A mai plecat unul de-al nostru

Moartea nu este un subiect ușor de abordat. Mă gândesc la moarte destul de des, pentru că este parte din viața noastră și trebuie să fiu pregătită sufletește pentru pierderea celor dragi. Oricât de cinic sau de ciudat ar fi, mă gândesc (des) la moartea lor și (moderat) la moartea mea. Moartea mea nu mă va afecta, în schimb, moartea celor pe care-i iubesc, da.

Este groaznic să pierzi pe cineva pe care l-ai cunoscut dintotdeauna. În familia mea sunt puțini, în jur de 10 oameni, dintre care mai trăiesc șase. Șase oameni care erau în viața mea acum aproape patru decenii, când am apărut pe lume. Și se tot împuținează…

Anul ăsta, 2021, a început cu un accident de mașină – mai mult o sperietură zdravănă decât damage. A continuat cu tot felul de lucruri nasoale, a murit bunica lui Sebi, apoi Sebi a făcut COVID, iar veștile proaste au continuat să apară. În loc să răsuflăm ușurați că scăpăm de acest an oribil, în prima parte a lunii decembrie, Gelu, fratele mamei mele s-a dus la spital, pentru că se simțea rău de câteva zile. A stat două săptămâni la ATI, nu cu COVID, ci cu bronhopneumonie. În locul unor vești bune, în ziua de Crăciun am aflat că a murit. 63 de ani, abia se pensionase. Trebuia să se bucure de pensie, de cele două nepoate cu care l-au fericit băieții lui… N-a mai apucat.

Chiar dacă nu eram cei mai apropiați, poate ne vedeam o dată pe an, știam că Gelu e acolo. A fost un unchi bun, cu răbdare moderată față de o nepoată poate prea energică. Amintirile cu el din copilăria mea se amestecă cu amintirile despre tatăl lui, bunicul meu plecat dintre noi și mai devreme, la doar 53 de ani. Ambii au fost pădurari, viața lor a însemnat pădure, vânătoare… țigări. Nu cred că există prea multe poze cu Gelu fără o țigară în mâna dreaptă. Când eram eu mică, Gelu creștea viermi de mătase pe care îi hrănea cu frunze de dud. Și tot când eram mică, Gelu a toaletat odată teiul din fața casei până la stadiul de ciot. Efectiv a nenorocit pomul ăla, îmi venea să plâng de ciudă, pentru că vara avea o coroană foarte bogată care făcea umbră deasupra băncuței de lângă poartă. Nu mică mi-a fost surpriza când, în primăvară, teiul s-a regenerat și a făcut o coroană și mai bogată și mai frumoasă!

Teiul va fi bine. Încă e sănătos și face flori parfumate în fiecare an. Noi suntem mai ramoliți și din ce în ce mai puțini. Și e o senzație foarte nasoală, că mi se îngustează cercul. Noroc că am lângă mine oameni care au apărut după ce am „făcut ochi” și care sper să nu mă părăsească prea curând. Se spune că prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Când familia e tot mai mică, e important să nu rămâi singur.

Pun și aici ce am scris pe Facebook:

Geluțu nostru nu mai este. A plecat acolo unde nu e durere, nici întristare – sau așa sperăm noi, cei care am rămas să îl plângem. Înmormântarea va avea loc marți, 28 decembrie 2021, la ora 13, la cimitirul din Roșcani.
Nu te vom uita niciodată! 🥺

Vă mulțumim că ne-ați fost alături când l-am condus pe Gelu pe ultimul drum. Mulțumiri părintelui Victor Șuiaga pentru nota personală pe care a dat-o slujbei și domnului Popescu, pentru cuvintele frumoase despre viața lui Gelu. E lucru mare să ai un șef care să vorbească despre tine ca despre un om drag. Cred că Gelu s-ar fi bucurat să vadă că are atâția prieteni și că este atât de iubit. Cu toții ne-am fi dorit să stea mai mult printre noi și, cu siguranță, și el și-ar fi dorit să fie cu noi, acum. 🥺
Odihnească-se în pace!

Da, eu sunt ciudata care face poze la înmormântări. Pentru că după ce se așează praful, parcă ai vrea să revezi cu mintea limpede cum a fost, cine ți-a fost alături. Când îți îngropi copilul, soțul sau fratele nu te gândești decât la golul imens pe care dispariția sa ți l-a lăsat în inimă. Îmi pare rău că nu am fost în stare să și filmez toată slujba, dar mai ales discursul fostului șef al lui Gelu și al preotului familiei noastre, doi oameni deosebiți. Gelu nu a prea fost dus la biserică, dar a fost un om cu un suflet bun și asta s-a văzut și în numărul mare al oamenilor veniți să-l conducă pe ultimul drum.