Pe de-o parte, îmi pare rău că nu am poze „înainte” şi „după”. Pe de altă parte, îmi pare bine că nu am poze, că nu m-aş fi simţit prea confortabil să le postez pe blog. Sunt unele lucruri pe care e mai bine să le ţinem pentru noi.
Şi totuşi, să vă povestesc, dacă n-am o poză care face cât o mie de cuvinte. Am puncte negre de mulţi ani şi am prostul obicei de a le bâzâi. Benzile „adezive” care se lipesc pe nas, se umezesc şi apoi se scot cu tot cu punctele negre nu-mi plac, am încercat să le folosesc o dată şi când le-am desprins, s-au luat şi nişte firicele de păr fine. Păi ce treabă am eu să smulg puful de pe nas, să crească mai mare?!
Apoi, mi-am cumpărat ceva demachiant sau soluţie tonică, nu mai ştiu, care promitea să mă scape de punctele negre. Era ceva dacă aş fi şi folosit soluţia respectivă, dar încă o mai am, neîncepută, pe undeva prin baie. Mda, uneori îmi cumpăr chestii pe care nu le folosesc. Sunt femeie, de-aia.
În ultimă instanţă, am zis că risc să mai cumpăr un produs destinat îndepărtării punctelor negre şi mi-am comandat tratamentul-mască Clearskin Blackhead Clearing de la AVON. Câteva zile a stat în baie, eu mă uitam la el, lui nici că-i păsa, până într-o zi, când am hotărât că am cinci minute la dispoziţie şi am aplicat masca pe zonele feţei unde am puncte negre.
Câteva minute mai târziu, după ce masca s-a întărit, am curăţat-o cu apă caldă şi cu un burete natural special pentru faţă. Şi, surpriză!, punctele negre au dispărut! Chiar nu mă aşteptam să fie atât de eficientă masca asta.
Secretul produselor Clearskin Blackhead Clearing constă în acidul salicilic pe care îl conţin. Masca mea are acid salicilic în proporţie de 0,5 la sută; pare puţin, dar uite că-şi face treaba.
Descrierea produsului [am văzut eu pe blogurile de beauty că se practică să pui în articol şi descrierea „originală”]:
EFECT: Masca luptă împotriva punctelor negre, curăţă în profunzime, revigorează şi reîmprospatează tenul. Aplicată pe faţă, îşi schimbă culoarea în alb. De aici, totul merge uşor. INGREDIENTE: Produs pe baza tehnologiei Blackhead Clarifying. Conţine acid salicilic care exfoliază pielea şi controlează excesul de sebum. Acesta penetrează pielea în profunzime, dizolvând punctele negre încă din locul lor de formare şi prevenind formarea altora. MOD DE UTILIZARE: Aplică un strat subţire pe faţă. Aşteaptă până când masca îşi schimbă culoarea în alb şi clăteşte. Se utilizează de 2 sau 3 ori pe săptămână, ca tratament adiţional, completând ritualul de îngrijire a pielii.
Da,este foarte bun pentru punctele negre.Si eu am aceeasi problema,iar de cand il folosesc am scapat incet-incet de ele.
de mult cautam o crema pentru punctele negre, am sa incerc crema pe care ai recomandat-o. tot ce sper este sa fie eficienta si sa-si merite bani
Suna bine, chiar ma gandeam zilele astea ca in ultimul an mi-au aparut si mie o multime si ar trebui sa fac ceva in privinta asta. Acum mai ramane sa o sun pe mama, care e reprezentant, sa mi-o comande. Mi-a fost mai usor sa aleg dupa ce ”am testat-o pe pielea ta” si stiu ca merge..
Dap, eu zic că n-o să-ţi pară rău. Decât să-ţi chinui pielea cu unghiile, cum mai fac eu…
@Denisa Bârgău:
Aplicam inainte metoda naturista, cu spalatul pe fata cu un pumn de malai, dar este mai dureroasa si.. nu mai am rabdare sa car malai in baie, sa fac o dara, sa murdaresc pe acolo.. mai bine o crema facuta special pentru asta si gata :D
numai bile albe :P
Am si eu nevoie de asa ceva din pacate:(
Ai cumva idee daca poate fi folosita si pentru ten uscat?
Nu văd de ce nu ar fi. Eventual nu o ţii prea mult pe piele.
nu prea-mi plac produsele Avon, dar daca imi spui ca e asa bun, trebuie sa il incerc.
Interesant articol.
Am citit zile astea despre creme din ulei pur de arbore de ceai si am inteles ca e foarte eficent impotriva cosurilor.
A incercat cineva cremele pentru cosuri pe baza de ulei din arbore de ceai ?
Eu am incercat cremele pe baza de ulei pur din arbore de ceai de la Thursday Plantation acum un an cand am avut probleme cu cosurile si punctele negre si vreau sa zic ca la mine a functionat. Am scapat de acnee si de puncte negre. Acuma folosesc doar produse pe baza ulei de arbore de ceai pentru tenul meu.
eu am folosit toata gama Clearskin de la avon si pot sa spun ca nu m-au ajutat cu nimic…nu au avut nici un efect…asa ca eu nu recomand