Când vine vorba despre slăbit, cure de slăbire, stil de viață sănătos, Internetul este suprasaturat cu articole care mai de care mai convingătoare. Nici nu-i de mirare că sunt atâtea și atâtea articole despre diete, când acesta este, probabil, printre cele mai căutate cuvinte.
Mituri sau idei preconcepute despre slăbit – am adunat de la specialiștii Fares șapte dintre cele mai comune mituri despre slăbit și de ce le demontează nutriționiștii.
1. „Carbohidrații = inamicul nr. 1”
Am ajuns să ne fie frică de coșul cu pâine, însă trebuie să știm că nu toți carbohidrații trebuie evitați. Doar cei rafinați, simpli, din făină albă, dulciuri, snack-uri etc. În rest, există carbohidrați complecși din fructe, legume, nuci, semințe, cereale integrale și fasole, care vin cu un aport de nutrienți și fibre esențiale organismului.
2. „Dacă ți-e foame seara, mănâncă un fruct”
Riști chiar să te îngrași, pentru că fructele conțin fructoză – care, chiar dacă se absoarbe mai lent decât zahărul clasic, conține același număr de calorii care, consumate seara, se depun rapid. Unde mai pui că fructele nu satură, dimpotrivă, fiind ușor acide, riscă să-ți deschidă și mai mult apetitul.
3. „Trebuie să reduci serios numărul caloriilor”
Este parțial adevărat. Într-adevăr, nu poți slăbi dacă nu reduci cantitatea porțiilor și implicit a caloriilor. Însă nu prea mult. Dietele drastice, restrictive, nu pot fi ținute pe termen lung, iar când revii la un regim normal, organismul, speriat de „foamete” și intrat în alertă, va începe să-și facă provizii, iar tu te vei îngrășa la loc.
4. „E bine să mănânci puțin și des”
Dacă faci o obsesie din respectarea celor 3 mese principale și două gustări pe zi, ar însemna să te gândești în permanență la mâncare, ceea ce, într-o cură de slăbire, nu e deloc indicat. E bine să te detașezi și să mănânci mai rar, doar când simți că ți se face foame. A avea 5 mese pe zi ar însemna ca ele să fie extrem de reduse cantitativ, ceea ce se întâmplă mai greu. Ajungi să „ciugulești” mereu, nici nu te saturi, nici nu slăbești.
5. „Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic doi litri de apă”
Peste tot auzim că e bine să bem zilnic doi litri de apă. Recomandarea nu este pentru toată lumea, pentru că nu sunt doi oameni la fel, organismul fiecăruia are nevoi diferite. Unii, spre exemplu, transpiră extrem de puțin, iar metabolismul e zgârcit cu pierderea de lichide. Apoi, contează mediul, temperatura, activitatea fizică desfășurată. Tot lichide consumăm din fructe, legume, supe, ceai… Important este să nu aștepți niciodată să ți se facă foarte sete. Atunci ești deja deshidratat!
6. „E bine să alegi lactatele degresate”
Un alt mit care trebuie demontat: laptele sau iaurtul cu mai puține grăsimi au la fel de multe calorii ca și versiunea integrală a lor, pentru că au adăugați îndulcitori care le îmbunătățesc gustul. Iar procesul de degresare nu este nici el unul prea sănătos.
7. „Când începi cura de slăbire, apucă-te și de sport”
Sportul arde calorii, dar îți dă și o foame de lup, la final. Dacă te apuci de sport exact în perioada în care îți propui să reduci porția de mâncare, riști să le abandonezi lamentabil pe ambele.
______________________________
Drumul spre SILUETA PERFECTĂ este pavat cu multă răbdare… și cu ingrediente naturale
Pentru a scăpa de senzația de foame, vă recomand produsele Silueta Perfectă de la Fares. Capsulele Silueta Perfectă – Controlul apetitului se bazează pe o formulă îmbunătăţită de extracte naturale care menţin senzaţia de saţietate. Produsul a fost testat în combinaţii personalizate de capsule şi ceai la pacientele supraponderale şi a produs scăderea în greutate între 6 şi 8 kg şi grăsimile din sânge, fiind bine tolerat şi lipsit de reacţii adverse. Se poate asocia cu ceaiul Silueta perfectă, pentru un efect mai puternic.
Acidul hidroxicitric din Garcinia cambogia este eficient în suprimarea senzaţiei de foame. Bromelaina din ananas este o enzimă care reduce apetitul prin stimularea secreţiei de colecistokinină (responsabilă de suprimarea apetitului) mai puternic decât alţi agenţi testaţi. Spirulina este o cianobacterie cu un conţinut crescut de proteine şi are valoarea nutriţională superioară proteinelor din legume, fiind denumită un super-aliment. Are rol în scăderea greutăţii corporale prin reducerea apetitului, efect demonstrat în studiile clinice, după 12 săptămâni de tratament. Tărâţele de grâu conţin fibre dietetice care au rolul de a creşte saţietatea şi de a oferi senzaţia de plin, scăzând apetitul. Nu conţin calorii şi ajunse în stomac îşi măresc volumul, creând senzaţia de plin pe o perioadă mai lungă de timp. Frunzele de senna sunt foarte cunoscute datorită proprietăţilor laxative prin conţinutul de senozide care nu se absorb în intestinul subţire, dar sunt transformate la nivelul intestinului gros în metaboliţi activi care influenţează motilitatea intestinului gros, adică stimulează contracţiile peristaltice şi scad reabsorbţia apei, mărind tranzitul. Inulina – fibra solubilă din rădăcina de cicoare – are efect de reducere a poftei de mâncare prin capacitatea de a stimula secreția de peptide gastrointestinale endogene implicate în reglarea apetitului.
