Antwerp, Belgia, august 2012

Am rămas datoare cu pozele pe care le-am făcut în Antwerp, cu ocazia evenimentului Smart Times 2012. Sebi zice că-i un oraş cam plictisitor şi un picuţ cam necivilizat, dar eu m-aş întoarce acolo mâine. Bine, nu ştiu dacă aş putea să locuiesc în Antwerp, dar având în vedere faptul că m-am adaptat unui oraş cum este Hunedoara, cred că n-ar fi o problemă să mă „învăţ” cu mai-binele. 

Pozele astea le-am făcut în Gara Centrală din Antwerp [Antwerpen Centraal – cred că belgienilor le plac foarte mult vocalele, de-aia pun câte două în multe cuvinte; sau poate că au nişte tastaturi foarte sensibile şi când apasă o dată pe „a” sau „e” sau „o”, tastaturile preiau câte două vocale]. Mi-a plăcut „A”-ul din gara centrală, e o idee bună care ar putea fi preluată, fără prea mulţi bani, de oraşele din România; turiştii ar avea lângă ce să-şi facă poze, dar până la primele litere din numele oraşelor, ar trebui să avem gări curate…

 

 

Un Smart simpatic, cu multe buline colorate. Cele mai „sexoase” maşinuţe nu au prea stat în parcare, aşa că a fost greu să le pozez. Dar pe asta am prins-o într-o zi, când plecam din port.

Am fost cazaţi la hotelul All Seasons Ibis, situat chiar în vecinătatea gării centrale din Antwerp. Ce mi-a plăcut atât la hotelul acesta, cât şi la gările belgiene, au fost dungile colorate. All Seasons era branduit cu dungi colorate, iar în fiecare dintre cele trei gări în care am avut treabă – Antwerpen Centraal, Antwerpen Berchem şi Brussel-Noord erau nişte stâlpi coloraţi – albastru, roz, portocaliu şi verde.

 

Bineînţeles că fiind cazaţi la câţiva paşi de gară, ne-am învârtit destul de mult prin zonă. Nici timpul nu ne-a permis să ne învârtim prea mult prin oraş – o singură dată l-am luat la pas, când am mers pe jos din centru până în port, şi dacă tot aveam în zonă tot felul de atracţii, am profitat de ele.

În primul rând, gara arată ca o sală de spectacole. Pentru românii de noi, faptul că fiecare tren venea şi pleca la timp, faptul că erau curate şi că biletele se vând altfel decât la noi au reprezentat fiecare câte un spectacol în sine. Însă „perla coroanei” o reprezintă gara centrală. Raluxa i-a dedicat un articol întreg: Vreau o gară ca af ară. Şi eu…

 

Chiar în faţa gării era amplasată – cred că doar temporar – o roată de 55 de metri, care ne-a permis să vedem oraşul de la înălţime şi să-l fotografiem aşa cum trebuie. Din fericire, am avut parte şi de soare, lucru cam rar în Belgia, din câte am înţeles. Roata se numeşte Diamond Wheel, pentru că Antwerp este, printre altele, oraşul diamantelor. Am văzut diamante în vitrinele unor magazine, cele mai ieftine bijuterii fiind nişte cercei la 350 de euro. Un preţ rezonabil, zic eu. Da’ este timp şi pentru cumpărat cercei cu diamante.

 

 

Dacă mergeţi prin ţări civilizate sau prin oraşe care au telegondole ori dealuri de pe care puteţi vedea oraşele de sus, nu rataţi ocazia să le vedeţi, pentru că n-o să vă pară rău! Până acum am văzut de sus următoarele oraşe: Deva, Hunedoara, Orăştie [pe asta în pozele şi filmările altora], Cluj, Mamaia, Piatra Neamţ, Viena, Salzburg şi Antwerp. Şi mai vreau!

  

 

În poza de mai jos e tipul care a fost in charge cu printarea fotografiilor făcute de participanţii la evenimentul Smart Times 2012. Îmi pare rău că nu i-am aflat numele şi nici nu i-am dat o carte de vizită ca să vadă oraşul Antwerp în pozele pe care le-am pus pe blog şi pe Facebook. Omul e austriac, din Viena, şi mi-a mărturisit că a văzut oraşul în care se afla doar din pozele noastre, ale celor care ne conectam telefoanele şi camerele foto la micuţul său laptop HP Mini ca să printeze pozele pe micuţa sa imprimantă HP.

