De când am intrat prima dată în această optică din Hunedoara, nici un membru al familiei mele și nici un prieten de-al meu (sau de-ai mei) nu și-a mai făcut ochelari în altă parte. Supărată pentru că în altă parte au încercat (și reușit) să-mi ia de două ori taxa pentru manoperă, am intrat în acest „magazin cu ochelari”.
Am descoperit aici o afacere de familie, în care vânzătorul este în același timp și patron. Iar când patronul este cel care servește clienții, are tot interesul să o facă bine, astfel încât clienții să revină sau cel puțin să le spună și altora despre tratamentul impecabil de care a beneficiat.
Par cuvinte mari, dar haideți să vă dau două contra-exemple (sunt lungi, dacă nu aveți chef, treceți peste ele):
1. O prietenă de pe Facebook povestește că a văzut într-un magazin de cartier niște jeleuri în formă de hamburgeri și a vrut să cumpere două bucăți:
Intru intr’o alimentara de cartier si vad si jeleurile astea haioase la casa, cer doua. „Offf si tu tot din astea vrei!”, zice vanzatoarea si ia produsele puse peste cutia cu jeleuri. „Pai arata haios”. „Atata lume le’a tot cerut azi si m’am saturat sa ma tot chinui sa ajung la cutie”. „De de nu mutati cutia in alt loc?”. „Lasa, ca le si iau de aici!” si baga toata cutia dupa pult.
Logica de comerciant, zice prietena Maddy.
Eu i-am zis că de fapt asta e logica vânzătorului, care nu vede dincolo de salariul pe care îl primește în fiecare lună și nu îl duce capul să facă legătura între faptul că vinde mult și bine și continuitatea sa la locul de muncă (ori chiar existența acelui loc de muncă).
2. În cartierul meu s-a deschis, cu câțiva ani înaintea „invaziei” supermarket-urilor, un magazin micuț, bine aprovizionat (pe vremuri, asta chiar era o chestie importantă, pentru că nu toți patronii de buticuri își permiteau să țină marfa pe rafturi, deci magazinele care nu aveau rulaj mare de marfă nu erau foarte bine aprovizionate). Am intrat acolo în căutare de ceva, nu mai știu ce, și am fost surprinsă de cât de amabilă era vânzătoarea. După ce am stat un pic la povești am aflat că era, de fapt, patroana și întrucât abia deschiseseră magazinul, căutau să angajeze vânzătoare.
După care au angajat niște tăntici care nu aveau interesul să se poarte frumos – la magazin era mereu coadă, nu găseai de toate în altă parte, aveau un orar destul de extins, deci toată lumea din zonă cumpăra de acolo. În timp, oamenii s-au reorientat, iar după o vreme magazinul a fost închis. Acum cred că e redeschis, dar nu am mai intrat acolo de cel puțin cinci ani. Dacă vreau să se poarte cineva urât cu mine, pot merge la un magazin sătesc sau la târgul de sâmbătă. Dar nu vreau.
Revenind la optica OPTODIA, aici dai peste proprietarul afacerii, Ovidiu Cornea, și peste mama sa, care este optician. Și întotdeauna, fără excepție, ești tratat ca un client foarte important, chiar dacă tu ești acolo doar ca să vezi ce rame noi de ochelari au mai adus.
Ultima dată am fost cu mama mea, acum câteva săptămâni, ca să-și facă ochelari. Ovidiu nu era acolo și mama lui nu mă prea știe, așa că am fost tratate fix așa cum ar fi fost tratat orice client (nu preferențial, să zicem). Doamna nu a lăsat-o pe mama să se ridice de pe scaun până nu a fost 100% sigură că i-a determinat/măsurat dioptriile precise și că nu o să-i facă ochelari care să nu-i fie de folos. Și a cam stat pe scaunul ăla, i-a schimbat lentilele, a pus-o să citească de la distanțe diferite etc.
La OPTODIA tocmai a fost instalată aparatură de ultimă generație, așa că dacă vreți să vă faceți cadou o vedere mai bună, vă recomand să mergeți acolo unde veți fi tratați cu respect și unde veți avea parte de servicii de cea mai bună calitate, la prețuri corecte.
Eu nu o să-mi mai fac niciodată ochelari altundeva, asta e sigur. Și pe viitor plănuiesc să îmi fac și ochelari de soare cu dioptrii, pentru că lentilele mele Crizal Prevencia de la Essilor sunt excepționale, numai că atunci când stau mult timp cu ochii în soare, văd totul roșu – și mă cam deranjează.
Adresa magazinului/opticii este: Bd. Dacia, nr. 19, bl. G3, parter, sau mai simplu, stați cu spatele la magazinul Kaufland și găsiți singura optică medicală din zonă – și singura care merită să-i deveniți client.
Intradevar sunt oameni foarte buni si in meseria care o practica si cel mai important in a fi oameni cu clientii lor prin a le oferi pe langa serviciile de calitate si omenia si respectul cuvenit ! Toata stima si respectul!
Morala! Cautati magazinele in care vanzatorii sunt si patroni.