Foto featured: Woman measuring body weight, de la Shutterstock
„…4. „E bine să mănânci puțin și des”
Dacă faci o obsesie din respectarea celor 3 mese principale și două gustări pe zi, ar însemna să te gândești în permanență la mâncare, ceea ce, într-o cură de slăbire, nu e deloc indicat. E bine să te detașezi și să mănânci mai rar, doar când simți că ți se face foame. A avea 5 mese pe zi ar însemna ca ele să fie extrem de reduse cantitativ, ceea ce se întâmplă mai greu. Ajungi să „ciugulești” mereu, nici nu te saturi, nici nu slăbești….”
Gresit. Si eu si sotul am slabit fix cu chestia asta (el a dat 18 kilograme in doar 5 luni, doar cu metoda asta, plus ce voi scrie mai jos). Chiar medicul nostru de familie ne-a recomandat metoda asta. A zis clar: „atat timp cat nu ii dai voie stomacului sa i se faca foame, nu te mai gandesti la mancare si iti accelerezi metabolismul pentru ca are ceva de consumat mereu si, evident, nu te mai imbuibi”.
Acum mancam 3 mese principale si intre mese rontaim o banana, o prajiturica facuta in casa , o… ceva acolo. Gustarile le fac in casa (Checuri cu legume, cookies cu fulgi de ovaz, budinci de ovaz, covrigei din faina integrala, batoane de ovaz cu fructe uscate, etc) si luam la noi, in geanta. Si multa apa dupa ele, ca sa ne simtim satuli.
Si, intr-adevar, seara nu mai ajungem lihniti de ne vine sa golim frigiderul.
Evident, a ajutat si schimbarea alimenatiei. Cand am inceput „dieta”, ne era frica ca o sa ne infometam, dar nu a fost asa. Mancam la fel, doar ca am facut mici schimbari:
-Adaugam salata la fiecare masa, fie ca e mic dejun, cina sau pranz. In felul asta, salata umple stomacul si ne saturam mai repede si nu mai simtim nevoia sa mai luam o felie in plus de paine, piure, orez, sau ceva care sa ne faca sa ne simtim satui. Acum sunt pietele pline de salate, rosii, castraveti cu gust. E pacat sa nu ne umplem stomacul cu ele. Unde mai pui ca, poti sa mananci si un lighean de salata, ca nu face nimic. BINGO!
-am invatat sa punem o singura lingura de ulei de masline in salata, in loc sa dam o tura de castron. O tura de castron e echivalentul a 3-4 linguri adica ( o lingura are 120 de calorii, deci adaugam 400 de calorii asa, din aer si apoi ne plangeam ca mancam salata dar tot nu avea efect…lol).
-Ne-am cumparat tigai antiaderente, din alea cu invelis ceramic si din alea cu invelis de piatra. Acum doar un tigaia cu o discheta demachianta si nu mai e nevoie sa adaug ulei la oua ochiuri, omlete sau fripturi la gratar.
La un calcul simplu, am taiat cam 800 de calorii pe zi, doar reducand uleiul de masline la orice. Adica, noi obisnuiam adaugam cate o lingura la fiecare preparat + tura de castron la salata. Asa, la o prima vedere, parea ceva inofensiv, dar daca faci calculul, realizezi…
– fac paine in casa cu faina integrala. Mi-am cumparat tavi de silicon si iese painea perfect in ele, ca nu se mai lipeste si nu se mai arde. Vorba soacra-mii: „ca la magazin”.
– Am inlocuit piureul de cartofi, cu cel de broccoli/ mazare/ dovleac. Inca mancam piure de cartofi, dar seara, fierbem repede niste broccoli, il dam la blender cu un cub de unt si niste parmezan ras si merge struna.
– Am inceput sa „abuzam” de condimente. Am inlocuit delikat-ul cu acele baze de mancaruri de la Solaris. Sunt doar legume uscate si maruntite si dau un gust la fel de bun mancarii. Plus ca nu ne lipsesc din casa usturoiul si ierburile aromate, boia si alte nebunii. Si parmezanul. Acum orice mancare de „dieta” are gust daca pun si putin parmezan ras.
