PubliTim a fost, cândva, cel mai căutat, cumpărat şi de succes ziar din Timişoara, pentru că avea TOATE anunţurile posibile şi mai ales pentru că avea anunţuri din domeniul imobiliar [în speţă, închirieri]. InformMedia a cumpărat, acum vreo doi ani [plus/minus, nu reţin data], PubliTim şi l-a „importat” şi în judeţele Hunedoara şi Alba – oarecum ilogică mişcarea, din moment ce „Tim”-ul din nume vine de la Timiş,- oara. Da’ mă rog…
InformMedia a sperat, probabil, că PubliTim ediţia de Hunedoara şi Alba se va vinde la fel de bine cum se vindea PubliTim-ul original cândva, dar astăzi anunţă că-l vor distribui gratuit:
Începând de astăzi, ziarul Publi Tim ediţie de Hunedoara se va distribui GRATUIT în principalele oraşe din judeţul Hunedoara. Este vorba de o ediţie săptămânală de 5.000 de exemplare care va fi distribuită GRATUIT în Deva, Hunedoara, Orăştie, Simeria, Haţeg şi Brad.