Aromele României, cu Charlie Ottley

Charlie Ottley este un jurnalist britanic pasionat de călătorii, de motocicleta lui Harley Davidson, de muzică, viață bună și, cel mai important, de România. Este cel mai mare susținător al țării noastre și o face în mod activ, promovând-o de ani buni.

Eu nu știam prea multe despre el – și în continuare nu mă interesează viața personală a unui om mai mult decât ce este și ce face el, dar am aflat că Charlie s-a însurat cu o româncă și s-a mutat în România.

Acum… că lași o țară ca Marea Britanie pentru România, astăzi, nu mi se mai pare o grozăvie. Dar el a lăsat-o mai demult. A venit aici, a filmat, a călătorit, a ajuns în locuri despre care mulți dintre noi nici nu știam că există și le-a arătat lumii întregi. Pentru că una e să faci un clip de promovare în limba română și să îl difuzezi la televiziunile „prietene” și alta e să faci un documentar în limba engleză în care să prezinți lumii întregi o țară relativ necunoscută. Sau, mă rog, o țară micuță, din estul Europei, despre care mulți nu aveau habar.

Nu am idee ce impact a avut, per total, documentarul Wild Carpathia, pe care Charlie Ottley l-a realizat în 2011. Dar îmi place să cred că, dacă Netflix a decis să îi difuzeze documentarul Flavours of Romania, ceva a făcut bine.

https://www.netflix.com/ro-en/title/81285938

În seara asta am avut nesperata ocazie de a-l întâlni pe acest om, care este cel mai înflăcărat promotor al României ca destinație turistică plină de farmec, nedistrusă încă, cu ocazia difuzării episodului despre vestul Transilvaniei, care include aproximativ 30 de minute de promovare a județului Hunedoara – Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, satul Alun, Cheile Băniței, transhumanța în Munții Retezat, dar și stațiunea Geoagiu Băi, pustie în luna mai (hint: e de rău).

Mă bucur când viața îmi mai dă câte o ocazie de a cunoaște oameni care pun atât de mult suflet în ceea ce fac. Am aflat lucruri inedite despre județul meu, de la acest britanic îndrăgostit iremediabil de România și care m-a făcut să plâng un pic când a explicat de ce pentru el România este acasă. Mi-nu-nat!

Să vă uitați la documentar, pe Netflix, dacă aveți ocazia. Să îl dați mai departe, ca să afle cât mai multă lume despre locurile faine din țara noastră. Dacă nu aveți timp pentru tot, uitați-vă la ultimul episod, cel despre West Transylvania. E lung, dar și Transilvania e mare și are atât de multe comori de descoperit!

Proiecția filmului Flavours of Romania, episodul Wild Transylvania, la Casa de Cultură din Hunedoara - 14 decembrie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.