-Am invatat sa citim etichetele de produs. Absolut, fiecare produs in parte are scris pe eticheta cate calorii contine o portie sau 100 de grame. Avand in vedere ca o masa trebuie sa aiba undeva la 300 de calorii (in cazul meu) si 400 (in cazul lui), iar o gustare trebuie sa nu aiba mai mult de 150, e usor sa realizezi daca merita atentia ta acel produs. De exemplu, un baton snickers are 300 de calorii. Un piept de pui cu un piure de broccoli si o salata, are tot atat. Care satura si slabeste si care face doar pofta si dupa aia tot trebuie sa mananci, ca ti-e foame si mai si ingrasa?
-Am renuntat la alimente procesate( branze topite, feliate, chestii semipreparate si alte chestii din astea ne naturale). Da, mai mancam mezeluri, dimineata, dar avem grija sa aiba cat mai putine tampenii pe eticheta.
Un alt truc ar fi sa mancam incet. Da, sotul s-a ales cu boala de refulx din cauza asta, manca ca spartul, manca mult, manca prostii, bea doar apa minerala. Acum, de frica la operatie, e nevoit sa manance incet. Si eu fac exercitiul asta. E un truc simplu: Bagi mancarea in gura si in clipa aia, lasi furculita jos, cat mesteci. Daca tii in mana furculita, atunci ai tendinta sa o umpli cu mancare si accelerezi mestecatul, ca sa bagi mai repede, urmatoarea imbucatura.
Rezultatul? Am slabit amandoi, am invatat sa mancam mai sanatos si, cel mai important, nu ne-am infometat si nu am simtit deloc ca suntem la dieta. Acum, cand mancam in oras, de la 2 feluri+ desert, am ajuns sa mancam doar un singur fel de mancare, fara desert, ca nu mai intra!
Eu sunt fana Fares, imi place ceaiul lor Sveltaflor, de slabit. Eu il folosesc exclusiv ca laxativ, ca isi face treaba intr-un mare fel, mai ales daca mananc tampenii intr-un weekend, bag ceai din ala si dau tot afara.
Acum sunt interesata sa cumpar pastilele cu spirulina.
Dar, pastilele astea „Silueta perfecta” pot fi o minciuna frumoasa, pentru cei care nu au invatat sa faca alegeri sanatoase. Sunt apa de ploaie daca mananca mancaruri la fel de proaste, ba chiar pot face rau. Daca le iau cu gandul de a fi mai satui, dar continua sa manance fix aceleasi lucruri, sau trec la diete extreme, mai bine nu mai cheltuie banii.
„…7. „Când începi cura de slăbire, apucă-te și de sport”
Sportul arde calorii, dar îți dă și o foame de lup, la final. Dacă te apuci de sport exact în perioada în care îți propui să reduci porția de mâncare, riști să le abandonezi lamentabil pe ambele…”
Sunt de acord si nu sunt de acord.
Sunt de acord daca: Persoana care se pune pe slabit incepe sa tina diete stricte, sarace in calorii si se infometeaza (gen, dieta daneza sau alte tampenii).
Nu sunt de acord daca: Persoana care se pune pe slabit (gen eu), nu se infometeaza deloc, ba chiar mananca la fel de mult dar, mai sanatos. Slabesti garantat.
Dar, da, e bine sa inceapa mai intai cu micile schimbari legate de alimentatie si cu sport, dar ceva moderat. Nu chestii istovitoare, din prima. Pentru ca sperie si demotiveaza. E youtube plin de programe din astea, low impact. Ii recomand cu caldura pe cei de la Fitnessblender. Mi-au schimbat viata. Au peste 500 de vide-uri moca de exercitii de la 5 la 90 de minute, pentru toate categoriile si toate nivelurile de intensitate. Chiar nu exista scuze cu ei. Unde mai pui ca nu promoveaza deloc pastile minune si suplimente si alte tampenii, ci doar mancare sanatoasa si… multa!
In rest, sunt de acord cu restul punctelor de mai sus.
Am scris foarte mult, dar sper sa ajute pe cei care citesc si sunt un pic incurcati, in privinta dietei. Procesul de slabire nu e bau bau si hau hau.
Am ajuns obsedata de mancare si de regimuri. Parca ma ingras si cu aer. Stresul este de vina! Si sa nu aud ca nu e bine sa mananci dupa ora sase seara. Ca eu am o foame de lup dupa ora sase! Ceaiul acesta pare interesant, trebuie incercat!
Nici eu nu sunt de acord cu pastile sau ceaiuri de slabit.
Nu cred ca exista ceva care sa te slabeasca fara ca tu sa nu faci nici un efort. Fie ca asta inseamna o dieta, sport sau doar adaptarea unei alimentatii sanatoase .
Eu nu cred in diete, cred in stil de viata diferit. Daca tii dieta drastica e imposibil sa nu te reingrasi dupa o perioada daca revii la vechile obiceiuri.
Eu sunt de acord cu 3 mese si 2 gustari dar intr-adevar reduse cantitativ si nu doar pentru o perioada. La noi in Romania se pune mare accent pe cantitatea de mancare si nu pe calitate..