Cine vrea să meargă la B’est Fest, weekend-ul viitor? Gratis?! Atunci citiţi mai jos. :)
2pi or not 2pi – aceasta este întrebarea, mai ales când eşti la un concert şi nu-ţi prea vine să te aşezi pe nicăieri. Şi nici nu eşti suficient de înaltă să faci pipi 2pi oarecum din picioare.
Ei bine, presupun că ştiţi că există mai multe device-uri care ne fac nouă, femeilor, viaţa mai uşoară în astfel de împrejurări sau situaţii. Că eşti la un concert, la camping sau pe marginea unui drum, dar atât de departe de o benzinărie, încât şi maşina începe să-ţi plângă de „foame”, un dispozitiv care te ajută să faci pipi din picioare nu poate fi decât binevenit.
Bărbaţii sunt nişte fericiţi, ei au fost întrebaţi primii de către Creator ce-şi doresc şi au răspuns: da, da, asta ne dorim: să facem pipi din picioare! Bine, le-a zis Creatorul, atunci orgasmul multiplu li-l dau femeilor. În secolul XXI, femeile pot s-o aibă şi pe asta, graţie acestor „dispozitive”. Felul în care funcţionează l-am explicat aici şi-mi permit să dau link către un articol în care vorbeam despre „concurenţă” tocmai pentru că e vorba despre lucruri diferite.
Aşadar, 2pi or not 2pi?
2pi este un dispozitiv de unică folosinţă, conceput de compania Hyllan pentru a educa femeile în privinţa mersului la toaletele publice. Probabil că dacă aţi fost la concertele Sting şi Roxette, aţi primit unul dintre cele 15.000 de 2pi-uri care le-au fost oferite femeilor, la intrare.
Pe pagina de Facebook 2pi găsiţi cele mai multe informaţii despre produs şi în fiecare zi se postează ceva amuzant sau util despre el.
Weekend-ul următor aveţi ocazia să mergeţi la B’est Fest, dacă participaţi la concursul pe care 2pi îl organizează aici şi acum.
Denisuca.com şi 2pi pun la bătaie două invitaţii pentru toate cele 3 zile de eveniment [B’est Fest, desigur]. Iniţial, premiul consta într-o singură invitaţie, dar cum eu nu pot să ajung, v-o ofer şi pe a mea.
E simplu să le câştigaţi: spuneţi-ne care a fost situaţia cea mai dificilă pe care aţi întâmpinat-o atunci când aţi folosit toaletele publice. Două dintre voi vor fi premiate cu câte o invitaţie la B’est Fest 2011. Concursul se încheie miercuri, 29 iunie, la ora 13:00, ca să aveţi timp să confirmaţi că mergeţi la B’est Fest.
Vor fi luate în calcul doar părerile personale. Desemnarea câştigătoarei – sau câştigătorului, chiar dacă domnii-s mai pudici de felul lor – se va face prin tragere la sorţi. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe site – în pagina concursului, pe pagina de facebook 2pi.ro şi prin email. Invitaţiile le veţi primi la intrare la evenimentul B’est Fest [vă veţi afla pe lista de invitaţi, deci nu mergeţi fără buletin/carte de identitate].
Dacă, în termen de 24 de ore de la înştiinţare, nu veţi revendica premiile, vom realiza o nouă tragere la sorţi.
Liber la comentat şi succes!
UPDATE: câștigătoarele sunt Carmen și Aetana. Felicitări! Veți primi câte un e-mail, să răspundeți repejor!
Facand abstractie de „gunoi” si miros, pot spune ca cea mai urata experienta a fost cand era sa ma duc la vale cu tot cu toaleta ecologica (era montata in panta). Aaaaa….sa nu mai mentionam persoanele care intra peste tine si amenda de 600 lei in caz ca te prinde politia la pipi. :) (vaut la peninsula 2010)
anu’ trecut, la metallica, cand am stat vreo 5 minute in buda, in cea mai mare baltoaca de pipi, incercand sa ma execut stand pe varfuri, fara sa mi se ude adidasii sau sireturile, si sa fiu destul de relaxata pentru a face actiunea! nu mi-a iesit, asa ca am mai asteptat 5 minute pana s-a eliberat alta toaleta, care nu avea o balta atat de mare ca cea precedenta :))
Mnoooo cand am terminat facultatea am primit cadou de la fratele meu o invitatie laaaaaa B’est Fest. Am mers acolo si ne-am pus pe petrecut (eu cu suc si apa). Buba a fost ca am baut prea mult, iar vezica mea prea mica m-a determinat sa fug la toaleta. Buba si mai mare a fost in momentul in care am intrat in toaleta si m-am ingrozit. Trebuia sa o fac pe balerina si sa incerc sa nu ating colacul de la wc, sa nu stropesc, sa nu ma murdaresc si sa nu imi rup gatul. Ma gandeam cat de norocosi sunt barbatii ca fac pipi din picioare si ca tot ce le trebuie este sa aiba simtul gaurii (aka sa nimereasca gaura de la wc). Sunt sigura ca ne-am dori cu toatele ca in loc de echilibristica la toaletele publice sa facem pipi din picioare: mai simplu, mai eficient si mai curat.
Macar vad partea buna a lucrurilor: am facut pipi intr-o pozitie aproape perfecta de echilibristica. Muschii picioarelor mele mi-au multumit dupa aia :D
cea mai penibila faza mi s-a intamplat saptamana trecuta, intr-un club care avea toaleta la subsol. m-am chinuit sa incui usa, mi-am.. uhm..pudrat nasucul, iar cand sa ies, usa nu se mai deschidea. panica. m-am gandit ca as putea sa sun pe cineva, dar nici semnal nu aveam, deci dubla panica.. s-a terminat cu bine totusi, am fost salvata in timp util :)
initial am crezut ca e o gluma dispozitivul dar e chiar tare:))
Eu inca nu am vizitat toaletele publice de la concerte (oricum alte toalete decat cea de acasa, de la serviciu si de pe la prieteni nu vizitez) din motivele stiute de toata lumea.
