nu le rupem, că suntem agresivi! :))

      Să îți faci, deci, un carnețel cu toate astea, să cauți prețurile pe net, să le notezi și la final să adaugi ce ALTCEVA ți-a mai trebuit și să vezi care e diferența…

      1. @Denisa Bârgău: Iti dai seama ca asta am sa fac. Deja am 983479238 de bookmark-uri, favorite salvate si tot tacamul. Trebuie sa le sortez. La mine e naspa ca trebuie sa cumpar tot (electrocasnice si mobila), ca n-am de niciunele. Daca am stat cu chirie, am avut mereu electrocasnicele de aici. Uff..
        PS: daca ai usile subrede, le poti inlocui balamalele, momentan. Daca simti ca inca nu poti sa iti iei un corp nou si bun. Daca totusi vrei sa iei mobilier pe bucati, iti recomand sa cauti un magazin care are mobila din asta, in sistem modular. Cum e Casa Rusu. Ca sa poti sa adaugi corpuri, in timp, din aceeasi colectie. Mi se pare ca si Lem’s ar avea asa ceva. De ei, insa, am auzit lucruri nasoale. Inca nu sunt decisa asupra lor.
        Eu de la Casa Rusu o sa imi iau sufrageria si dormitorul, pe care am sa il iau pe bucati, chiar n-am sa dau 5000 de lei pe un dormitor din prima.
        Asta, ca sa nu transformi bucataria in sorcova :)))).

      2. @Denisa Bârgău:

        Denisa, pentru mobila din bucatarie, americanii fac „reface” sau cum ar veni schimba doar ușile de la dulapuri/ kitchen Cabinets si/sau le vopsesc etc. E mai ieftin decât dacă schimbi complet mobila. :)

      3. Așa este, dar mobila mea are deja o vârstă, ușile sunt vai de capul lor, picioarele la fel. Ea este solidă, dar depășită moral. :) Deocamdată, e bună și asta, deocamdată.

  5. No…să-ț’ zâc ce-am pățât io acu’ trei ani…îmi zâce nievasta:
    „Măi omule…hai să schimbăm uşița care dă din sufragerie în balcon…”
    Io cujet o țâră şi zâc:
    „Dragă nievastă, io-s total de-acord…e singura relicvă din apartament rămasă die la vechii proprietari, die la care am cumparat apartamentul cu vreo cinşpe ani în urmă”
    Nievasta zâce:
    „Ce zâci, cât o costa uşa?”
    Io: Vr’o câtieva milioanie vechi, no…cre’ câ maxim 7-8
    No…şi merem şi ne intieresăm, măsurăm, stabilim, înlocuim uşa. O costat cam cât am zâs io, deci ok.
    No…de aici incepe partea frumoasa.
    Vinie meşterul, o demonteaza pe cea veche, cade cate o bucata de zid din fiecare parte laterala…o monteaza pe cea noua.
    Chemam zugravu’ nost’ meseriaş clasa una, repară tot în urma…ok.
    Zâc: „mă nievastă…dacă tot o vinit zugravu’ nost…hai sa zugrăvim camera, să arate frumos, uniform”
    Nievasta: „Ai dreptatie…zugravim…dar parchetul arata cam rau…l-aş schimba”
    Io: „Die acord…il schimbam. Dar luam ceva bun”.
    Ok. Mers, ales, montat.
    Nievasta zâce: „No…aici ar mere un dresing din ăla frumoos, din peretie în peretie…”
    Io: „Pe mine ma cam lasă rece dressingu’, dar dacă vrei…ia-l”
    Apăi, măi frațîlor, oameni buni…aşa o fost…totul o durat cam o lună…iar când s’ o gătat tăt, io zâc:
    „Mă nievastă…uită-te în camera asta şi uite câtie am schimbat, pornind die la o amarâtă die uşă” :-))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge