Hai, că am scăpat de căldura excesivă din august, putem spune că nici toamnă nu mai e, ci un fel de pre-iarnă, așa că s-a mai dus una dintre scuzele pe care le invocam ca să nu facem mișcare: „e prea cald!”.
Așadar, pentru cine vrea să se apuce de sport și să aibă parte de un antrenament eficient, iată câteva detalii de care trebuie să țineți cont pentru a vă bucura pe deplin de beneficiile sportului!
Este important să alegi o activitate care îți place și care ți se potrivește. Indiferent că preferi mersul la sala, orele de dans sau de zumba, ori alergatul în parc, cu siguranță efectele se vor resimți atât in corpul tău, cât și în mintea ta. Sportul face minuni asupra stării generale, datorită „hormonilor fericirii” care se eliberează în organism în timpul exercițiilor fizice. Chiar dacă trupul tău va fi obosit, prin respectarea unui program corect, nu trebuie să ajungi în punctul epuizării. Însă, ceea ce nu multe persoane realizează este că există mici greșeli pe care le poți face fără să îți dai seama, care îți pot altera starea și care pot afecta eficiența unui antrenament. De aceea, este bine să le eviți ori de câte ori ai ocazia.
Iată, așadar, lucrurile de care depinde o ședință de sport ideală:
Echipamentul – încălțămintea și îmbrăcămintea
În general, persoanele care se apucă de activități fizice „de capul lor” consideră că niște haine comode, lejere, din bumbac (!) sunt îndeajuns pentru a le oferi suportul necesar pe parcursul unei ședințe. În realitate, există mai multe caracteristici pe care echipamentele sportive trebuie să le aibă, pentru a-și îndeplini rolul practic. De exemplu, o pereche de pantofi sport de damă cu o talpă adecvată solului pe care va fi folosită este absolut vitală pentru sănătatea trupului tău!
De asemenea, pantalonii și tricoul trebuie să fie confecționate din materiale specifice efortului fizic intens, care lasă pielea să respire, iar un alt element important este bustiera, ce trebuie să ofere un suport eficient pentru sâni. Disconfortul resimțit din pricina articolelor vestimentare și a încălțărilor nepotrivite nu doar că va afecta bună desfășurare a antrenamentului, dar poate avea efecte neplăcute asupra organismului pe termen lung.
Atmosfera
Atmosfera este un alt factor care poate îmbunătăți sau poate îngreuna orice activitate sportivă. Poate ai simțit și tu asta pe pielea ta, dacă ai participat la vreun curs sau la o ședință în sală în care oamenii din jur aveau o atitudine superioară. Acest lucru este de evitat, pentru că efectul pe termen scurt va consta într-o stare proastă de spirit și în apariția complexelor, iar pe termen lung, în lipsa încrederii în sine și renunțarea la tipul de mișcare pe care l-ai ales. Sună stupid, dar este adevărat. Când ai deja o problemă (că ești gras sau că ai condiție fizică proastă) și vrei să o rezolvi, nu ai nevoie de cineva care să râdă de tine!
Sunetul de fundal, comportamentul antrenorilor sau al instructorilor ori chiar proasta aerisire a unei încăperi sunt alte elemente care au un impact negativ asupra psihicului tău. Poți găsi un loc în care să faci ceea ce îți place, alături de oameni prietenoși, iar rezultatele obținute vor fi, cu siguranță, mult mai satisfăcătoare! Trebuie să cauți acel loc sau activitatea care te va face să te simți bine.
Compania
Multe persoane aleg să facă sport alături de partenerul de viață sau de un/o prieten/ă, mai ales dacă se află la început de drum. Acest lucru poate avea rezultate complet diferite. În cazul fericit, o altă persoană care este pe aceeași lungime de undă te poate motiva și te poate provoca să îți depășești limitele, iar mișcarea fizică va deveni, cu siguranță, o activitate pe care o vei aștepta cu nerăbdare! În caz contrar, dacă partenerul sau prietenul/a au o viziune diferită despre cum ar trebui să se desfășoare antrenamentul, după scurt timp, vor apărea frustrări pe care vei dori să le eviți, renunțând la acesta.
De exemplu, dacă condiționezi mersul la sală de cheful altei persoane sau, în timpul ședinței, aceasta îți spune că s-a plictisit și că nu mai vrea să continue, te vei confrunta cu situații neplăcute, ce vor avea un efect negativ asupra ta. Așadar, este recomandat să comunici deschis și să alegi o persoană cu aceleași așteptări și același grad de implicare ca și tine sau să îți faci curaj și faci singur(ă) activitățile care îți plac.
Ține cont de aceste lucruri pentru a te bucura de toate beneficiile pe care sportul ți le poate aduce, atât pe plan fizic, cât și psihic! În ce mă privește, mersul pe jos alături de Sebi este grozav, dar dacă el nu are chef de mișcare într-o zi, asta nu mă afectează, pentru că eu oricum „îmi fac pașii” cel puțin cinci zile pe săptămână, independent de el.
Multumesc! Mi-a fost de ajutor!