Aşa ne-a fost înţelegerea?

John Francis Bongiovi,

Nu m-am supărat pe tine când te-ai însurat; eram prea mică atunci ca să mă iei pe mine de nevastă şi oricum nu cred că aveam habar de existenţa ta pe vremea aia. Nu m-am supărat nici când nevasta ţi-a făcut o grădiniţă întreagă de copii; eraţi fericiţi şi nu am vrut să vă stric fericirea. Când am auzit un zvon că ai vrea să concertezi în România, am sărit în sus de bucurie. Nu puteam să sar în jos, nu? Apoi am aflat că zvonul atât a fost: doar un zvon. Am înţeles, nu mă vrei. Să fii sănătos. Eu m-am măritat şi sunt fericită. Soţul meu nu-mi cântă despre un pat cu trandafiri sau altele asemenea, dar ştiu că mă iubeşte. Şi oricum, ar fi ciudat să am lângă mine un bărbat care să cânte. Ar fi cumva… ghei. Mă rog. No offence.

Recapitulăm: nu ai venit să mă vezi, nu m-ai luat de nevastă, nu vrei nici măcar să susţii un rahat de concert în România. Dar după toate astea, să mă trezesc cu un mesaj de la tine, în care-mi oferi cârpe roz, este o mare jignire. Ştii că nu pun mare preţ pe sărbătoarea asta comercială de Valentine’s Day. Tu ai auzit, Jon, de Dragobete? Să ştii că nici eu; l-au scos patrioţii la înaintare când treaba cu Valentinul vostru a devenit serioasă. În fine. N-am vrut decât să ştii că sărbătoarea Sfântului Valentin are pentru mine o importanţă la fel de mare ca şi cea a Sfântului Patrick. Ăla al irlandezilor. Adica mi se cam rupe de el.

Şi-atunci mă întreb: asta merit eu de la tine? Şi mai vrei şi bani? Sunt jignită, Jon. Dacă tu vrei să-mi vinzi cârpe roz, ştii ce ţi-aş face eu cadou de ziua ta? Uite asta. Billy get your guns!