Mai grav e cand esti intr-o institutie publica, scoala sau spital, si conditiile sunt mai mult decat mizere.
Imi aduc aminte de o toaleta de la spitalul Sf. Spiridon din Iasi, cand m-am operat in 2008, unde am avut un soc. Aveam perfuzii in ambele maini, si am plecat dimineata (cu o seara inainte nu vizitasem toiletul) sa ma spal pe dinti si alte cele… Ajunsa in baie, am constatat cu stupoare ca de fapt chiuveta intra practic in buda respectiva, usa dintre chiuveta si buda nu se inchidea si din cauza perfuziilor nu puteam sa tin periuta. Pe care am scapat-o intr-un morman de 2pi si 2ca mare cat mine.
Jur ca am vrut sa imi cumpar pampers atunci.
PS: continuare … nu m-am mai spalat pe dinti, am gasit o alta baie mai curata, dar la fel de mica, pentru 2pi si 2ca. Traumatizant.
Au fost nenumarate faze prin trenurile patriei (pana apucai sa te cocoti pentru evitarea baltoacelor and stuff, venea urmatoarea statie unde oprea trenul personal)… Dar una dintre situatiile cele mai deranjante a fost cand lucram pe un santier la periferia unui mic oras. Nu era nicio toaleta in zona, iar daca mergeam pe jos pana la pensiunea unde eram cazata, trebuia sa trec de un tir parking, chestie total neindicata. Asa ca, in saptamana aia, de cate ori aveam nevoie 2pi, isi intrerupea lucrul un coleg si ma ducea cu masina la cea mai apropiata toaleta. Nu a fost usor!
Aoleu, una am, care a durat 2 luni. Fiecare om cred ca fost fie la padure, fie intr-o buda care mirosea neplacut si tot felul de lucruri, insa de departe cea mai naspa chestie pe care am indurat-o a fost cat am stat la camin unde aveam baie comuna, 2 la un etaj de cca 40 de camere. Ce gaseai pe acolo si ce activitati aveau alti colegi de camin va imaginati, insa 2 luni am facut numai si numai din picioare. Absolut oribil, insa de atunci apreciez foarte tare buda proprie.
cea mai penibila faza a fost cand puneam muzica intr-un club la o petrecere privata cu niste prieteni si imi trebuia urgent la baie (prea multe beri!!!), am intrat la toaleta…si usa se pare ca nu s-a inchis bine, a intrat o gagica peste mine…dupa care A MAI INTRAT ODATA sa isi ceara scuze :))
Eram intr-un club cu mai multi prieteni, dupa o zi de munca. Oboseala + multa alcool —> mi s-a facut f rau! Am mers la baie sa dau afara…si in toaleta in care am intrat cineva inaintea mea facuse….treaba mare. Mirosea urat, mie imi era f rau….si nu mergea nici cum sa trag apa. am tot incercat vreo 15 minute…si nimic. Dau sa ies…si tipu care era de servici la baie…striga dupa mine…Domnisoara da nu stii sa tragi apa? (o trage el si MERGEEE), si ii zic ca NU-I AMEEEEEU!…la care el spune: Asa zic toate!!! Deci da, penibil!
cel mai urat a fost cand lucram la o mica firma de termopan care avea show-room-ul intr-o fosta spalatorie, la parterul unui bloc. nu era nimic in neregula cu respectivul job in afara de faptul ca nu avea toaleta. daca vruiam sa fac 2pi trebuia sa inchid, sa trec strada si sa ma duc la toaleta publica a pieteii de vis-a-vis. in afara de faptul ca era langa o piata si in afara de necesitati se aruncau tot felul de lucruri pe-acolo s-au intamplat si lucruri mai interesante. ca de exemplu intr-o a trebuit sa astept 10 minute (a se lua in considerare ca nu ma duceam decat chiar daca nu mai puteam, dupa 3 luni ajunsesem sa reusesc sa tin toata ziua fara sa ma duc acolo) dupa tanti care facea curat acolo, ca ea arunca apa cu galeata si nu terminase in toate cabinele si nu lasa pe nimeni sa intre daca nu terminasem. cel mai „frumos” a fost intr-o zi in care s-au facut niste lucrari la tevile de apa de pe strada respectiva si apa a fost oprita in zona…. adica nu s-a mai aruncat apa cu galeata absolut deloc in ziua aia … cred ca aia a fost ziua in care am invatat sa ma abtin
In timpul excursiilor am dat peste atatea toalete.Imi amintesc ca prima data cand am vazu una ecologica nu stiam cum sa o deschid si am tinut usa crapata cat am stat.Plus ca imi era frica sa nu se deschida sa curete pe jos.Noroc ca era noapte si nu era lume.
A mai fost o toaleta de unde curgea apa de zici ca era rau.Insa asta nu ajuta cu nimic mirosul care se simtea de la ceva metri[cam asa se recunosc toaletele la noi]
Nu folosesc prea des toaletele publice, dar atunci cand le folosesc si usa nu se inchide bine, tin mereu de ea pentru ca mi-e frica sa nu intre cineva peste mine (I’m weird like that). Bineinteles ca in una din aceste dati, tinand si de usa si incercand sa nici nu ating „infectiosul” capac de toaleta, echilibrul meu precar s-a destramat si am cazut in genunchi :D
yeeeeeeey…multumesc mult de tot ^_^