Știu că se poartă titlurile de tipul „Am fost la evenimentul X ca să nu mai fiți voi nevoiți să mergeți”, dar nu e cazul. O dată pentru că evenimentul acesta este irepetabil, adică dacă nu ați fost ieri, îl mai prindeți la ediția următoare, și a doua oară pentru că mie chiar mi-a plăcut, așa că dacă aveți ocazia să mergeți la un eveniment 11even, mergeți!
Sebi a fost speaker – mai mult împins de la spate de mine și de organizatori, ceea ce s-a văzut în discursul lui, așa că nu o să insist prea mult, ci o să vă povestesc pe scurt despre ceilalți speakeri.
Formatul conferinței este gândit astfel: 11 speakeri, 11 minute fiecare, o temă centrală în jurul căreia sunt construite discursurile tuturor vorbitorilor. Ideea i-a venit lui Ovidiu Neamțu pentru prima conferință, care a avut loc în 11.11.2011. Nu am întrebat dacă a avut loc și la ora 11!
La Deva, fiecare persoană prezentă în sală a făcut o donație de minimum 10 lei, iar o parte dintre bani vor fi donați fundației care susține pregătirea lotului național de gimnastică artistică din cadrul Centrului Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor Deva, FOR-GYM, fundație înființată de Nicolae Forminte, antrenor de gimnastică.
El a fost și primul vorbitor în cadrul conferinței și a depășit binișor timpul care i-a fost alocat, dar așa e când ai mulți ani de activitate în spate și multe de povestit despre pasiunea ta, căci gimnastica a fost dintotdeauna o pasiune pentru domnul Forminte.
Lenuța Angalita ne-a vorbit despre Fundația Conexiuni, pe care a înființat-o după ce a lucrat cu și printre orfanii României post-revoluționare. A rămas marcată pe viață de orfelinatele cărora li s-a dus vestea – și nu în sensul bun! – în toată lumea, așa că a simțit că trebuie să facă ceva pentru oamenii care se nasc cu mai puține șanse decât noi. Asta cu toate că ea a plecat de acasă la 15 ani, pentru că „mai aveam patru frați și atenția părinților mei, banii lor le erau necesari fraților mei mai mici”. Câți tineri mai gândesc așa astăzi?
Prin munca sa, Lenuța Angalita a reușit să schimbe sau chiar să ajute la înființarea unor legi care incriminează violența în familie, care le protejează pe femeile agresate de soți etc.
Un discurs foarte relaxat l-a avut Velu Călușer, un adevărat luptător, la propriu și la figurat. Plecat la 20 și ceva de ani în legiunea străină, Velu are acum clubul sportiv Pretorienii Deva. Tot el a avut inițiativa Crosului Devei, care a avut loc fix în perioada în care noi făceam Vizită în HD – despre care, promit, o să vă povestesc în curând!
A urmat Alin Gherman, de la firma de curierat DPD, care ne-a povestit cum a ajuns el în firmă în 2009, fix când lovise criza și exact la câteva zile după o ședință prin care oamenilor li s-a adus la cunoștință că urmau să primească salarii cu 10 la sută mai mici. A avut de „luptat” un pic cu colegii de echipă [mi-a plăcut că le-a spus „colegi” cu toate că le era șef de când venise în firmă] ca să-i facă să înțeleagă că el nu era bau-bau, ci un lider venit să-i ajute să iasă din criză.
Soluția pe care a găsit-o a fost să facă o ședință săptămânală, dar nu una clasică, ci o ședință pozitivă, dacă se poate spune așa, în care câte un angajat expunea trei lucruri extraordinare pe care le făcuse în săptămâna anterioară. Echipa s-a coagulat în jurul lui când membrii ei au realizat că Alin Gherman nu este dușmanul și de atunci au crescut frumos, iar el se strâmbă când i se face prezentarea și se vorbește despre meritele lui ca director comercial al DPD, pentru că fără echipa lui, nu ar fi reușit să fie nimic din ceea ce este astăzi. Dar cel mai mult au contat cuvintele de încurajare pe care i le-a spus, după terminarea facultății, cel mai bun prieten al său: „Păi tu să nu te descurci, Aline? Tu poți face tot ce-ți pui în cap să faci!”; aceste cuvinte l-au urmărit toată viața și au reprezentat fundația tuturor lucrurilor pe care le-a făcut Alin Gherman.
Despre Corneliu Birtok-Băneasă v-am mai povestit eu. Este un inventator cu care ne mândrim, pentru că numele său atrage mereu știri pozitive despre Deva și județul Hunedoara. De când am scris eu despre el, Corneliu a mai câștigat încă opt medalii de aur, adică în total, șaisprezece medalii de aur la diferite saloane de inventică, în țară și străinătate.
