Ai memorie, ai istorie!

Articol publicat în Iaşi Plus

Scris de mr. Lala ;)
Acestea sunt cuvintele unui beţiv, care mi-au rămas întipărite în memorie mult timp şi de multe ori am vrut să probez ce a vrut să zică, dar iată că a venit vremea să-i dau dreptate. Poate că nu vorbea el, poate că, beat fiind, repeta ce auzise de la un om cu minte, dar mi-am dat seama că are dreptate, într-un fel.

De fapt, istoria este un exerciţiu de memorie, referitor la ce ai reţinut din faptele înaintaşilor tăi. Dacă ai fi singur şi ar trebui să dai socoteală unui grup de oameni despre istoria ta, a celor care fac parte din familia ta, a celor din „tribul tău” şi s-ar întâmpla să nu-ţi aduci aminte toate amănuntele, ar fi grav, însă tu eşti sigur că mai sunt şi altii care se ocupă numai cu acest domeniu şi atunci stai liniştit.
Aţi ghicit! Aceasta este definiţia românului, pe care nu-l interesează istoria, nu vrea să ştie de unde se trage, cine i-au fost înaintaşii, ce a fost, acum 1.000 sau 2.000 de ani, prin locurile în care habitează.

Aşa ajungem să punem în plan secund dovezile obârşiei noastre, chiar dacă aceasta datează de 2.000 de ani, chiar dacă acestea sunt la dispoziţia noastră, chiar dacă asta ar însemna un efort minim şi suficient pentru a lua poziţie într-o situaţie de acest fel. Subiectul este: felul în care sunt tratate şi valorificate vestigiile daco-romane din munţii Orăştiei, acolo unde de 2.000 de ani nişte pietre vorbesc şi strigă la noi, ne spun mereu cât suntem de bogaţi, ce moştenire importantă ne-au lăsat, ce proşti suntem că nu ştim s-o valorificăm, ce orbi suntem că nu vedem cum fac alţii care au mult mai puţin decât noi.

Am vrut doar să trag de un clopoţel, al cărui clinchet ar putea da tonul greilor şi leneşilor noştri guvernanţi, la un îndemn la muncă (pentru care îi plătim), să-i facem să uite cel puţin pentru o vreme de propriile castele, cetăţi şi vile.
Atunci vom putea spune că ei mai au memorie iar noi… istorie!