E bine să ai de ales

Mereu mă plâng că sunt balanță nehotărâtă, că dacă mă pui să aleg între două chestii m-ai blocat, pentru că… așa suntem noi, balanțele. Asta deși eu nu cred în zodiac. Poate dacă mă nășteam sub semnul Scorpionului aș fi crezut. Hehehe.

Totuși, dacă stai să te gândești un pic, chiar și fără a avea zodiile în minte, e bine să poți alege. E bine să ai de ales între mai multe lucruri, asta înseamnă că ai mai mute lucruri!

De exemplu, iată ce mi-am notat eu ca răsad pentru articolul ăsta: 

Only the fortunate get to make choices, even small ones – like what will I have for lunch / dinner.

Nu de șmecheră mi-am notat în engleză, ci pentru că așa am gândit-o și de multe ori cuvintele curg mai frumos în engleză, cel puțin în mintea mea. Va să zică, dacă dimineața te uiți în dulap și oftezi, necăjit(ă), că nu ai cu ce să te îmbraci, de fapt nu te poți hotărî cu care dintre cele câteva zeci de outfit-uri să ieși din casă.

Foto: Choosing clothes, de la Shutterstock

Ei bine, gândește-te că sunt oameni care chiar nu au cu ce să se îmbrace, până și hainele rupte sau vechi aruncate de noi le-ar fi de folos. Pare greu de crezut până când vezi cum arată dulapul unei familii sărace.

Când deschizi, pentru a șapteșpea oară, ușa frigiderului doar ca să te uiți descumpănit înăuntru și să declari că nu ai ce mânca, de fapt nu te poți hotărî ce să mănânci din cele peste 50 de alimente cu care ai putea hrăni o familie numeroasă. Ce-i mai trist e că până la urmă o să comanzi pizza și o să arunci o grămadă de mâncare perfect comestibilă, doar pentru că tu nu poți să mănânci trei zile dintr-o ciorbă sau să mănânci același fel de mâncare timp două zile consecutiv.

Foto: Diet decision, de la Shutterstock

Ești norocos; sunt oameni care nici frigider nu au în care să se uite și să vadă că nu au nimic în el.

Când te uiți în folderul cu filme / în contul de Netflix și decretezi că nu ai la ce film sau serial să te uiți, de fapt nu te poți hotărî la care dintre sutele sau miile de ore de entertainment să te oprești, tocmai pentru că sunt prea multe. Dacă ai peste 25 de ani, probabil mai ții minte cum ne uitam, o țară-ntreagă, la Caracatița, Dallas, Destinul familiei Guldenburg sau Familia Bundy, pentru că alea erau toate serialele. Ce bine că acum avem de unde alege, totuși!

Foto: Choice and decisions, de la Shutterstock

Când spui că nu ieși în oraș pentru că nu ai unde să mergi, de fapt nu-ți convine cine știe ce mic detaliu la fiecare dintre zecile de baruri, restaurante și cafenele care există pe o rază de, să zicem, câțiva kilometri în jurul tău. Sau nu-ți place că nu e nici un bar nou. Nu că n-ai avea unde să ieși, doar că nu te poți hotărî care locantă îți displace mai puțin.

Când afirmi că te plictisești și nu ai nimic de făcut, de fapt ești un leneș. Ai un smartphone în buzunar, un laptop sau desktop în apropiere, Internetul te poate ține ocupat până leșini, trebuie doar să închizi Facebook-ul sau 9GAG-ul și să intri pe un site de unde poți învăța ceva nou. Sau poți să-ți instalezi pe telefon o aplicație care te învață ceva nou în fiecare zi, cum e asta?

Când te plângi că nu știi unde să mergi în concediu, te alinți. Ai vizitat deja România și alte câteva țări și nu te poți hotărî dacă anul ăsta o să mergi la all-inclusive în Turcia sau în Grecia sau, poate, în Barcelona. Știu oameni care în 20 de ani de viață nu au depășit limitele județului în care locuiesc. Și nu neapărat din ignoranță, ci pentru că nu au avut de ce să meargă în altă parte – așa e când tot ce faci este să supraviețuiești de la un salariu la altul, concediul îl aloci muncilor agricole, la țară!

Când te uiți la oferta producătorilor de mașini și spui că nu găsești nimic pe placul tău, că nu au motorizarea pe care ți-o dorești tu, de fapt nu te poți hotărî ce să alegi, când e clar că ai de unde. Bucură-te: părinții și/sau bunicii tăi aveau de ales între Dacia 1310 și Oltcit. Sau, dacă erau săraci, între a merge pe jos sau cu autobuzul.

Părinții și bunicii noștri nu au avut de ales

Gândește-te că părinții și bunicii noștri nu aveau atâtea opțiuni. Ei puteau să meargă oriunde și-ar fi dorit dintre următoarele destinații: litoralul românesc (exclusiv), Băile Govora, Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata și alte câteva minunate destinații aprobate de Partid care începeau cu Băile sau Stațiunea…

Părinții noștri mâncau ce se găsea pe sub mână ori pe cartelă la Alimentara. Găteau câte-o zeamă pentru toată săptămâna folosind „adidași de porc” și gheare de pui, ori ce alte oase rămâneau după ce industria alimentară trimitea carnea la restaurantele de partid și la export. Unii se descurcau să-și procure hrană ceva mai de doamne-ajută, dar nu toți. Cei care nu se descurcau mâncau dimineața (de exemplu) pâine tare cu margarină cumpărată vrac și dulceață, plus ceai, că laptele nu se prea găsea nici el. Cam cum e acum mâncarea în spitalele de stat, așa arătau și meniurile dinainte de 1989.

Mamele noastre nu își făceau probleme că nu mai știu ce să facă de mâncare (să fie vită, să fie ceva cu carne de porc, poate pui sau pește?), ci că nu aveau, pur și simplu, din ce să încropească un meniu sățios. Când luai pâinea, făina, zahărul și uleiul pe cartelă, adică le primeai raționalizat, nu te gândeai decât cum să faci să le raționalizezi și tu, ca să îți ajungă cât mai mult… ce prăjituri, ce splurging, ce cheat days, ce diete? Toată țara era la dietă!

Singura lor distracție o reprezentau vizitele la prieteni și, seara, cele două ore de transimisie live a singurului post de televiziune – și acolo erau transmise „actualități” despre mărețele realizări ale Partidului unic și ale conducătorului iubit. Vara ieșeau la iarbă verde, iarna se adunau acasă la unii și la alții, jucau cărți, povesteau, bârfeau, iar în restul timpului cred că se temeau să nu facă vreo greșeală și să fie turnați la Securitate.

Toate hainele erau la fel de urâte, când erau părinții noștri tineri. Numai cine își permitea (și cine să-și fi permis, într-un sistem în care, teoretic, eram toți egali, dacă nu cei afiliați sistemului?) își făcea haine și încălțăminte la comandă, la casele de modă din marile orașe. Restul erau îmbrăcați la fel, cu haine gri sau negre sau maro din materiale în general de proastă calitate. Trebuia să arate toți la fel, pentru că în comunism toți oamenii sunt egali, nu? Eu am prins odioasa uniformă școlară cu șorț albastru și am sentimente amestecate față de reintroducerea ei în școli.

Concluzie: Nu vă mai plângeți că nu știți ce să alegeți când aveți atât de multe la dispoziție. Bucurați-vă că aveți de unde alege!

Fotografiile din perioada comunistă le-am găsit într-un album, pe Facebook.