Din când în când, în bula mea online apare câte un bebeluș pozat frumos, într-un cadru idilic, sau apar cupluri cunoscute, pozate ca pentru revistă. Nu este ceva cu care să fim obișnuiți, eu cel puțin am crescut cu câteva (sute de) poze clasice, le știți: familia în sufragerie, în jurul mesei bogate, pentru că poza era făcută de ziua cuiva sau cu ocazia vreunei sărbători, copilul în fundul gol, pe canapea, afișând un zâmbet șăgalnic, mama, tata și copilul, zâmbitori, plus pozele de la nuntă, cu mirii și nașii (nașii au musai lumânările alea groase) în fața unui covor sau panou, pozele de la botez și, rareori, de la înmormântare. Nu râdeți, că se obișnuia – și eu am astfel de poze în colecția personală, din anii ’80.
Personal, nu-mi place să pozez. Mă fâstâcesc, nu mă simt în largul meu, dacă mă mai pui să mă și îmbrac „frumos”, m-ai pierdut. A se vedea ședința foto organizată de AVON, când m-au îmbrăcat în rochie cu păsărele și m-au pus pe tocuri, eu ajungând la studio îmbrăcată în blugi și tricou și cu ghete în picioare.
Cu toate astea, mi-ar plăcea să avem, eu și ai mei, niște poze mai de doamne-ajută. De când cu explozia de telefoane cu camere foto performante, toți ne-am transformat în fotografi de ocazie. Râdea un prieten că în ziua de azi, orice amețit cu o cameră foto DSLR își pune un Photography în capătul numelui și gata, e fotograf: de exemplu Denisa Bârgău Photography, care poate nu prea știe să focalizeze manual, dar face poze, pentru că poate.
Îi apreciez pe părinții care își duc bebelușii la ședințe foto profesionale, în studio, unde sunt pudrați, puși în lumină bună și fotografiați din absolut toate unghiurile. Copiii aceia vor avea un cadou neprețuit și de neînlocuit; era să scriu că vor avea o amintire, dar amintirea e a părinților, ei nu țin minte nimic.
Să fiu sinceră, nici pozele astea nu-mi amintesc să le fi făcut și nu eram chiar mică
Dacă aș avea un copil – dar nu am –, l-aș duce periodic la un fotograf priceput, care i-ar face poze frumoase. Aș înrăma acele poze și am avea un perete plin cu acele poze. Nu văd nici un motiv pentru a nu face asta; costă? Da, costă ceva, dar probabil mai puțin decât scutecele sau laptele praf și pozele îi rămân o viață întreagă. Tatăl lui Sebi i-a făcut câte o poză pe zi, în fiecare zi, până pe la 7 ani; de 10 ani mă tot amenință că o să caute pozele și-o să mi le arate, eu încă mai aștept, chiar dacă sunt alb-negru, cred că ar ieși un video foarte fain! Așa… ca ăsta:
Pics or it didn’t happen!
De nunți nici nu mai vorbesc. Noi nu am făcut nuntă, atunci când ne-am căsătorit la starea civilă ne-am mințit că vom face nunta în toamna anului respectiv, dar ulterior ne-am dat seama că este un efort mult prea mare, inclusiv financiar, pe care nu am vrut să îl susținem. Și bine am făcut. O nuntă îți dă minunata ocazie de a-ți crea obligații față de cei care vin: trebuie să mergi și tu. Acum, noi nu trebuie să mergem la nici o nuntă și e un sentiment foarte frumos și eliberator. Dar dacă am fi mers mai departe și am fi făcut mare chef mare, cu siguranță am fi apelat la un fotograf de nuntă profesionist. Nici nu cred că are rost să explic de ce.
Aveam o colegă care, atunci când voia să îl jignească pe fotoreporterul nostru, spunea despre el că-i fotograf de nunți. O spunea cu dispreț, poate și pentru că fotografii de nunți de pe vremuri nu erau prea inventivi, scopul lor fiind să surprindă pe toți nuntașii fericiți, cu sarmaua în față și cu sticlele de suc, bere, vin și țuică pline. Astăzi, dacă te uiți în portofoliul unui fotograf de nunți, aproape că ți se face poftă de mers la o nuntă!
Pfoai, nu-mi vine să cred că în iulie se împlinesc 10 ani de când ne-am căsătorit. Poate ar fi timpul să trecem și noi printr-o ședință foto adevărată, să ne îmbrăcăm frumos și să stăm nemișcați, ca la fotograf! Sigur că dacă ar fi să trec prin acest „chin” logistic, aș alege cu grijă fotograful – și l-aș alege în funcție de fotografiile pe care le-a făcut deja. De asta e foarte important, ca artist, să ai un portofoliu în care să îți expui lucrările de care ești mândru.
Marius Niculae este un astfel de fotograf, cu un portofoliu care îmi vorbește, cum ar veni. Mă uit la fotografiile lui și mă simt inspirată, dar mai ales, îmi vine să programez acum o ședință foto cu el. E un pic cam departe, dar sper că mai ajungem și noi la București!
Eu vreau sa imbrac rochia de mireasa, dar nu vreau sa fac nunta, lol. Adica, ideea de casatorie nu prea ma atrage, doar petrecerea de nunta si rochia de mireasa, ma atrag. Atat.
Tot din motivul asta… ma uit la prietena mea cea mai buna, a avut nunta acum 4 ani si in fiecare vara merge la cel putin 3-4 nunti si 2 botezuri. Asta pentru ca, majoritatea cunoscutilor care au venit la ea la nunta, erau singuri, sau cupluri necasatorite, pe atunci si acum au inceput sa se casatoreasca. Intr-adevar, a avut o nunta frumoasa, pozele au iesit superbe. Si cele din timpul nuntii, si cele de la sedinta foto. Ea a avut sedinta foto la o saptamana dupa nunta. S-a imbracat iar, s-a coafat la fel si au mers la o cetate, in apropiere de casa. Ce sa zic, chiar au iesit niste poze super, mai ales ca prin zona, in ziua aia erau multe autocare cu copii in excurise si toti au vrut sa faca poze cu mireasa haha :)))
Noroc ca are situatie financiara buna, ca altfel…
Totusi, sa mergi la o nunta nu e chiar ieftin, te duce minim 1500 de lei (daca sunteti 2), ca tre’ sa te imbraci, bani la plic, etc. Cati isi permit?
Am cunostinte care au facut nunta cu 30 de persoane. Adica familie si cativa prieteni apropiati.
Personal, pe mine m-ar incurca o nunta. La fel cum zici tu, e o cheltuiala destul de consistenta, iar cum mie nu imi place sa fac lucrurile pe jumatate si chiar vreau ca invitatii mei sa manance bine si sa se distreze, sa nu simta ca au venit la obligatie, cred ca as sparge o suma frumoasa. N-as pune accent pe decor, cat as pune pe calitatea mancarii si a spectacolului. Desi imi plac pozele de nunta si as vrea sa am si eu prin casa poze cu noi, ginere si mireasa.
Si da, mi se pare o idee super sa fac sedinta foto dupa nunta, nu sa stau in ziua aia, cand am atatea pe cap.
Eh…
PS: stiu si eu de video-ul asta. Mi se pare extraordinar, sa stai sa faci cate o poza in fiecare zi… asa da cadou si dedicatie din partea parintilor.