Le vedem în fiecare zi operele, uneori zâmbim și le admirăm cu plăcere, alteori ne oripilează. Uneori ne întrebăm cine-a fost idiotul care a putut crea așa ceva, alteori ne întrebăm ce minte jucăușă a putut gândi o operă atât de simpatică.
Nu e vorba despre art directori [deși puteam folosi lejer introducerea asta și pentru multe dintre reclamele care ne împânzesc viața], ci despre artiștii cu adevărat necunoscuți, adică aceia care-și zămislesc operele în lifturi și WC-uri publice. De la poezii puerile la graffiti-uri complicate, operele artiștilor necunoscuți zac prin / pe lângă / pe ușile încăperilor de unu pe unu.
Atenție, limbaj vulgar, inclusidv cu căcat, dați click pe propria răspundere!
Cred că „artiștii” ăștia sunt cei mai timizi din toată tagma lor. Nu cred că singurele momente când îi lovește inspirația sunt acelea când se află închiși într-o încăpere ce cu greu poate fi numită încăpere, ci pur și simplu nu găsesc curajul să creeze decât atunci când nu-i vede nimeni. Poate că și arta lor e menită să fie consumată tot de câte o singură persoană.
Cea mai amuzantă chestie scrisă vreodată pe pereții unui WC public nu am văzut-o eu, dar am citit-o într-un ziar, în urmă cu mai mulți ani, și suna așa:
Voi ce stați aici pe vine
Și alene vă căcați
Lingeți degetul mai bine,
Pe perete nu-l mai dați!
Și replica:
Futu-ți mama ta să-ți fut
De poet necunoscut
Când mai treci pe la closet,
Cacă-te, nu fii poet!
Ați văzut ceva mai tare de-atât?
Cunoscute cele 2 creatii…. nu imi audc aminte daca le-am vazut intr-un wc sau le-am citit undeva. Tari, ce-i drept. Incerc sa-mi amintesc ce scria la scoala pe peretii toaletelor, dar nu-mi vine… Daca-mi vine (ideea, of course, ce altceva?) revin.
Daca tot e vorba de restituirea unor creatii populare,sa contribui si eu cu o alta poezie celebra,de data asta in engleza:
”Fuck is good and fuck is funny
Everybody fuck for money
If you want to fuck somebody
Fuck yourself and save your money…”
Citita la metrou acum muuuuulti ani…
In orice caz talent are sa faca rime :)
@edy: Asta cautam sa-mi aduc aminte,,… am citit-o prin clasa a 8-a la toaleta fetelor (acu vreo 15 ani adica)
eu stau in camin si ma amuza cand mai merg la baie si mai vad un desen tampit, o replica cretina :)) au si ei publicul lor la fel de anonim
chiar daca e morbid, e amuzant ;))