 

 

 

Au şi vesticii cocalarii lor, să nu credeţi că doar în România sunt de găsit mârlani cu maşini scumpe care le parchează unde-i taie capul, pentru că îşi imaginează că odată cu sumele mari de bani plătite pentru maşini au dobândit şi dreptul de a staţiona cu ele oriunde. Sper că mârla din poza de mai jos şi-a luat o binemeritată amendă.

Dar să uităm de cocalari şi să mai admirăm puţin Antwerpul văzut din Diamond Wheeel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă acasă era cod portocaliu de caniculă şi ai mei îmi spuneau la telefon că nu mai ştiu pe unde să se ascundă de căldură – erau vreo 40 de grade anunţate „oficial”, deci mult mai multe în realitate, în Antwerp era friguţ. A şi plouat câte puţin, dar nu atât de mult încât să ne deranjeze, suficient cât să se păstreze vremea răcoroasă. Seara ne îmbrăcam bine, pentru că lângă apă era destul de rece, iar unii dintre tinerii localnici erau îmbrăcaţi în tricouri şi pantaloni scurţi. Brrr!

 

Cogels Osylei, cea mai frumoasă zonă din Belgia. În partea de sud a oraşului, la câteva minute de mers cu trenul din Antwerpen Centraal până în staţia Antwerpen Berchem, există cartierul Cogels Osylei, despre care se spune că este cea mai frumoasă zonă din toată Belgia. Nu m-am lămurit dacă strada pe care am fost noi este Cogels Osylei sau dacă toată zona se numeşte Cogels Osylei. Dacă intraţi pe link-ul de la începutul acestui paragraf, îi puteţi citi povestea [în engleză].

Am avut nu doar ocazia de a vedea această stradă, ci chiar privilegiul de a intra într-una dintre casele astea superbe. Noroc cu Sebi şi neamurile lui! De citit şi articolul ăsta, scris de un necunoscut.

 

 

Drumul înapoi a fost trist, pentru că era ultima zi în Belgia şi se apropia ora plecării.

 

 

Am admirat pentru ultima oară roata din faţa gării şi am pozat magazinul Delhaize, unde am avut o surpriză plăcută: self check-out. Asta înseamnă că dacă nu ai cumpărat prea multe produse şi nu ai nimic voluminos, poţi evita cozile de la casele de marcat scanându-ţi tu produsele şi plătind, cu cardul sau cash. Nimeni nu ne-a controlat, nimeni n-a stat cu ochii pe noi să vadă dacă scanăm toate produsele… am fost plăcut surprinsă. Şi da, aparatul dă şi rest! Din păcate, n-am fost inspirată să-i fac o poză, dar data viitoare când ajung în Antwerp o să-l pozez.

 

În drum spre aeroport am văzut că şi în Belgia blondele gândesc, după care am văzut benzile reversibile despre care învăţasem la şcoala de şoferi, dar pe care nu le-am văzut nicăieri în România.

 

La final vă mai spun că acum ştiu de ce rămân întotdeauna „datoare” cu poze şi de ce sunt ultima care publică pe blog poveştile şi pozele „adunate” de prin locurile pe care le vizitez: pentru că-i al naibii de mult de muncă! Pozele sunt editate şi prelucrate de mai bine de-o săptămână, dar cu ziarul de făcut şi curăţenia pe care o fac tot pe bucăţi de când am izolat apartamentul, mi-a rămas foarte puţin timp pentru a scrie pe blog. Şi când ai câteva zeci de poze pe care nu vrei să le trânteşti fără nici o explicaţie, ajungi să întârzii cu publicarea lor.

Sper că aţi avut răbdare să le vedeţi pe toate, Antwerp chiar este un oraş minunat. Şi încă nu v-am povestit nimic despre Aquatopia, acvariul din Antwerp, unde am fotografiat peşti şi vietăţi de tot felul şi l-am găsit pe Nemo. Cred că o să pun pozele doar pe Facebook, nu vă mai promit că le pun pe blog pentru că sigur n-o să mai am când, mai ales că de săptămâna viitoare sunt în concediu şi pleeec!

Încă o dată, mulţumiri Criseb şi Golin Harris pentru ocazia de a vedea o parte din Belgia şi mulţam, Sebi dragă, pentru că mi-ai arătat atâtea locuri.