Mi se întâmplă extrem de rar să dau peste cineva la care să mă gândesc şi după două zile. Sunt contrariată şi încântată, bulversată şi bucuroasă şi un pic tristă.
Când mi-a întins mâna să facem cunoştinţă, i-am remarcat tatuajul colorat, „la fel de cretin ca al meu”, după cum s-a exprimat chiar ea. Hmm, e prima dată când întâlnesc pe cineva care şi-a tatuat, la fel ca mine, chestii colorate la încheietura mâinii stângi, pe post de brăţară. Părul roşcat-portocaliu, aproape de nuanţa la care sper să ajung şi eu într-o bună zi. Iniţial, m-am grăbit să o judec: părul încâlcit, bluza largă, bijuteriile mari şi colorate, uite hipioata. :)
Ea e anti Roşia Montană [uniţi salam], eu sunt pro, ea se îmbracă foarte hippie, eu am ajuns la vârsta la care să fii comod e mai important decât să te încadrezi într-un stil/trend, ea e genul de om pe care nu ţi-l imaginezi încălţând decât Converşi, eu mă simt bine în Crocşii mei chiar dacă internetul spune că sunt oribili [or fi oribili, dar sunt cei mai comozi mergători!].
Am petrecut două nopţi pe o terasă, lângă foc, cu gagica asta, Sebi şi Jack Daniel’s [evident, ea a băut Jägermeister, hipsteriţa], şi parcă nu mai terminam de povestit şi de filosofat. Cum spuneam, mi se întâmplă foarte rar să dau peste cineva atât de fascinant. Să nu mi-o ia în nume de rău puţinele prietene care mi-au mai rămas, dar cu ea am putut vorbi la fel cum o fac cu Sebi sau cu „bătrânii” mei. Cu oricine altcineva, intervine un pic de bullshit, mă chinui să îmi găsesc cuvintele potrivite, conversaţia se mai opreşte când epuizăm subiectele de interes comun. Ştiţi cât e de fain să găseşti pe cineva care înţelege din prima referinţele la episoade ori faze din Seinfeld?
Te pup, Năsturico! Ştiu că ai fost curioasă şi ai intrat pe blogul meu chiar dacă ţi-am zis să nu intri acum, că nu sunt mândră de articolele din ultimele luni. Şi, pfuai, mi-e dor de tine!
