În ciuda vremii care ne îndeamnă pe toţi să ieşim din casă, luna iunie înseamnă, pentru elevii şi studenţii care absolvesc gimnaziul, liceul sau facultatea, examene – de capacitate, bacalaureat sau licenţă. Mulţi se apucă de tocit acum, pe ultima sută de metri, unii îşi scriu lucrările de licenţă, alţii le cumpără.
Da, le cumpără. Sunt sigură că nu e ceva nou, însă nu pot să nu mă mir: cum e posibil ca, după patru sau cinci ani de studiu, să nu fii în stare să îţi scrii propria lucrare de licenţă?
E drept că multe universităţi şi-au deschis filiale (cred că mai corect ar fi să le spună „puncte de lucru”) în oraşele mici doar pentru ca persoanele care lucrează şi nu se pot muta în centrele universitare să-şi poată cumpăra o diplomă; şi asta e tot ce fac: îşi plătesc taxele, se prezintă la examene, copiază, îşi iau examenele, iar după patru ani au o diplomă. Au studii superioare, iar asta constituie întotdeauna un avantaj la angajare sau pentru a obţine o promovare. Pentru anumite funcţii în unele instituţii de stat, e foarte important să ai studii superioare. Nu contează cum ţi-ai obţinut diploma, că eşti incompetent, important e să ai acea bucată de hârtie şi eşti angajat.
Cineva m-a rugat să-i tehnoredactez lucrarea de licenţă; am fost uimită să constat că tot ce scrisese nu avea nici un sens, erau doar paragrafe ce aveau o vagă legătură cu subiectul ce trebuia prezentat, aruncate la întâmplare. Nici o structură, nici un capitol. Din păcate, nu avea nici suficient „material”, aşa că am găsit pe Internet vreo două referate şi am încercat să le inserez acolo unde am considerat că s-ar potrivi.
Iar asta este o lucrare de licenţă, „încununarea” celor patru ani în care părinţii şi-au ţinut pruncul într-un alt oraş, l-au cazat, l-au hrănit, l-au îmbrăcat, iar el nu a fost în stare să-şi facă o lucrare. Odată terminată facultatea, îşi va căuta un post – cel mai probabil de profesor.
Încet-încet, copiii noştri vor ajunge să îi aibă profesori pe proştii cu diplomă de astăzi, care nu sunt în stare să-şi scrie singuri lucrările de licenţă.
De 17 ani, învăţământul românesc e într-o reformă continuă, însă fără vreun rezultat concret. Şi am serioase îndoieli că se va schimba ceva în viitorul apropiat. Oare de ce îşi urează studenţii „baftă” înainte de examene? Ca să le „pice” un subiect pe care-l stăpânesc sau ca să aibă parte de un profesor „înţelegător”?
Articolul este publicat şi aici: 