Pe desktop-ul de-acasă am vreo două sau trei hard-disk-uri, unul nou şi celelalte „moştenite” de la Sebi. Adică primite de la el, dar nu de noi, ci „rămăşiţe” de la vechiul lui desktop.
În ceea ce priveşte calculatoarele, sunt foarte împrăştiată. Aveam sute de foldere, dintre care câteva zeci se numesc fie „Temp”, fie „Temporar, pe cuvânt” sau „De pe stick”. Nu există partiţie de pe HDD – şi am vreo şase sau şapte! – fără un astfel de folder! Noroc că Sebi m-a învăţat să-mi organizez măcar pozele pe ani şi-apoi pe foldere ale căror nume sunt lunile şi zilele în care au fost realizate. Organizarea lor în felul ăsta mi-a luat ceva timp, dar a meritat din plin! Acum, am folderul mare de poze, în care există foldere de tipul 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, iar în fiecare dintre acestea sunt foldere denumite 2011 01 01 revelion”. E altă treabă!
Chiar şi cu organizarea asta, restul de fişiere – multe rău! – au rămas împrăştiate prin partiţiile lor. Filme, poze, work stuff, blog, filme în folderul de poze, poze în partiţia „Diverse”, muzică în folderul de filme, ce mai, o adevărată harababură! Unde mai pui că din cauza haosului am reuşit să umplu vreo trei partiţii esenţiale, în asemenea hal, încât nu mai aveam unde să pun pozele. Aşa că Sebi mi-a făcut un pustiu de bine şi mi-a cumpărat un HDD extern de 2 TB. Doi tera! Neam de neamul meu n-a avut atâta spaţiu la dispoziţie!
De câteva zile, cu pauze de Timişoara şi de musafiri anunţaţi sau nu, îmi organizez toate fişierele aşa cum se cuvine. Poze, filme, muzică, work, blog, diverse [aici intră toate porcăriile pe care nu le pot încadra altundeva şi nici nu mă îndur să le arunc], lucrurile stau mult mai bine acum!
Ce-mi place la hardul ăsta este că se conectează la computer ca un stick de memorie. Trebuie alimentat de la priză, apoi se conectează prin USB la calculator şi asta-i tot. Nu ai drivere de instalat, nu trebuie să aştepţi 10 minute ca să îi accesezi conţinutul, pur şi simplu plug and play!
Îmi amintesc că primul meu HDD avea 4 GB. Acum atâta are numai RAM la laptopul de pe care scriu acest articol! Şi-mi mai amintesc că, în 1998, când a cumpărat calculatorul, împreună cu imprimantă şi scanner, tata a dat 20 de milioane pe el. Acum zace aruncat printr-o debara… au trecut 13 ani de atunci. Oare cum o să arate viitorul? În 2024 o să recitesc articolul ăsta şi-o să râd de Denisa din 2011 care se bucura de doi amărâţi de tera?
Misto HDD, insa da, este pentru un desktop. Daca vrei sa-l folosesti si pentru un laptop ceva, chiar daca sunt mai scumpe, ai nevoie de ceva cu alimentare numai pe USB. Datorita capacitatii mari de stocare, unele au nevoie de conectare la 2x USB-uri, insa nu e priza totusi.
Sa-l stapanesti sanatoasa. Pretul e foarte ok pentru 2TB, insa totusi, sunt de parere ca 2TB e totusi cam mult, un 1TB ar fi suficient, acum depinde de volumul tau de lucru :)
conform la ce-am gasit pe google, 1 Tera inseamna 10 la puterea 12. iar cea mai mare unitate din asta este Luma (10 la puterea 64). deci prin 2024, ai putea sa-ti cumperi un hard de 1 Luma :)).
Iti recomand sa-ti mai iei unul pe care sa faci o copie a datelor pentru ca daca iti crapa asta, pierzi o groaza de date…
Zici că o să crape? Eu nu l-am luat ca să stau cu frica-n sân, ci ca să am unde să-mi ţin pozele…
pozele = amintiri, iar hdd-ul extern e stresat rau de la miscare
daca o sa-ti tina 3 ani e bine, dar poate nu-ti trebuie pozele