Foarte modest, Corneliu ne-a povestit cum a ajuns la Liceul Auto fără să fi văzut în viața lui un motor de mașină, astfel că atunci când au fost duși în laborator și întrebați ce văd în jurul lor, ceilalți colegi au mai avut habar, dar el a scris, sincer, „niște motoare”. Nici acasă nu avea mașină, părinți lui fiind profesori, artiști, oameni boemi și probabil nu foarte bogați. Tot ce a învățat a învățat la școală și la bibliotecă, unde studia zi de zi tot ce era de studiat despre mașini și motoare.
„În 1993 nu aveam Internet, așa că eram toată ziua la Biblioteca Județeană și acolo am studiat inclusiv din cărți de prin anii ’30”, ne-a spus, modest, Corneliu. După Liceul Auto, s-a hotărât să devină inginer și să-și aprofundeze studiile în domeniu, așa că a s-a dus la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, care este parte a Politehnicii din Timișoara. Este, dacă vreți, facultatea aproape de casă pentru hunedorenii care nu vor sau nu pot să se ducă în Timișoara la studii. Prima lui mașină a fost o Dacie veche, pe care a montat filtrul supra-aspirant care i-a adus celebritatea. L-a testat timp de doi ani până s-a convins că funcționează, că într-adevăr reduce consumul de combustibil și crește puterea motorului, apoi l-a montat pe mașinile unor prieteni și abia după ce a început să participe la saloane de inventică l-a și brevetat, în parte pentru că la unele saloane internaționale nu poți participa fără ca invenția să fie în curs de brevetare.
Pe lângă aurul primit la aproape toate saloanele la care a participat, Corneliu Birtok-Băneasă a mai primit o distincție care se acordă o singură dată în viața unui inventator. Pare mulțumit cu viața lui, chiar dacă nu cred că o duce extraordinar. Ne-a spus că nu se vede trăind în nici o altă țară, pentru că România este țara lui.
Jurnalista în devenire Angela Novăcescu ne-a povestit cum și-a îndeplinit visul de a vizita o țară care nu se află în topul preferințelor turiștilor: Bosnia-Herțegovina. Pentru că este și desenatoare, Angela a desenat și vândut 10 portrete ca să poată călători în Bosnia și Herțegovina, unde a documentat și scris despre oameni care aveau o legătură cu Timișoara, orașul ei adoptiv, iar apoi despre turismul în această țară. Nu vezi în fiecare zi persoane atât de pasionate de jurnalism, un domeniu care pare tot mai îndepărtat de ceea ce știau alții că reprezintă…
De exemplu, Nicolae Gavrea ne-a povestit câteva întâmplări amuzante din viața lui de jurnalist sportiv. Una e să faci frumos și să prezinți din studio știrile scrise de alții și alta e să te duci la mii de kilometri de casă și să fii nevoit intri în direct [noroc că doar la radio!] din încăperea în care până și regele intră singur!
Alexandru Gruian a făcut ce-a promis: a vorbit puțin și interesant despre idealuri, despre pasiunea pentru jurnalism care nu l-a părăsit niciodată, despre lucruri frumoase, că nu vă pot reproduce mare lucru, dar am rămas cu zâmbetul pe buze după ce și-a terminat discursul.
Pe Valeria Filimon, director al serviciului Ambulanța Deva, am simțit-o foarte deschisă, un om cald, cu capul pe umeri, dar super empatic și dedicat celorlalți. Ne-a vorbit despre medicina de urgență la fel cum vorbesc jurnaliștii despre munca de teren: e multă adrenalină, trebuie să fii făcut pentru asta, uneori nu ai „scule” și trebuie să improvizezi. Și apoi vine partea dramatică: la primul pacient căruia nu a mai putut să-i facă nimic și a decedat, superiorii i-au spus că „și-a deschis propriul cimitir”. E un fel de „botez” în branșă pe care nimeni nu și-l dorește, dar pe care toți medicii [de pe Ambulanță] îl primesc, mai devreme sau mai târziu.
De departe cel mai [neașteptat de] bun discurs l-a avut Alexandra Marcu. De câțiva ani, fata asta se cațără pe toți munții, se ia la trântă cu vulcanii, cucerește vârf după vârf și nu se duce degeaba până sus, ci își mai face și poze cu steagul României și cu tricouri pe care scrie „Visit Deva”. Este unul dintre cei mai prolifici ambasadori ai României în lume și am fost cu adevărat impresionată să o aud vorbind atât de frumos și mai ales atât de coerent despre munte, despre pasiunea ei, despre vise, despre cum să țintești tot mai sus. Când viața îți dă bere, cel mai bine ai face să ceri un pahar cu șampanie – este o lecție pe care ea a învățat-o încă de la doi ani.
Totul bine si frumos… mai baga si tu niste picanterii, niste aspecte mai nasoale, certuri, samd… altfel lumea va crede ca traiesti intr-o perpetua fericire. :)
Păi dacă e bine!
Interesant concept. Ma gandesc ca ar trebui promovat mai mult pentru a avea cat mai multi oameni acces la acesta.