Am făcut-o de oaie[rless]

A venit vremea să mai scriu şi pe blog, după o pauză destul de lungă şi nu tocmai justificată.

În principiu, vorba lui Sebi, n-am prea avut acces la net. Iar când am avut, n-am avut chef de nimic. Şi tot aşa…

Cred că ăsta va fi un post mai lung decât de obicei.

Marţi, devenii au intrat în rândul lumii „civilizate”, odată cu deschiderea primului hypermarket Real din judeţ, Mecca obsedaţilor de shoppingăreală. Hypermarketul a fost umplut până la refuz, iar de marţi şi până joi, adică ultima dată când am mai ajuns eu acolo, a fost deschis non-stop. Probabil că mai e şi acum. Mă gândesc cu milă la cei care au luat credite pentru „nevoi personale” ca să poată cheltui aşa cum se cuvine de sărbători. Nu vreau să mă aprind iar şi să-i critic pe cei care cheltuie excesiv doar pentru că aşa face toată lumea şi pentru că, măcar o dată pe an, vor să se simtă ca făcând parte din „middle class”. Nu vreau să fac asta, pentru că şi eu am microbul cumpărăturilor inutile în sânge, dar încerc să mă tratez.

Ştiu că, în perioada asta, toate super-hyper-mega-marketurile din toată ţara sunt pline de cumpărători avizi, dar ca să vă faceţi o idee despre ce a fost la Deva, o să vă spun că miercuri seară am fost şi eu. De fapt, miercuri noaptea, pe la ora 23. Parcarea era plină de maşini, moment în care tata a zis „Bip-bip-biiiip, io nu mă bag aici!”. Era, săracul, în minoritate, aşa că am intrat. Nu am căscat ochii foarte mult şi nici nu am ajuns pe la toate raioanele, oricum era plin de lume şi oriunde te întorceai, dădeai peste coşul altcuiva. Am stat cam o oră – o oră jumate în magazin, apoi ne-am îndreptat spre casele de marcat. Magazinul are peste 30 de case de marcat, mai erau şi nişte case suplimentare – adică nişte măsuţe la care stăteu în picioare tanti care scanau codurile de bare şi încasau banii -, dar chiar şi aşa, am stat la coadă cam o oră jumate. Poate ceva mai puţin, dar mie aşa mi s-a părut. Cel puţin nu era nimeni revoltat că se stă aşa de mult la coadă. Asta mai lipsea…

Am cumpărat, printre altele, un router wireless, ca să pot bloga de pe budă. N-a fost să fie. Nu mergea. Adică a mers aşa, vreo 10 minute, cât să ne bucurăm, după care a crăpat. L-am schimbat joi, iar acum merge selectiv. Şi preferenţial. Dacă merge la tata, la mine nu mai vrea nicicum. Bine că am cablu. Routerul se numeşte D-Link, model DI 524 şi nu vi-l recomand. Las’ că le luăm noi pe toate la rând, până la urmă unul tot o să meargă.

Începând de azi, am renunţat la desktop şi voi folosi exclusiv laptopul. N-am apucat să mă laud nici cu ăsta, e un Acer Aspire 5315 simpatic. Atât de simpatic, încât l-a detronat pe bătrânul desktop care şi-a făcut treaba exemplar. Sau mă rog… Biroul meu s-a golit, astfel, şi acum arată foarte bine. Mai ales că am făcut şi curat. :D

Şi dacă tot era gol biroul meu, Sebi şi-a însuşit rolul de Moş Crăciun şi mi-a adus o veioză superbă, pe care pur şi simplu o ador. I-oi face şi poze, dar nu azi. Mulţumesc încă o dată!

M-am luat cu vorba şi am uitat să zic că miercuri seară am participat la lansarea revistei Hunedoara Quality Magazin, o revistă la care am lucrat ceva şi de care sunt tare mândră. Când spun că am lucrat, mă refer mai ales la partea grafică. De aia sunt şi cel mai mândră. Detalii, poze şi filme găsiţi la Sebi.

Deocamdată atât. Zilele următoare voi scrie mai mult, pentru că-s liberă până… dar mai bine să nu vă necăjesc!